Băi, nu mai dați sfaturi nesolicitate.

Hint: dacă nu vi le solicită nimeni, înseamnă că nimeni nu le vrea de la voi, știi cum zic.

Sunt unii care, cum văd un subiect mai înfocat, cum încep să dea sfaturi. Dar de alea irefutabile, gen. Adică ei ȘTIU. Și PUNCT. S-a terminat planeta la părerea lor.

Nu i-a întrebat nimeni. Nu le-a cerut nimeni părerea. Dar ei tot o dau. Probabil că ei cred că-s de ajutor. Nu-s. Deloc. Nici un sfat de ăsta nesolicitat nu ajută. Pentru că receptorul sfatului nu este deschis la el. La sfat. Așa că fix trânta intenția ta.

Ce (cred io că) poți face este să spui povești. Întâmplări. Pe care le-ai trăit tu. Pe care le-ai gestionat tu cum le-ai gestionat. Și să lași lumea să extragă din ce zici fix ce li se potrivește. Dacă li se potrivește.

Să zici că ”asta am făcut eu” și să îl lași pe ceilalți să vadă dacă li se potrivește și lor. Nu să le explici. Nu să îi sfătuiești. Nu să le zici că ”astea așa se fac”.

Nici o viață nu seamănă cu alta. Nici o suferință nu e a altcuiva decât a ta. Și nici o bucurie nu este trăită identic de toată lumea. Cum de îți trece prin minte să dai tu sfaturi unora care nu sunt ca tine, jur?!

Ce dreaqu, bre?! Adică tu nu reușești să îți gestionezi cum trebuie propria viață, dar zici altora cum să o facă?

Mizda pă-sii de treabă, zău așa.

Aia zic.