Eram la concertul aniversar de 40 de ani a celor de la Celelalte Cuvinte. Începe concertul, emoții (este una din trupele mele preferate), alea, alea.

Lângă noi, un cuplu. Ea micuță și mai bondoacă. Îmbrăcată mai rockeristic, așa. Tipul din cu totul și cu totul alt film. Adică genul pe care îl vezi prin cluburi de noapte. Adică transmitea senzația aia că n-are nicio legătură cu un concert de rock.

Și n-avea. Adică, mă rog, avea. Dar pe linie de dragoste.

Tipul a ținut-o în brațe tot concertul. În vreme ce tipa cânta de zor. Știa toate versurile trupei. Anticipa ce urmează prin gesturi. Adică fan, fan, ce să mai.

Ăstalalt, bâtă. Ba chiar mai arunca priviri oarecum amuzate către cei care erau chiar metaliști get beget. Adică pleata curgând râu pe umeri. Blugi rupți, ciocate. Geaca de piele cu jdemii de embleme.

Bref, era clar că nu era lumea lui asta. Că de aia mă uitam și eu din când în când ciudat la el. Și contrariat.

Asta până când, în pauza concertului, în timp ce mă strecuram să mă duc să îmi iau o bere, am auzit discuția.

Tipa: Mulțumesc tare mult că ai venit cu mine.

Tipul: Iubita mea, pentru tine aș asculta oricând și oricât cea mai proastă muzică din lume, atât de tare te iubesc.

Măh, io tare m-am emoționat. Deși sunt cam 94,54% sigur că nu am prea multe de împărțit cu băiatul ăla. Dar n-are-a face. Iubirea e iubire. Indiferent de soundtrack.

În cazul tău cum arată dragostea? Adică ai o imagine, o melodie, o întâmplare, o ceva care să funcționeze ca un fel de madelină proustiană? Și să te arunce direct în stare aia atât de faină gen love is all around?

Aia zic :)