Carevasăzică, edilul Capitalei scumpei noastre patrii a adat ordin: să se planteze stâlpișori. Ca să delimiteze clar și fără putință de tăgadă banda specială pentru autobuze.

Și pun pariu că, în acele clipe în care se uită în oglindă și se pupă singur, Nicușor se felicită că a găsit soluția înțeleaptă pentru fluidizarea traficului. Căci așa se întâmplă cu toți cei care sunt fular, dar se cred rangă. Fularul când atârnă, e drept, pare rangă. Dar numai dacă atâta te duce capul.

Fac o cuvenită precizare că acei stâlpișori se montează prin penetrarea asfaltului. Ceea ce duce în mod implicit la niște găuri în covorul bituminos. Care oricum a costat o căruță de bani. Și care găuri, făcute fix în perioada asta mai rece, vor deveni micuțe cratere. Dacă bunuțul de sus o să dea o mică ploicică, urmată de un micuț îngheț.

Nu aș băga-o p-asta cu găurirea asfaltului dacă ar penetrările respective ar fi avut sensul de a contribui decisiv la atingerea obiectivului stâlpișorilor. Adică să desemneze banda specială pentru autobuze.

Cu mențiunea pentru cei care nu le au cu proprietatea termenilor sau, după caz, cu minimum bun simț: SPECIAL pentru autobuze în acest context înseamnă DOAR pentru autobuze. Nu special pentru ei, șoferi civili, cum ar veni.

Găurirea asfaltului întru intromisionarea stâlpișorilor a creat orice alt efect dar numai ăla că e bandă pentru autobuze nu. Putem croșeta metaforic despre păduricea de stâlpișori ordonați în șir perfect ca despre o victorie a omului împotriva naturii. Știut fiind că natura nu construiește linii drepte. Sau putem vorbi despre niște bani bunuți care au intrat în contul firmelor care au montat stâlpișorii fără ca stâlpișorii să își facă treaba pentru care au fost montați.

Putem elucubra cum vrem. Cert este că au fost montați degeaba. Fix degeaba. Ba nu, nu degeaba. Ci întru înălțarea dovezii irefutabile a scârnăviei strategice românești.

România, țara lucrurilor aproape vii

Teoretic, a crea benzi speciale pentru transportul în comun într-un oraș sufocat de trafic este o idee bună. Chiar foarte bună. Doar că, așa cum onor primarii Capitalei ne-au dovedit răspicat în nenumărate rânduri, teoretic se poate, practic suntem la nivel teoretic.

Orice teorie care nu se aplică în practică este ca dușul îmbrăcat: te uzi dar nu te prea speli. Udatul în sine, aia e. Adică îți usuci hainele și mergi mai departe. Problema în cazul benzii speciale pentru autobuze din București este nu doar că primarul s-a băgat sub duș îmbrăcat. Dar s-a mai și șamponat după care și-a oprit singur apa. Și a rămas tot clăbuci.

Cum altfel am putea interpreta penetrarea stâlpișoferă a străzilor din București? Adică de ce să faci așa ceva dacă tot degeaba ai făcut-o? Căci banda aia specială pentru autobuze este, de fapt, pentru orice altă mașină în trafic. Și doar din când în când și când mai au loc și autobuzele.

Ai putea zice că ”săracul Nicușor, el a gândit bine, dar dacă poliția nu aplică legea?”. Iată scârbavnica strategie românească în plin fuleu. Căci de ce să te apuci să faci ceva dacă nu ai certitudinea că o să se implementeze? Păi, îți spun eu de ce: pentru că așa te alinți că tu ți-ai făcut treaba. Și că restul ”nu mai e treaba mea, eu am fost ceas, restu-s praf”.

Cam așa funcționează multe în România noastră. Dragă și scumpă, desigur. Din ce în ce mai scumpă.

Scârbavnica strategie românească înseamnă că toate le facem în așa fel încât să fie aproape vii. Nu-s moarte, ”uite dă un pic din picior!”. Dar nici viață cu adevărat nu se poate numi.

Gândește-te, dragă cetitorule, cam în câte domenii din viața noastră se poate vorbi, cu scrâșnetele de rigoare, despre scârnăvia strategică românească. Sau, mai bine, nu te gândi. Căci ne vom enerva prea tare.

Despre cei care se bagă ca chiloții-n cur pe banda pentru autobuze

”Dar, vai, nu știam că este special pentru autobuze”, mi-a zis unul pe care l-am întrebat de ce e nesimțit și face de astea. Da, măh, că ai nevoie de doctorat în fizică atomică să îți dai seama că stâlpișorii ăia de aia au fost puși.

Ajuns în acest moment al enervării, vin și zic: probabil cel mai de rahat efect pe care stâlpișorii lui Nicușor l-au creat în trafic a fost să îi enerveze pe unii șoferi împotriva celorlalți. Și, mai rău, că i-a enervat tocmai pe șoferii care vor să respecte legea. Și care chiar susțin introducerea unui sistem de benzi DOAR pentru autobuze.

Asta în timp ce ceilalți, adică cei care se bagă ca chiloți-n cur pe banda pentru autobuze, se bucură că ne-au făcut pe noi, cei care respectăm legea. O victorie la fel de vremelnică precum cea în care, după ce șeful le-a dat o mică UE pe care ei au primit-o din poziția ghiocel, se duc și stau la țigară mai mult cu 30 de secunde. Și gândesc triumfători: ”i-am arătat io lui!”.

Băi, ăștia, adevărata libertate este să respecți libertatea celorlalți, nu să te agiți ca coiu-n căldare crezând că valurile pe care le faci sunt pronie cerească.

Cei care faceți de astea, adică vă băgați ca chiloți-n cur pe banda pentru autobuze și vă justificați manevra prin ”am încălcat și io un pic legea, nu se pune”, să știți că fix așa fac și ăștia de la putere. Fură și ei un pic, nici măcar nu se vede. Îți încalcă și ei un pic drepturile nu e mare jmekerie.

Doar că ”picul” ăsta seamănă cu un strop de flegmă într-o halbă de bere. Flegma aia e nici măcar 1% din halba aia. Dar soarbe-o tu dacă poți.

Principial vorbind, nu poți fi și virgină și deflorată. Nu ai cum. Nu poți să încalci doar un pic legea și apoi să pretinzi că ești perfect legal. Nu ai cum.

Aia zic.