Dezvoltarea personală fără finalizare e ca dușul îmbrăcat

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

Dezvoltarea personală este efortul continuu de a nu uita niciodată cine eşti în timp ce te strădui permanent să schimbi asta.

Aşa i-am spus eu unui june, care m-a întrebat (pe un ton de ăla semi-exaltat, ştiţi genul) cum aş defini eu dezvoltarea personală. Am văzut că l-am cam blocat şi că rotiţele încercau alene să se învârtă ca să înţeleagă, măcar în mare, ce am vrut să zic. Presupun că încă i se rotesc…

Ok, știu, titlul este la limita nesimțirii. Dar nu am pretins niciodată că nu îmi place mereu să stau la peluza vieții, de unde se vede mai bine meciul vieții, nu mai țipați așa!

Io chiar cred că despre ceea ce îndeobște se numește dezvoltare personală mai bine vorbim așa ca mine, fără perdea, decât să o ardem în panseluțe înstruțate roz cu sclipiri sidefii despre cât ne ajută zburdatul pe câmpiile aspiraționale ale dezvoltării personale înțeleasă ca act de învățare, nu ca act de facere (explic mai jos ce vreau să zic cu aiurelile astea).

Ce zic în titlu, explicitez acum: dușul îmbrăcat înseamnă că doar te uzi, nu te și speli. Cum se aplică asta la faza cu dezvoltarea personală? Să purcedem întru explicare.

În esenţă, faza cu dezvoltarea personală este că are două mari componente: 1. dezvoltare 2. personală.

Ceea ce, în teorie, este perfect, adică toţi cei care citesc şi absorb astfel de cărţi/bloguri/sfaturi sunt chitiţi să facă treabă, să îşi dorească mai mult victoria, să dea un gol mai mult decât ceilalţi. Dar numai în teorie. După cum vă raportez mai jos.

Dezvoltarea

Ideea cu dezvoltarea este că porneşti de la niveul T1 (ah, ce nu îmi plăcea fizica în liceu…) şi, după ce bobinezi pe bază de sfaturi şi recomandări and shit, ajungi în momentul T2. Sau, mă rog, aşa ar trebui să se întâmple.

Numai că vreo 98,76% (estimare strict subiectivă, cum stă bine bloggerului) din cei care pornesc pe acest drum nu ajung veci pururi la momentul T2. Ci se opresc undeva pe la momentul T1 plus câteva sute de pagini.

Altfel spus, citesc roabe întregi de cărţi şi de chestii de pe net pe tema dezvoltării personale, dar nu se apucă să şi aplice ce citesc.

Hai să mai citesc o carte, două, 56 şi apoi mă apuc de treabă„, îşi zic ei. Căci, nu-i aşa, este mult mai uşor să citeşti despre decât să aplici. Căci, nu-i aşa, una este să citeşti „fii mai bun” şi să dai Like şi alta este să bagi cărbuni, la nivel aplicat, pe ideea de a fi mai bun.

Personală

Aici chestiunea este cu atât de mai simplă cu cât o complică unii inutil. Căci „personal” înseamnă că doar tu cu tine poţi să te schimbi. Indiferent de câte roabe de cărţi citeşti şi de câte Likeuri dai unor citate şi unor poze aspiraţionalo-motivaţionale.

Autorul pe care îl citeşti (să îi zicem aşa generic) face un business din ce îţi dă spre absorbire. Nu că ar fi ceva rău, doamne fereşte, ba dimpotrivă. Doar că nu stă el să te ducă de mânuţă pe întortocheatele căi înspre momentul T2.

Asta trebuie să faci tu. Personal. Recte, dezvoltarea personală. Şi, cu cât stai mai mult să te agăţi de paginile alea pe care le citeşti, cu atât amâni momentul ăla în care să iei totul personal, aşa cum se cuvine dacă tot vrei să faci o treabă.

crocodilul tauExistă jdemii de cărţi şi bloguri care bat ciocanul de secera dezvoltării personale. Şi e foarte bine că există, de ce să nu presteze dacă au teren de manevră? Căci există jdemii x jdemii de cititori de astfel de chestiuni.

