E oficial: am scăzut puțintel sub 90 de kile. De la cam 105 pe la începutul anului. Lumea mă întreabă ”cum ai făcut, măh?!” și se așteaptă la nuș ce soluție miraculoasă, care să îi rezolve între două weekenduri și aia e, pa, te pupă jean.

Nu există nimic miraculos în ce mi s-a întâmplat mie. Doar o schimbare drastică de mindset. În care îți asumi vârsta, în care îți asum că ți-ai cam bătut joc de corpul tău în toți acești ani, în care îți asumi că de acum înainte vei avea mai multă grijă, dacă nu pentru tine (te știi doar, ești indolent de foioioi), măcar pentru cei care te iubesc și care vor să le fii alături multă vreme de acum înainte.

Nu există nimic miraculos în ce mi s-a întâmplat mie. Doar o schimbare drastică de mindset. Care înseamnă, pe super-scurt, mâncat muuuult mai puțin și băut alcool muuuuuuuuuult mai puțin. Am încercat, trust me, să fentez partea cu alcoolul (mă știți doar, sunt degrabă desfăcătoriu de cepuri și de dopuri). Dar nu merge, pur și simplu nu merge. Trebuie să reduci tot ce bagi în gură, practic. Și să alegi o dietă diversificată (altă discuție majoră acilea).

Nu există nimic miraculos în ce mi s-a întâmplat mie. Doar o schimbare drastică de mindest. Ceea ce vă doresc, din tot sufletul meu de sub 90 de kile, cu mare, mare drag. Căci fără această schimbare drastică de mindset veți acumula doar frustrări, enervări, jinduiri și poftă după tot felul de lucruri de băgat în gură. Iar asta, dragilor, nu este viață :)

Hai să v-o zic altfel:

Încercați să intrați în acest mindset de schimbare când încă este o alegere, nu o obligație.

Diferența dintre a alege să îți schimbi stilul de viață și obligația pe care ți-o impune o boală, spre exemplu, este atât de evidentă încât nu are rost să o discutăm. De aceea vă rog doar să vă gândiți că încă puteți să alegeți. Încă…

În urmă cu ceva vreme, vă povesteam despre super-rapida scădere în greutate care mi s-a întâmplat în vreo 30 de zile. Am forțat lucrurile atunci. Și am făcut asta pentru că am fost șocat de rezultatele analizelor mele anuale: eram în pre-diabet. M-am speriat atât de tare încât am făcut ce face multă lume (greșit, știu acum…), am făcut o schimbare radicală bruscă în modul meu de a fi. Care bruschețe, ca orice fractură în viață, aduce și lucruri greșite. Dar am învățat din asta. Mult.

Din fericire, când mi-am refăcut analizele au ieșit bune. Iar cele care mă dădeau cu pre-diabet se pare că au fost un pic contextuale. Dar lecția pe care am învățat-o a rămas: gata, s-a terminat cu fecioria în care îți bați joc de tine. Și pe linia asta merg de atunci.

Până acum e bine ce se întâmplă. Și nu mă refer doar la scăderea în greutate. Ba, dimpotrivă, aș putea spune că scăderea în greutate este doar o consecință (minunată, desigur) a schimbării stilului meu de viață, nu un obiectiv în sine. Căci obiectivul meu fundamental a fost să devin mai sănătos. Și în funcție de acest obiectiv mi-am trasat toate sarcinile alimentare (inclusiv băutură!), dacă vreți să îi zic așa mai pe linie de militărie :)

Încă o dată: dacă nu intrați în mindsetul potrivit, nu o să vă iasă. Sau, mă rog, o să vă iasă, dar cu mult chin și cu multă frustrare. Ceea ce este oribil. Pentru că, practic, vine în contradicție masivă cu exact ceea ce v-ați propus: să aveți o viață mai faină, mai sănătoasă. Cum să ai o viață faină când tu ești tot nervos, mereu frustrat și vejnic înfometat și nemulțumit?

”Bine, bine, dar cum intru în mindsetul ăsta cu care ne tot bați la cap?”, ați putea întreba; și pe bună dreptate. Ei bine, dragilor, aceasta este o întrebare la care doar voi singuri, fiecare dintre voi vă puteți răspunde. Pentru că intrarea în mindsetul de schimbare presupune să îți setezi niște obiective, care să funcționeze ca niște ”generali” atotputernici în strategia ta de schimbare de stil de viață. Spre exemplu, obiectivul meu fundamental este să fiu mai sanătos, v-am mai spus asta.

Și aici vine motivația care te mână înainte spre atingerea obiectivului fundamental (o motivație la fel de fundamentală, dacă îmi permiteți forțarea):

Vreau să fiu mai sănătos pentru familia mea, pentru doamna mea, pentru copiii mei, să pot să le fiu alături cât mai multă vreme, în condiții de ”funcționare” cât mai bune.

Pentru mine aceasta este motivația supremă. Care m-a ajutat și care mă ajută să mă uit cu din ce în ce mai multă relaxare la tentațiile culinare sau alcoolice și să merg înainte pe drumul pe care mi l-am propus.

În cazul vostru ce obiectiv fundamental ar putea funcționa? Și care este motivația (la fel de fundamentală!) care să te ajute să îți atingi acest obiectiv? Gândiți-vă un pic la asta. Gândiți-vă mai mult, chiar. Și luați o decizie. Dar numai când simțiți că sunteți cu adevărat pregătiți. Nu vă grăbiți. Uneori graba nu înseamnă altceva decât că ajungi mai repede la un rezultat nedorit.

Veți ști când sunteți pregătiți. Veți simți asta. Este greu de explicat, dar veți simți. Și abia atunci să porniți la drum. Un drum greu, plin de suișuri și de coborâșuri, plin de tentații și de o grămadă de explicații (care mai de care mai ridicole) pe care vi le dați singuri (”era ziua prietenului, normal că am băut o sticlă de vin!”, de parcă organismul tău are un calendar de ăsta de excepții…). De care veți trece, pe care le veți depăși. Pentru că ați pornit cu gândul cel bun, cu obiectivul bine ales și cu motivația perfectă. Și veți reuși. Motiv pentru care vă felicit de pe acum :)