Simona Antonescu – profil de autor

Simona Antonescu este una din autoarele mele preferate, când vine vorba despre literatură română contemporană (cred că așa i se zice, nu?). Deși – așa este soarta, ce vreți… – întâlnirea cu scriitura ei a fost întârziată tocmai de titlul primei sale cărți ”Fotograful curții regale”. Căci, vă jur, când am primit cartea am crezut că este ceva ”propagandă” regalistă și am pus-o în raft printre altele. Și, la un moment dat, m-am gândit că poate s-ar putea să îi placă lui Dragoș Asaftei (ia uite, boss, cum ne-ai lipit fără să vrei și fără să știi :D), dar nu aveam cum să i-o recomand fără să o răsfoiesc, măcar. Și așa a început…

Simona AntonescuÎntre timp, desigur, am citit toate cele trei cărți scrise de Simona Antonescu. Mi-au plăcut? Ei bine, răspunsul cred că este evident, din moment ce îi dedic al doilea profil de autor din istoria acestui prea-frumos blog, după ce premiera a aparținut stimabilului Octavian Soviany, care a avut norocul să fie citit integral pe linie de proză înainte Simonei :D


Later edit: între timp și tovarășa Cristina Nemerovschi a primit profil de autor pe acest prea-frumos blog :)


Abia aștept să completez acest profil pe măsură ce Simona îmi va da motive să prestez cuvenitele actualizări. Mai jos aveți părerile mele (nu recenzii, în nici un caz recenzii, sunt specialiști care fac așa ceva, eu sunt doar un simplu cititor!) despre cărțile Simonei. Pe care, de prisos să vă spun, vi le recomand la modul corespunzător :)


Actualizare pe 19 iunie 2017

Ia uitați ce zice Simona despre cărțile sale. Fain interviu :)


Actualizat pe 12 iunie 2017.

Darul lui Serafim de Simona Antonescu este o carte pe care decizi dacă să o citești sau nu încă de la primele pagini. După mintea mea de degrabă cititoriu (atâta câtă este, desigur), acesta este semnul unui mare autor. Pentru că, dacă vreți, scriitura sa funcționează ca un filtru foarte bine calibrat: dacă îți place din prima ce vezi, mergi înainte și te delectezi; dacă nu, ce rost mai are să pierzi vremea? :D

Așa și cu ”Darul…”. Căci Simona Antonescu te bagă încă din start într-o lume ciudat de reală, cum ar veni, cu cerșetorul Serafim surprins foarte plastic în lumea lui specială, în care apar și niște personaje celebre (și reale, istoric vorbind), despre care vrei să afli mai multe în această cheie diferită față de cărțile de istorie sau față de care dai din umeri și pui cartea în bibliotecă, unde o uiți. Evident, în cazul meu, varianta 1 a funcționat de minune.

Munca de documentare făcută de Simona Antonescu este grozavă. Dar nu pe sistem de copy/paste, desigur. Ci pe interpretarea faptelor reale în cheie proprie, acea cheie atât de frumoasă, proprie stilului antonescian (hopaaaa, bine am zis cuvântul ăsta pretențios? :D).

Deși mi-a plăcut cartea (motiv pentru care v-o recomand clar), parcă nu a avut omogenitatea povestirii și nici ”carnea” personajelor nu a fost cum am văzut (și simțit, căci cărțile Simonei lei și simți, nu scapi așa ușor din lumea în care te azvârle!) în celelate două cărți. Dar, pe de altă parte, astea sunt doar detalii, really, doar detalii. Căci contează cu ce rămâi după o astfel de carte. Iar eu am rămas, din nou, cu acele ore de lectură petrecute în mod de-a dreptul corespunzător :)


Carte terminată la începutul lui iunie 2017

Hanul lui Manuc” este – ia fiți atenți acilea, că nu vreau să mă repet – o carte de referință pentru orice bucureștean. Dap, am zis-o. Și nu zic asta pe motiv că este o carte cu multe poze și cu multe explicații mai puțin sau mai mult științifico-istorice. Căci nu este așa ceva. Nici pe departe. Dar este o carte care te face să simți lumea din zona asta la început de secol XIX așa cum nu am mai citit nici o carte care să mă facă să o simt în halul ăsta.

Darul de povestitor retras într-un colț departe, de abia îl auzi, al stimabilei Simona Antonescu este ucigător de-a dreptul. Rareori am văzut un autor care să plece atât de departe de opera sa. Mă rog, probabil că mă exprim de parcă am făcut română cu profa de educație fizică, dar, mă știți deja, nu le am cu recenzii și de astea, ci spun doar cum le simt, voi să mă judecați! Iar în ceea ce privește scriitura Simonei fix asta simt: că își iubește atât de mult personajele încât, ca orice părinte care își iubește nespus ordraslele, le lasă să plece de lângă el, ca să își vadă de propria viață.