Problema principală este că cei mai mulţi dintre ei rămân la stadiul de cititori. Şi că doar teribil de puţin dintre ei se apucă să aplice ce citesc ei pe acolo.

Drept pentru care momentul T2 pentru ei rămâne doar ceva aspiraţional, înspre care nu se pot îndrepta pentru că nu au găsit motivaţionalul corect, ca să zic aşa.

Iar dezvoltarea personală pe care o caută nu este nici dezvoltare şi nici personală. Ci doar căutarea perpetuă a dovezii că „măh, dacă m-aş apuca de treabă, aş rupe Nilul„. Ce-am mai râs…

Altfel, te provoc să îmi zici că și în domeniul dezvoltării personale maestrul Yoda nu a avut dreptate: do or do not, there is not try :D

Notă: articol scris inițial în 2014 (de aceea vezi comentarii vechi), dar luat la pilă (cam 37,65% din el) la început de 2020 pentru că am simțit că se cuvin niște explicații suplimentare.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

8 thoughts on “Dezvoltarea personală fără finalizare e ca dușul îmbrăcat”

  1. Cristi, ti-am citit articolul, dar si pe cel scris de Luci. Tot ce pot spune este ca unii confunda „dezvoltarea personala” cu motivatia. In special cei care au citit cel mult 20 de carti de genul. Dar asta e ca si cum ai confunda porcul cu soriciul.
    Motivatia este intradevar pentru multi punctul de pornire ( singurul lucru pe care aia 98.76% il pot vedea in dezvoltarea personala, tot asa cum multi nu vad decat soriciul porcului ) si foarte adevarat este ca fara sa pui osul la treaba nu vei realiza nimic ( lucru subliniat de nenumarate ori in „dezvoltarea personala” incepand de pe la 1928 incoace ).
    Pentru mine dezvoltarea personala inseamna autoeducatie.
    Adica procesul care ar trebui sa suplineasca lipsurile educatiei formale si care nu ar trebui sa se opreasca niciodata.
    Dar probabil ca suntem prea destepti si nu mai avem nevoie de asa ceva. Nu-i asa?

    1. Buna comparaţia porc-şoric, Like! :)) Normal că dezvoltarea personală înseamnă autoeducaţie. Cu accent pe auto, adică pe acel „Personal” despre care spuneam eu. Nu suntem niciodată pe atât de deştepţi pe cât ne vrem. Doar că nu suntem aproape niciodată atât de deştepţi să ne dăm seama de asta :)

  2. Dezvoltarea personala nu înseamnă să citești cât mai multe cărți despre dezvoltarea personala :) Inseamna că atunci când pui capul pe pernă să conștientizezi ceea ce ai învățat în plus față de ziua precedentă.

  3. Dezvoltarea personală nu distruge pe nimeni. Modul în care e folosită (sau nu), asta poate face bine omului (sau nu). Sunt de acord că o vastă majoritate (adică undeva cam aproape toată lumea) o consumă ca muzica care există undeva în fundal. Adică să fie acolo, fără să facă nimic cu ea. Lectură. Lectura e pentru divertisment și cam atât.

  4. Sa citesti nu e un lucru rau. Sa citesti dezvoltare personala si sa crezi ca „te dezvolti” e doar o perceptie (eronata) a ceea ce inseamna dezvoltarea personala.
    Ca sa nu spun ca uneori in spatele acestor actiuni si perceptii sta o reala nevoie de psihoterapie dar gandul de a merge la psiholog si a fi asociat cu cine stie ce eticheta (nebun, incapabil, slab etc) poate duce la prima carte care „pare sa imi rezolve problema repede si fara sa afle cineva”….
    Asa cum spuneai si tu, stadiul de cititor, nu e dezvoltare personala si nici nu te face „autoritate” in domeniu.

  5. Pingback: Biografiile şi autobiografiile - cele mai bune cărţi de dezvoltare personală

  6. Pingback: Dezvoltarea personala este precum un porc! Stiai asta? | Melinte Paul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)