Pe ce te bazezi când recomanzi un specialist?

I-am întrebat pe cei din comunitatea mea de pe Linkedin același lucru. Și iată ce a ieșit.

Ceea ce este foarte frumos din partea lor. Dar și din partea mea că am strâns așa oameni deștepți pe lângă mine, este? :D

Să analizăm un pic, totuși, opțiunile lor. În ordinea în care au ieșit.

Ai lucrat cu specialistul

Cumva furculition. În sensul că ar fi foarte greu pentru cineva cu un minimum de bun simț practic, ca să îi zic așa, să recomande pe cineva cu care nu a lucrat. În același timp, funcționează și regula ”recomand pentru că m-a ajutat”.

Altfel, dacă interacțiunea cu specialistul s-a soldat cu o nefăcută (pardon my French), n-ai cum să îl recomanzi. Mă rog, doar dacă vrei să îi faci un ”bine” celei sau celui căruia îl recomanzi pe specialistul ne-specialist :))

”E om fain”

Am introdus în sondaj această opțiune pentru că am auzit destul de des o astfel de caracterizare a unui specialist. Care m-a nedumerit. În sensul că, serios, faptul că mă simt excelent cu persoana respectivă la o bere și, deci, trag concluzia că e om fain, ce legătură are cu verdictul dacă este specialist sau nu? Că în mintea mea nu are nicio logică așa ceva…

Am o grămadă de tovarăși cu care ador să stau la o bere. Să povestim vrute și nevrute. Avioane stelare și împușcături mundene. Orice. Căci mă relaxează foarte tare. Dar pe unii dintre ei nu i-aș recomanda în plan profesional de nicio culoare. Pentru că, normal, prieteni și amici fiindu-mi, am încercat o anumită colaborare. Și nu a ieșit nimic. Din diverse pricini. Așa că mă rezum la berea aia cu ei și atât. Să rămânem măcar cu amiciția, să nu o stricăm și pe asta, zic.

M-am gândit dacă fix faptul că sunt simpatici la o bere, când se aplică alte reguli decât în profesie, îi face să dea anumite rateuri – că nu știu cum să le zic – atunci când avem treabă de făcut împreună. Nu știu ce să zic, nu am ajuns la o concluzie. Discuția este deschisă, desigur.

Bine, combinația câștigătoare este clar asta: specialistul este foarte bun, te-a ajutat și mai este și simpatic. Atunci nu doar că îl recomanzi, dar o faci și cu un anumit elan. Spre deosebire de, să zicem, specialistul care este foarte bun dar care pe linie de simpăticoșenie este un năzuros și un încruntat și pe alocuri ofticos :))

Specialiștii îl apreciază

Am fost un pic surprins că această opțiune a întrunit doar 4% din voturi. Căci spune tare mult despre imaginea ”specialiștilor” în rândul celor din comunitatea mea de pe Linkedin. Care, crede-mă, sunt oameni valabil grav. Inclusiv din punct de vedere profesional. Iar atunci când acești oameni au o asemenea percepție asupra noțiunii de ”specialist” ceva dă rău cu virgulă…

Sigur că este și o ironie implicită aici: specialiștii spun despre ”specialiști” că nu prea îi cred. Zic asta pentru că cei mai mulți dintre cei care au votat la sondaj sunt chiar specialiști pe meseria lor. Iar 4% este un procent atât de mic încât…

Sau, poate, nu este ironie. Ci frustrare. Frustrarea specialistului adevărat când vede că piața este inundată de așa numiți ”specialiști”. Auto-făcuți după niște căutări pe google. Cu diplome de pe internet. Luate în 3 săptămâni jumate. Sau or fi alte motive. Discuția, și în acest caz, rămâne deschisă.

Apare la TV, radio, presă

1%. Atât a luat opțiunea asta. Ceea ce nu este o surpriză. Explicația e complexă, vorba lui Dem Rădulescu. Multă lume nu mai consumă presa (ce o mai fi aia…). Sau nu mai au încredere în ea. Și nici în jurnaliști. Plus că, atunci când se mai uită la o emisiune sau mai citesc o revistă, pe cine văd pe acolo? Pe ”specialiștii” ăia care au luat doar 4% în sondaj.

În același timp, dacă ai deja un brand personal de specialist consolidat în mintea celor din publicul tău țintă, faptul că apari în presă te ajută. Dar NUMAI dacă deja ai brandul personal de specialist În același timp, dacă ai deja un brand personal de specialist consolidat în mintea celor din publicul tău țintă. Da, știu, am repetat fraza asta. Pentru că este extrem de importantă. În special cea cu publicul țintă al brandului tău personal.

Sigur că depinde și cum prestezi în acea emisiune sau în acel interviu. Căci văd mulți oameni care se aruncă în construcția de brand personal totalmente nepregătiți. Și, practic, atunci când se duc în niște emisiuni și dau o gherlă, au irosit o muniție importantă (de câte ori te invită cineva într-o emisiune?). Ba mai mult și-au făcut un deserviciu. Căci cei care au văzut prestația au încruntat un pic sprânceana. În plus, modul în care reacționezi la conținutul altora spune foarte mult despre tine ca profesionist, mare grijă la asta.

Tu câți specialiști ai recomandat în ultimul an?

Te las cu întrebarea asta. Așa, ca motiv de nițică gândire. Când stai tu cu tine. Ceea ce îți doresc așa cum dorești și tu binele unui prieten bun.

Aia zic :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.