Manuc este chiar acel Manuc, celebru la vremea lui și care ne-a lăsat Hanul cu pricina. Dar modul în care Simona ne povestește despre cum a decurs construcția hanului, modul în care pune în perspectivă istorică tot ce se întâmplă în jurul Principatelor, modul în care ne lovește cu o documentare excelentă, ei bine, totul face ca ”Hanul lui Manuc” să fie o carte excelentă.

Nu vă zic mai multe, chiar nu îmi place să fac de astea, puneți mâna și citiți-o! Dar vă mai spun doar atât: povestea de dragoste dintre Ruxandra și Vlaicu este absolut superbă!

Bun, acum să vă dau și o cheie mai personală, care ar putea explica (deși nu cred, zău…) de ce îmi place atât de mult ce scrie Simona. Am iubit istoria de când mă știu. Când eram copil, primele cărți pe care le citeam erau cele cu istoria (că nu pot să zic ”de istorie”, nu îmi placeau manualele, desigur). Mă retrageam ore întregi, de uitau ai mei de mine și mă plimbam prin castele, prin câmpuri de bătălie, prin epoci demult trecute, alături de regi, lorzi, vătafi, soldați, trădători și alte mai câte personaje.

Așa că, mă înțelegeți, mi-e foarte greu să citesc ce scrie Simona cu ochii și cu sufletul celui care sunt acum. Căci și ”Hanul lui Manuc” am citit cu ochii și cu sufletul copilului de atunci. Iar pentru asta, dragă Simona, îți mulțumesc din suflet :)


Carte citită undeva prin 2016

Fotograful curții regale” a stat vreo câteva luni bune în bibiotecă la mine, printre alte (muuuuulte) cărți. Pentru că, recunosc – a dreaqu de republican ce sunt! – m-a înșelat titlul: am crezut că e ceva propagandă monarhistă sau ceva :)) Dar apoi, pentru că m-am gândit că i-ar plăcea lui Dragoș Asaftei, am zis, totuși, să o răsfoiesc. Și nu am mai lăsat-o din mână.

Înainte de a vă spune mai multe despre carte (bine, oricum nu o să vă spun foarte multe, nu e genul meu), zic doar atât: a fost cartea care a stârnit în mine dorința de a vrea să citesc tot, dar absolut tot din ce a scris Simona Antonescu. Vă dați seama ce dezamăgit am fost când m-am prins că… asta era singura carte. La vremea respectivă, desigur. Căci între timp, m-am putut bucura de încă două cărți ale Simonei, după cum puteți vedea mai sus.

Bun, revenind la carte. Dacă sunteți fani de istoria Bucureștiului la sfârșit de secol XIX, asta-i cartea care vă trebuie. Dacă sunteți fani de antropologie urbană, asta-i carte care vă trebuie. Dacă sunteți, pur și simplu, fani de o lectură minunată, asta-i cartea care vă trebuie.

Găselnița Simonei (pot să spun asta, da? Doar o spun cu drag!) este faptul că l-a luat pe fotograful Franz Mayer și l-a făcut nu personajul principal al cărții ci motivul pentru care cartea a putut să-și depene prea-frumoasele povestiri despre personaje, locuri, întâmplări din acea epocă.

Necesară precizare, totuși: să nu citiți ”Fotograful curții regale” cu pretenții de claritate istorică, pentru că nu aia e ideea, zic. Să o citiți pentru atmosfera recereată, pentru modul în care sunt construite personajele, pentru feelingul pe care rândurile Simonei vi-l oferă. Căci, istoric vorbind, sunt niște mici inexactități pe acolea. Dar care, sincer, mă lasă mai rece decât un fier de călcat pe cărbuni într-un frigider stricat din Poplaca. Pentru că le-am văzut, desigur (mai știu o lecuță de istorie, parol), dar nu le-am băgat în seamă, ca să zic așa.

Hai să v-o zic altfel: dacă l-am lua la 11 m pe Dumas pentru inexactitățile istorice din ”Cei trei mușchetari”, am fi mai împăcați cu acribia noastră funciară? Nu, desigur. Citim astfel de opere pentru, spus de la peluza mea dragă, ne plac, ne fac să ne simțim cumva, nuș cum, fiecare în felul lui. Pentru opere genuin istorice avem tratatele științifice și, după caz, google. Să lăsăm, deci, literatura literaturii și să ne bucurăm de astfel de scriituri :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: