Ce vedeți mai jos este un text scris de Oana Capustinschi, una din câștigătoarele concursului pe care l-am organizat împreună cu HERBALIFELINE® MAX, un amestec exclusiv de uleiuri de pește Omega-3 din surse sustenabile, despre amintiri ”amare” din copilărie cu uleiul de pește.
Din 2018 lucrez ca freelancer, fiind copywriter and more, în cadrul firmuliței mele – Marketree SRL. Am un blog de care aș vrea să mă ocup mai des decât o fac, sunt pasionată de utopia mini-grădinițelor și susțin cum pot, pentru că merită, terapia asistată de animale în cadrul Asociației Dog Assist din Cluj-Napoca.
Visul meu este ca într-o zi să lucrez la scriptul unui documentar care să facă lumea mai bună. Până atunci, încerc să nu îmi mâzgălesc colțul.
Când ești din Galați, toată lumea din restul țării crede despre tine trei lucruri: că te-ai îndopat toată viața cu borș de pește, că ai ticuri nervoase de la cutremure și că, bineînțeles, ai amintiri cu uleiul de pește. Când ești fată și ești din Galați, ca mine, miștocarii mai zic despre tine că ai și amintiri din ape tulburi, cu… mai mulți pești.
Le-aș zice să n-o ia pe ulei și să-și vadă de mâncarea lor de pește, continuându-mi povestea cam așa.
Mama, gălățeancă get-beget, femeia care se trezea cu noaptea în cap să meargă la muncă, să vină acasă, să aibă grijă de copii, să spele, să facă de mâncare și nu știu mai câte, își mai găsea timp să ne vâre pe gât și câte un leac băbesc.
Când mi-era lumea mai dragă, o vedeam că scoate lingurița care, fie vorba între noi, la cât de greu aluneca până în stomac, ai fi zis că-i nu știu ce polonic, și că mă fugărește cu ea prin toată casă. O lingurița, ba îndesată cu ulei de pește ba, în zilele mai bune, cu pulbere de coajă de ou.
Cu fiecare polonic de ulei de pește mă convingeam și mai mult că uleiul ăsta e de fapt apă de Dunăre. Nu o dată văzusem eu Dunărea de la noi de acasă în care erau scufundate mai multe pet-uri de bere și chiștoace de țigară decât pești vii. Mama, săraca, tot îmi spunea că e sănătos, că mă face mare, că are omega… Oh, mega aiurea gustul ăla! N-am să-l uit niciodată.
Pe locul doi în topul vârâtelor pe gât era lingurița cu pulbere din coajă de ou. „Calciu curat”, zicea mama cu aripi de cloșcă grijulie zburând după mine prin casă cu lingurița după ea.
Eh, măcar înainte luai o linguriță și dădeai de calciu. Acum, iei o linguriță de coajă pisată de ou de la o găină „crescută la sol” și poți să o iei nasol. Nu de alta, dar la cât de repede se cresc astăzi găinile, te poți gândi că n-au mai avut timp să le crească și picioarele. Și că de-aia stau ele la sol, nu că ar fi nestresate și că ar cloci ouă completând un rebus în tihnă, afară la soare.
Am auzit totuși că alții au clocit astăzi variante mai blânde la gust pentru leacurile ăstea, iar copiii mei nu or să treacă prin cura-tortura de sănătate. Deci mă bucur că leacurile ăstea sănătoase băbești cu ulei nu au rămas în coadă de pește și n-au fost lăsate baltă.