Relațiile împlinite acasă și la birou pot părea niște utopii. Dar să știți că există această soluție. Unora o să vi se potrivească. Altora nu. Dar merită încercat.

Luam faringoseptul, cavitul și ascolecitina ca pe desert, în loc de ciocolată…

Mira Niculescu este una din câștigătoarele concursului pe care l-am organizat împreună cu HERBALIFELINE® MAX, un amestec exclusiv de uleiuri de pește Omega-3 din surse sustenabile, despre amintiri ”amare” din copilărie cu uleiul de pește. Cum mi-a dat acordul să public pe blogul meu textul cu care a participat la concurs, îl aveți mai jos. Cu o descriere pe care chiar ea mi-a trimis-o :D


Sunt Tanti mama lu` Pufi. Pufi Shanell. O pisica tarcata, nebuna, dragastoasa in felul ei, dependenta de atentie, voie buna si zambete.

In viata treci prin multe, fiecare are partea sa si de bune si de rele. Uneori ne e bine, alteori ne e greu de simtim ca nu le mai putem duce. Dar, daca trecem cu voie buna si incredere in sine prin ele, suntem deja castigati. Astazi un zambet, maine o implinire, poimaine un roi de fluturi prin stomac si uite asa incetul cu incetul strangem langa noi amintiri frumoase si intr-o zi poate chiar fericirea.

Viata mi-a dat din toate, si din cele mai usor de dus, dar si din cele grele. Am gustat cu nesat din toate. Sunt mai gurmanda de viata, asa ca m-am imbuibat din plin de trairi de tot felul. Intr-un final, m-am hotarat ca imi plac cele care aduc bucurie. Asadar, cu mare entuziasm, mai ales eu, ne-am hotarat sa ne luam pisica, cunoscuta fiind pentru abilitatile ei de a genera buna dispozitie.

Ne-am decis azi si maine eram cu ea acasa. Cu Pufi. Pufi Shanell. Nascuta intr-o zi de 14 februarie. Comunicativa foc. Ne-am inteles din prima zi. Din priviri ce-i drept, pentru ca verbal ea inca nu stapaneste prea bine arta conversatiei. In scris insa, ii turuie condeiul bine. Asa ca s-a hotarat sa isi tina un jurnal. Eu nu m-am lasat mai prejos si i-am dat replica.

Acum avem blogul acesta, unde impartasim ganduri vesele pentru zile de tot felul.

Va scriu mereu cu drag,

Tanti mama lu` Pufi


Se lăsa ușor de toamnă, dar noi tot cu gândul la înghețată eram. Făceam ce făceam și zilnic ne trezeam în cofetarie la tanti Profira, cu ochii holbați de extaz în câte-o cupă metalică plină cu înghețată de ciocolată, din asta îmi plăcea mie, iar la frate-miu era cu vanilie. Așa îi plăcea lui.

Alte arome nici nu erau pe atunci. Și nici prea multe sortimente. Mai era înghetata polar, un pătrățoi de vanilie înghețată, acoperită cu o pojghiță de ciocolată, ambalată ca un pachet de unt. Și mai era înghețata la dozator. Dozator cu trei capete. Aici chipurile aveai trei variante: simplă de vanilie, simplă de ciocolată și jumate vanilie jumate ciocolată.

Dar noi eram șmecheri. Luam înghețată la cupă metalică. De fapt, era un castron metalic cu un fel de picior. Erau vreo 6 bucăti în toată cofetăria. Vara, de obicei, stăteam la rând pentru că nu erau cupe pentru toată lumea. Când terminau de mâncat cei de dinaintea noastră înghețata, tanti Profira spăla cupele (Nu stiu cum. Nici nu vreau să-mi imaginez cum, pentru că apă curentă nu avea) și ne punea noua în ele. Dupa noi alții. A doua zi tot noi.

Și pentru că începuse sa fie cam frig afară și nu mai aveam voie să mâncăm înghețată, să nu ni se umfle gâtul,o mancam pe furiș. Și foarte repede. Ca doi lupi hămesiți, exilați din toate poveștile cu personaje inocente.

Și ni se umfla gâtul. Evident!

Și mama ne certa. Evident!

Sau ne mai și articula, fiindcă nu am ascultat-o. Evident!

Și ne dădea faringosept. Evident!

Și ne făcea frecție cu spirt.

Remediile la modă din vremurile acelea.

Foto: Erol Ahmed

Doar că la un moment dat, a fost o criză de faringosept. Și în locul lui ne-a dat plopisan. O abjecție cu gust scârbos, care promitea să ne ia focul din gâlci. De fapt, putea promite orice. Că oricum altceva nu mai era pe piață. Și să zicem merci că ne îndopa cu plopisan ca pe curcani.

Alții nu aveau privilegiul ăsta. Îi împachetau mamele și bunicile cu țuică, ceapă, cartofi sau cine știe ce alte legume, pentru că, nu-i așa, fiecare legumă tămăduia câte ceva. Oricum, nici noi nu eram prea departe, ticăloșenia pe care trebuia să o luăm era facută din muguri de plop. Deci tot remediu naturist.

Eu am descoperit de mică prețuirea sinelui și mi se rupea sufletul de mine de cât de amărâtă eram când primeam scârboșenia de pastilă. Aș fi acceptat orice numai să nu o iau.

Frate-miu, și el milos și plin de idei de mic, îmi spunea ferm imediat ce mama se îndepărta:

– Scuip-o! Nu fi fraieră! Păi ce? Noi luam tot ce ne dă ea?

Și am scuipat-o de s-a dus sub pat.

– Nu e bine să rămână acolo, a zis frate-miu anticipativ. Sigur o va găsi când va da cu mătura (aspiratorul copilăriei noastre). Hai să o băgam sub salteaua patului. Acolo nu se uită.

– Asa e! spuneam și eu cu obida, frecându-mi de zor limba cu un servețel (eram destul de boieri, aveam șervețele în casă). Dacă nu e faringosept, nu e nimic!

Luam faringoseptul, cavitul și ascolecitina ca pe desert, în loc de ciocolată. Ciocolată vedeam doar de Crăciun.

De fapt, noi ne făcusem bine calculele, ne alegeam cu două deserturi, mâncam și înghețata și apoi venea și bonusul: faringoseptul.

Ani întregi a tot găsit mama pe sub salteaua patului zeci de pastile de plopisan.

Acum, una două aerisesc salteaua din camera lui fi-miu. Cu maaare grijă nu cumva să gasesc cine știe ce pe acolo.

Sper să nu se mai fabrice plopisan.

Distribuie pe:

Un comentariu la “Luam faringoseptul, cavitul și ascolecitina ca pe desert, în loc de ciocolată…

  1. Viorel Zelinceanu Răspunde

    Cand eram mic aveam probleme cu gatul, am facut odata complicatii, adica febra mare, puroi in gat, dar nu am vrut sa stau internat, m-am dus la bunicul meu care era un fel de vraci ca la indieni si ma rezolvat in cateva ore nu mai aveam nici febra, nici gatul umflat si nuci nu am mai avut probleme.
    Toate bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.