Cum alegi bloggerii pentru o campanie

Pe 2 octombrie am împlinit 10 ani de blogging. Cu peste 13.000 de articole scrise. Din acești ani, 5 i-am petrecut și în calitate de consultant social media, know-how pe care acum îl aplic în cadrul Kooperativa 2.0, agenție iscusită de social media. Am participat la sau am organizat peste 500 de campanii. Am ținut peste 100 de workshopuri de social media. Din tot ce am făcut în social media am învățat enorm. Și vreau să vă spun și vouă. De aceea am dat drumul serialului ”Decalogul campaniilor cu bloggeri”, din care acest articol face parte.

După ce ați stabilit la pasul 1 că merită să faceți o campanie cu bloggeri, hai să trecem la pasul 2: cum alegi bloggerii. Dar până să îi alegi, trebuie să știi unde și cum îi găsești.

Unde găsești bloggerii

La acest capitol, există următoarele variante (aflate din piață și, în anumite momente la începuturi, practicate și de mine pe zona de research).

Cauți pe google. Dap, unii încă mai fac asta. De prisos să spun că nu este un tool foarte bun (ca să nu îi zic altfel). Adică, mai concret, ce cauți pe google, ”bloggeri care să mă ajute în campanie”? Sau ”bloggeri”? Sau ”bloggeri de food”? Sau ”bloggeri profesioniști”? De aia zic, nu mai faceți asta, este pierdere de vreme pentru cineva care chiar are treabă. Așa că vă recomand să faceți skip rapid peste această etapă. Sigur, dacă faceți asta doar de plaisir, puteți să căutați pe google cât vreți. Dar, dacă timpul vostru costă, nu cheltuiți prea mult din el pe această variantă, zic.

Îi găsești în liste (să le zic așa, generic). Topul Zelist, trafic.ro, t5.ro, tot felul de topuri precum cel făcut de Revista Biz. Cu mențiunea că fiecare astfel de listă are particularitățile ei și ”ticăie” într-un anumit fel. Adică Zelist Monitor calculează influența bloggerilor, trafic.ro și t5.ro măsoară traficul, topurile cu bloggeri se fac pe criterii diferite, în funcție de ce urmărește cel care a făcut topul. Mai trebuie să știți că nu toți bloggerii sunt în astfel de liste. Unii pentru că nu vor să fie acolo, alții pentru că nu s-au ”pupat” cu criteriile celor care au făcut un top, spre exemplu.

Îi găsești în blogrollul altor bloggeri. Este și asta o modalitate de a găsi bloggeri, dar mai mult de a cerceta piața, de a simți pulsul, de a testa diversitatea în blogosferă, de a afla, pe barba ta, că există foarte mulți bloggeri care, după caz, îți plac sau nu îți plac, la prima vedere. Adică, altfel spus, nu m-aș baza, ca brand sau agenție, pe modalitatea asta de a găsi bloggerii pe care să îi prind într-o campanie.

Întrebi un blogger. Știu că o să strâmbe din nas mulți colegi din blogosferă, dar anumite lucruri trebuie spuse. Varianta asta poate funcționa foarte bine dacă bloggerul pe care îl întrebi are mindsetul de obținut beneficii despre care vă spun mai jos, adică dacă înțelege că tu, ca brand, ai nevoie de o soluție, care să te ajute. Este bloggerul care face abstracție – îl ajută tocmai acest mindset – de preferințele personale și îți recomandă bloggerii care cred ei că se potrivesc pentru ce vrei, indiferent dacă îi plac sau nu. Căci, altfel, dacă nimerești un blogger care nu poate trece de anumite frustrări, o să ratezi masiv anumite oportunități, pe principiul ”cine, dobitocul ăla, du-te, măh, de aici, cum să lucrezi cu un așa bou?!”, deși boul cu pricina s-ar putea să fie de mare ajutor pentru ce ai tu nevoie. Și la fel se întâmplă și în varianta în care întrebi un jurnalist. Cam tot pe acolea .

