Dacă vă uitați în jurul vostru, oriunde și înspre oricine, șansele să vedeți oameni nemulțumiți sunt incredibil de mari. Oameni nemulțumiți de ceea ce sunt, de ceea ce au și de cum trăiesc. Și vă uitați la mulți dintre ei cu nedumerire. Și vă ziceți în gând că oamenii aceia par că au tot: bani, job, mașină, casă, familie. Așa pare, din exterior. Dar ei tot sunt nemulțumiți. Mereu nemulțumiți.

Și, de multe ori, aveți dreptate când credeți asta…

Îmi pare că nemulțumirea asta fața de propria viață devine un fel de cancer nerostit (lucrurile nespuse sunt cele mai mârșave…). Care roade constant și uneori decisiv sufletul…

”Și-așa-i bine, rău cum îi”, îmi zicea bunica pe vremuri, când eram copil, când ceva mă enerva la culme. Atunci nu am înțeles ce vrea să zică. Abia după mulți ani, după ce am trecut și eu (cam de multe ori, între noi fie vorba…) prin astfel de crize existențiale caracterizate prin nemulțumire acută față de tot și de toate, abia după toate acestea am înțeles ce îmi zicea bunica.

Ce cred eu că îmi transmitea bunica? Nu o capitulare 100% fatalistă în fața sorții, nici gând! Ci o privire de ansamblu asupra lucrurilor care ni se întâmplă în viață. O înțelegere mai largă a faptului că avem control asupra ceea ce facem până la un punct, după care viața are o logică a ei.

Și că, ajunși în acest moment, putem să devenim nemulțumiți și să lăsăm nemulțumirea să ne roadă sufletul sau putem să, practic, dăm din umeri și să zicem ”asta este” și să mergem înainte.

Să ne alocăm resursele de energie pentru a merge înainte, nu pentru a sta pe loc, nemulțumiți că nu suntem mulțumiți…

Când mai simțiți nemulțumire fața de ce vi se întâmplă, vă propun un exercițiu: respirați adânc (da, știu, asta cu respirația adâncă este un clișeu, dar fabulos cât de adevărat este!) și gândiți-vă nu la ce vi se întâmplă rău în acel moment, ci la trei lucruri care sunt bune (uneori chiar minunate…) din viața voatră. Doar la trei. Atât. Și lăsați sentimentul acela de, după caz, recunoștință, dragoste, împlinire (sau cum o mai fi el, sentimentul) să ”preia legătura” și să gestioneze nemulțumirea care vă dă târcoale.

După ce faceți de mai multe ori acest exercițiu, veți înțelege, la un moment dat, că avem de multe ori mult mai mult motive să fim mulțumiți decât să fim nemulțumiți. Adică o să vă dați seama că și-așa-i bine, rău cum îi :)

Este greu, foarte greu să faceți asta. Partea cu respiratul întâi. Mai ales asta. Căci este foarte greu să vă controlați impulsul ăla rău și să veniți, cum atât de frumos (și copilăros, dar tocmai de aceea minunat!) ne învață Star Wars, de partea bună a forței. Practic, dacă reușiți asta, să respirați adânc întâi, ați rezolvat 50% din ”ecuație”. Adică jumătatea care reprezintă oprirea din căderea în voi înșivă și urcarea înspre cerul vostru interior (scuzați expresia asta patetico-lacrimogenă, dar așa mi-a venit, așa că fix așa o las…).

Cealaltă jumătate reprezintă așezarea cum trebuie pe coordonatele frumoase din voi. Faceți exercițiul pe care vi-l propun, găsiți acele trei lucruri care sunt bune din viața voastră și o să înțelegeți mai bine ce vreau să vă zic io acilea.

Ah, să nu cumva să credeți că eu doar zic să faceți asta în timp ce eu nu le fac. Nope. Dacă ați ști ce greu și lung drum am străbătut eu în lupta cu demonii mei interiori… Și cum încă își mai arată colții… Tocmai de aceea vă recomand să faceți acest exercițiu. Care pe mine m-a ajutat enorm. Și mă ajută în continuare. Și sunt sigur că o să vă ajute și pe voi :)