Social media be like

– Bună ziua, este primul meu mesaj pe acest grup.
– (în secunda 2) O fi bună la dumneavoastră, la mine nu e, că mi-e bolnav copilul.

Așa am pățit când am intrat pe un grup de parenting. Din care am ieșit instant după aia. Că m-am speriat de reacția aia. De parcă cine mi-a răspuns stătea cu degetul pe taste, așteptând o victimă ca mine. Și am zis că oricum am destulă băgăre în seamă și fără să fiu în grupul ăla.

Dar mi-a rămas în minte. Ca o metaforă irefutabilă despre cum este de cele mai multe ori în social media.

Dimonologul, i-am putea zice. Adică un monolog căruia îi zicem dialog. Vorbim fără să acultăm. Răcnim fără să îi lăsăm pe alții ca tăcerea să fie alegerea lor. Și, mai ales, citim printre cuvintele celorlalți mereu și mereu ce ne dorim noi să fi spus, nu ce au spus ei cu adevărat.

Pentru mine este uluitor cum tu zici vreo 5 cuvinte, iar unii înțeleg total altceva față de ce ai zis tu. Adică, nu, stai! Nu doar că înțeleg altceva, dar îți și explică – de regulă cu un aer de superioritate plictisită – cum că, de fapt, tu nu ai văzut ce ai văzut. Și că nu a fost așa cum zici tu. Ei fără să fie de față, desigur.

Eh, lasă, noi să fim sănătoși. Că restu-s prafuri în vânt, cum ar zice patagonezul ajuns din greșeală în Poplaca.

Aia zic.