Pe recomandări profesionale. Știi tu pe directorul de marketing de la o companie care a făcut recent o campanie cu bloggeri și îl suni să îl întrebi ”boss, tu cu ce bloggeri ai lucrat?”. Multă lume face asta (mult prea multă, dacă mă întrebați pe mine…). O variantă bună de lucru, dar nu ca să găsești bloggerii așa, ci ca să primești certificarea că sunt ok și că se poate lucra cu ei, adică asta ar trebui făcut în etapa imediat următoare după ce ai ales, practic, bloggerii. Să îi verifici, cum ar veni, dintr-o sursă în care ai încredere.

Apelează la o agenție de social media. De departe cea mai bună variantă. Cum suntem noi, Kooperativa 2.0. Pentru că noi știm toți bloggerii care ar putea fi prinși în campanii și știm care se potrivesc sau nu brandului tău sau obiectivului punctual al campaniei. Altfel spus, zilele pe care le-ai petrece tu căutând bloggerii care să ți se potrivească la noi înseamnă câteva minute :) Și pun pariu că și dacă vii la noi cu lista ta de bloggeri, o să pățești cam așa: vii cu ideile tale și pleci cu ideile noastre. Been there, done that. De nenumărate ori :))

Cristian China-Birta
Cristian China-Birta
Fondator și Asociat
Kooperativa 2.0

Dacă vrei să discutăm concret ce bloggeri se potrivesc brandului tău, hai să povestim pe office@kooperativa.ro.

Ai nevoie de bloggeri cu mindsetul potrivit

Situația ideală este să alegi bloggerii care au un mindset de obținut beneficii din ceea ce fac. Fiți atenți la ce vă zic eu aici pentru că, dacă ești agenție sau client și citești aceste rânduri, unul din criteriile decisive de care trebuie să ții cont când alegi un blogger într-o campanie este acesta: mindestul său pe zona de obținut beneficii. Unii spun că asta înseamnă să fii blogger profesionist. Poate. Putem discuta pe tema asta.

Pe scurt (căci pe lung o să scriu un articol separat), mindsetul ăsta de obținut beneficii al unui blogger înseamnă că știe că tu (agenție sau client) vii la el să îi dai niște bani ca să facă ceva nu pentru că el este un minunat, un delicat și un parfum de parfum, ci pentru că vrei să obții niște beneficii. Drept pentru care mindsetul lui de blogger profesionist îi spune că trebuie să facă tot ce face în baza contractului ca să obțină acest obiectiv.

Bine, asta este în teorie, desigur. Căci în practică mulți oameni din agenții sau de la clienți au dat de bloggeri pe care i-au considerat neserioși. Din foarte multe puncte de vedere. Eu aș traduce neseriozitatea asta exact prin lipsa mindsetului de obținut beneficii. Căci, după umila mea părere, de acolo se trag toate aceste ponoase reciproc dezavantajoase.

Cum îți dai seama care bloggeri au acest mindset și care nu? Există fix două variante: 1. faci o gramadă de teste cu o grămadă de bloggeri (avantaj: înveți pe propria piele; dezavantaj: costă bani și timp și nervi) 2. apelezi la o agenție de social media gen Kooperativa 2.0 (avantaj: mai puțină bătaie de cap și mers la fix cu alegerea bloggerilor; dezavantaj: nu înveți pe propria piele).

Care sunt criteriile după care alegi bloggerii

În primul rând, stabilește clar care este obiectivul campaniei. Nu am destule cuvinte să tot spun cât este de important acest obiectiv. Pentru că de la el pleacă totul. Pentru că lipsa lui poate însemna un fail total al campaniei. Pentru că, pur și simplu, nu știi de unde să pleci, unde vrei să ajungi și nu ai nici un punct de referință în raport de care să analizezi care-i treaba cu campania asta.

Să zicem că ai de promovat niște mere verzi, ai decis deja că merită să faci o campanie cu bloggeri, așa că îți setezi obiectivul campaniei: bloggerii să arate că merele tale verzi sunt românești. Așa ai decis tu că vrei să fie obiectivul, în conformitate cu strategia de comunicare a brandului, din care, desigur, a reieșit și acest obiectiv punctual al unei campanii cu bloggeri.

