Că în ultima vreme am început cursa de recuperare a propriei sănătăți, v-am tot spus, nu mai aduc vorba. Ce vă zic acum, pe sistem de update, este că sunt pe direcția cea bună, că mă mișc cu viteza corespunzătoare pentru atingerea scopurilor și că – iar asta, dragilor, este de o importanță covârșitoare! – sunt extraordinar de împăcat cu deciziile pe care le-am luat și cu stilul meu de viață de acum.

A fi împăcat cu ce ești și cu ce faci la nivel de nutriție este, v-o spun din nou, fabulos de important. Practic, decisiv. Pentru că doar când pui semnul de egalitate între ceea ce îți dorești și ceea ce poți face cu adevărat poți spune că ești pe drumul cel bun.

Căci degeaba reduci carbohidrații pe motiv că sunt răi pentru organism, dar băloșești de fiecare dată când vezi o juma de spaghetti, înmuiată în sos de măsline și cu un sfert de lingură de parmigiano.

Căci degeaba reduci alcoolul pe motiv că îți rupe în două chimia din organism, dacă îți dai câte un cap, două singur în gură de frustrare că alții beau cu nemiluita, iar tu te-ai făcut forțat, obligat sfânt abținător.

Căci degeaba ai bifat toate cele bune de pe lista de ”așa nu”, dacă per total ești plin de frustrări și de enervări și de, practic, netrăit cu adevărat propria viață.

În linii mari, așa cum văd eu lucrurile, pe zona de stil de viață sunt trei componente mari și late: ce băgăm în gură, mișcarea și stresul. A reuși să bifezi perfect una dintre ele este ușor. Să menții un echilibru constat între ele, ei bine, asta este teribil de greu. Și tocmai de aceea puțină lume reușește.

Oricum, acest echilibru presupune o ecuație sfântă: nici una din cele trei componente nu va fi la nivelul maxim. Adică o să existe permanent o relație de directă proporționalitate între cele trei, luate două câte două, dacă îmi permiteți să spun așa :)

Altfel zis, dacă forțăm în draci partea de nutriție și o aducem la un nivel de sfințenie absolută, o să tragem grav în jos partea cu stresul, deci pe medie o să fim nu prea ok.

Și așa se întâmplă cu forțarea pe fiecare componentă în parte. Ideal este să încercăm să le aducem pe toate trei la un nivel cât mai înalt posibil fără să afectăm negativ una dintre ele, nu să le aducem pe toate trei la nivelul maxim (ceea ce este, practic, imposibil).

Sigur că fiecare componentă poți să o spargi în mai multe sub-componente. Spre exemplu, pe partea de ce băgăm în gură, o primă împărțire ar fi mâncare, băutură și medicamente (sau suplimente). Care și ele, la rândul lor, se pot împărți într-o mulțime de sub-, sub-, sub- (să vă spun la mine în câte subsubsubcomponente se împarte băutura?).

Dar nu asta vrem să facem aici, să ne complicăm inutil. Ci să atragem atenția asupra unor categorii mai mari la care să fim atenți. Subdivizarea, ca să îi zic așa, ține de fiecare dintre noi. Așa cum și alegerea a ceea ce ni se potrivește ca stil de viață sănătos este a noastră și doar a noastră.

Căci atingerea acelui atât de necesar echilibru între ceea ce vrem și ceea ce putem cu adevărat face este incredibil de personalizat. Aproape ca o amprentă, dacă vreți: este unică pentru fiecare.

Există talibanii acestui sistem de divizare și subdivizare. Perceput ca un scop în viață. Ceea ce ar fi fabulos, dacă nu ar avea în fișa postului o mai mult decât enervantă activitate de prozelitism. Adică devin un fel de Martorii lui Iehova, care zâmbitori și candizi îți spun că ești cam prostalău dacă nu crezi în ce cred ei.

Îi știți, ați pățit-o și voi, sunt cei care vin la tine în timp ce iei o gură de cafea și îți zic, pe un ton îngrijorato-condescendent ”ah, bei cafea, eu nu bag asemenea otravă în mine…” și se apucă, fără să le ceară nimeni, să îți spună cât de greșit este ceea ce faci și cât de bine este ceea ce fac ei.

Sau – preferații mei, firește – ”mda, văd că bei bere… dar știi cât de nocivă este berea pentru organism?”. Degeaba le spun despre jdemii de studii pe care le-am citit și care zice exact invers (cu un CONSUM MODERAT, atenție!). Nope, se uită cu dispreț aristocrat la tine și îți citează ei ceva studii, din surse gen veziaicicesicumcacialtfelestiprostdemori.ro, pe care surse le iau ca literă de lege.

Acești talibani ai trăitului sănătos, acești apostoli ai făcutului de bine cu disprețu-n glandă, acești auto-proclamați Mesii ai ”mori, măh, dacă nu faci ce zic io!”, ei bine, dragilor, aceștia fac mai mult rău cauzei decât toți grașii bețivani din lumea asta.

Pentru simplul motiv că oricărui gras bețivan i se rupe de stilul tău de viață, deci are zero impact asupra deciziei tale de a nu mai bea ca vaca și de a nu mai mânca ca boul. În vreme ce, după ce ai experimentat o privire disprețuitoare din partea unui taliban al trăitului sănătos, impactul asupra deciziei tale este fix invers: te enervează, te face să nu vrei să faci ceva.

Pentru că, nu-i așa, dragilor, haideți să recunoaștem: căutăm mai mult motive să NU facem lucruri, decât motive să le facem :) Iar pogorârea acestor talibani ai trăitului sănătos asupra naturelului nostru simțitor fix asta face: ne dă apa la moara nefăcutului, a indeciziei.

Adevărații propovăduitori ai trăitului sănătos sunt cei care înțeleg că ajuți oamenii nu certându-i și făcându-i să se simtă păcătoși, ci arătându-le că DECIZIA ESTE LA EI. Sunt cei care doar îți arată calea, nu cei care te împing forțat pe un drum sau pe altul. Sunt cei care se oferă să te ajute, dar numai dacă le ceri tu asta. Sunt cei pe care, în esență, vă recomand să îi ascultați.

Căci sunt cei care își doresc îndreptarea păcătosului prin dorința proprie, nu pedepsirea lui prin dorința altuia :)