Ei bine, odată acest obiectiv setat, începi să cauți bloggerii care să te ajute să îl atingi. Vrei niște bloggeri care au o tracțiune mare (adică mulți oameni care îi citesc la modul constant), vrei niște bloggeri care sunt interesați de zona asta mai de healthy food (mai bine zis să aibă o comunitate de oameni interesată de așa ceva), vrei niște bloggeri care să ”lipească” merele tale de feelingul de local pride (nu vrei bloggerii care scriu urât de România, ar fi un non-sens strategic să vrei așa ceva).

Și, ca să înțelegeți mai bine cât de important este obiectivul pentru reușita unei campanii, hai să schimbăm doar un pic și să zicem ca noul obiectiv de comunicare este următorul: bloggerii să arate că merele tale verzi se găsesc în toate supermarketurile din România.

Ei bine, odată acest obiectiv nou setat, începi să cauți bloggerii care să te ajute să îl atingi. Vrei niște bloggeri care au o tracțiune foarte mare (adică să îți livreze un reach cât mai mare pentru că tu vrei să audă cât mai multă lume că merele tale sunt peste tot, în proximitatea clienților), vrei niște bloggeri care au în planul lor editorial la modul constant oferirea de informații utile (mai bine zis să aibă o comunitate de oameni care caută astfel de informații).

Ați văzut cum s-au schimbat criteriile prin care alegi bloggerii doar dintr-o mică luare la pilă la obiectivului de comunicare pentru această campanie cu bloggeri? De aia zic, again, este foarte, foarte, foarte important acest obiectiv. Practic, esențial.

Știați că puteți folosi cea mai mare platformă de concursuri pentru bloggeri?

La partea cu alegerea bloggerilor, există și o variantă inversă, dacă vreți: uneori te aleg bloggeri pe tine. Cum se întâmplă pe cea mai mare platformă de concursuri pentru bloggeri din România, BlogalInitiative.ro. Care în clipele când citiți aceste rânduri (valorile se schimbă permanent, desigur) are următorul palmares: în cadrul Campionatului Național de Blogging au fost realizate 418 campanii derulate pe platformă, 19.641 de articole scrise în aceste campanii de cei 2.469 de bloggeri participanți până acum, cu premii în valoare totală de 205.748 de Euro.

Cum funcționează? Pe scurt: clientul vine la Kooperativa 2.0 (căci agenția iscusită de social media la care am onoarea să prestez deține platforma BlogalInitiative.ro) cu ce are de promovat, project managerul Alexandru Ion face brieful (pe un format cu care deja bloggerii s-au obișnuit), se stabilesc premiile care se oferă în cadrul campaniei (așa funcționează sistemul, pe bază de concurs cu premii), bloggerii scriu în cadrul campaniei, iar apoi, la final, clientul desemnează câștigătorii.

Mulți ne întreabă ”dar cum reușiți să țineți bloggerii pe platformă?”. Răspunsul este unul vast, dar relativ simplu de sintetizat: oferindu-le permanent campanii cu premii atractive și prin produsele care există în Gift Shop (dacă vreți să aflați cum puteți avea produse aici și care sunt avantajele, dați un mail pe contact@blogalinitiative.ro). Acest Gift Shop funcționează cam așa: bloggerii acumulează puncte în timpul participării la campaniile de pe platforma BlogalInitiative.ro, cu care puncte pot să cumpere produsele din Gift Shop, pe baza unei licitații. Un sistem care place și care funcționează.

Alexandru Ion
Alexandru Ion
Project Manager
Blogal Initiative

Am avut pe BlogalInitiative.ro o campanie în care s-au scris peste 500 de articole. Dă un mail pe contact@blogalinitiative.ro ca să îți spunem cum am reușit asta.

Dacă v-a plăcut sau dacă v-a fost util ce am scris acilea, dați mai departe :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.