Octavian Soviany primește un profil de autor pe blogul meu. Ce înseamnă asta? Stați liniștiți, nu e o medalie sau ceva de genul. Ci doar modul meu de blogger bătrân și pe alocuri simpatic de a mulțumi unor autori români pentru că au scris niște rânduri, care – din motive pe care nu stăm să le analizăm, căci ce aiureală să analizezi subiectivitatea… – m-au atins la feng shuiul propriu și personal. Asta este explicația. Atât și nimic mai mult :)
Așa, mai tehnic, o să pun aici informații actualizate, pe măsură ce le văd, despre Octavian Soviany, dar numai alea care îmi spun ceva, care îmi fac cu ochiul, că doar nu sunt Wikipedia, mă înțelegeți.
Sper să vă placă, ce să mai zic… :)
Mai găsiți la categoria ”Profil de autor” pe românii Simona Antonescu, Cristina Nemerovschi, Marius Chivu, Flavius Ardelean și chinezul Mo Yan.
Mai jos aveți (mi-e greu să le zic recenzii, mă înțelegeți…) părerile mele despre cărțile semnate de Octavian Soviany, pe care le-am citit cu mare avânt livresc :D
Octavian Soviany – Năluca
Când pui mâna pe o carte duminică seară și adormi, frânt, cu părerea de rău că nu reușești să o termini, dar o iei a doua zi, imediat ce te eliberezi de cele cuviincioase din timpul zilei și o termini, se cheamă că a reușit cumva autorul să te cheme în lumea pe care a creat-o și să vrei să întorci ultima pagină pentru că altfel nu ai cum să scapi de acolo…
”Năluca” este o aiureală de roman. Cu o voce auctorială (așa zic criticii, nu?) care se ia la mișto și te ia la mișto, de te enervează, te irită, dar te și face să vrei să întorci pagină după pagină, poate îl prinzi cumva la cotitură și zici ”aha, mișelule, aici nu ai dat-o bine, ba chiar ai dat-o de gard!”. Doar că, vedeți voi, nu prea prinzi acel moment. Și te trezești că ai terminat cartea și că deschizi o bere, o deguști pe îndelete și te gândești la – vorba aia – ce a vrut să zică autorul.
Foarte bun roman. Ca scriitură (dar aici Soviany nu mai este o surpriză pentru mine, firește). Ca structură a scriiturii (poveștile personajelor se pupă împletindu-se într-un mare fel, ”sparte” doar de băgările în auto-seamă, pardon my French, ale autorului, care vrea mereu să ne spună că nu are ce să ne spună, astfel spunându-ne foarte multe…). Ca personaje (excelent construite, deși fără să stea balzacian să le ia la pilă de aia, gen evidența populației). Un roman pe care îl citești cu – vorba congolezului – mixed feelings, dar tocmai de aia foarte bun.
Așa, pe parte de conștiință civică (sună ca dracu, știu, dar nu mi-a venit altceva în minte), cartea este foarte bună să vezi unde te poate duce patima băuturii, această componentă mizeră și mizerabilă a vieții umane, care arată unora nu cât de jos pot ajunge ci că josul este infinit pentru mulți.
PS Mă încumet să recomand unor producători de bere să dea cartea ”Năluca” bonus la PETurile de 2,5 litri. Așa, ca idee, zic.
Octavian Soviany – Moartea lui Siegfried
Dacă ar fi să împrumut puțin o sculă de la exegeți (pardon my French…), aș putea spune că ”Moartea lui Siegfried” este un bildungsroman. Doar că pe invers. Adică personajul nu este văzut cum adună toate cele care i se întâmplă în viață ca să se rotunjească pe la colțurile ontologice și să se împlinească pe linie de ființă umană, ci este văzut (și pe alocuri, prin niște paralele pe care tu, cititorule, le faci cu viața ta) cum o ia încet, dar sigur, pe ulei, cum devine din ce în ce mai puțin om și din ce în ce mai mult uitare.
Fascinant cum Octavian Soviany reușește să dea niște perverse personajului său, fascinant! Îl aduce de la un fel de perfecțiune soldățească în vreme de război (apropo, foarte bine reconstruită atmosfera epocii) la o epavă eșuată în portul numit propria viață.
Dacă ar fi să învățăm ceva din acest roman, după umila mea părere, cu asta ar trebui să rămânem: adevăr vă spun vouă, diavolul nu este în noi, ci noi suntem diavolul. Noi alegem să devenim diavoli, nu diavolul ne alege pe noi. Ne naștem cu diavolul în suflet și creștem cu el de-a dreapta spiritului. Și, din când în când, îi zâmbim frumos și el ne zâmbește și mai frumos. Doar de noi depindem dacă alegem să ne hlizim în continuare cu el sau să îi zicem ”marș, măh, caută-mă în alte părți, aici nu sunt de găsit”.
”Moartea lui Siegfried” este o carte despre cum să mori refuzând să trăiești. Sau despre cum să trăiești fără să îți dai seama că mori. Ceva de genul.
Octavian Soviany – Viața lui Kostas Venetis
Spun din start, ca să ştim cum stăm, că „Viaţa lui Kostas Venetis” de Octavian Soviany este una din cele mai bune cărţi pe care le-am citit în 2012. Şi una pe care am pus-o pe raftul acela select (pe care sper că fiecare dintre noi îl are) pentru recitire (cel mai probabil o amăgire, căci timpul este puţin, cărţi tot apar, dar şi amăgirea asta are farmecul ei…).
De ce mi-a plăcut cartea? Pentru că este scrisă excelent. Pentru că autorul reuşeşte să creeze o lume incredibil de credibilă. Pentru că rar poţi citi o carte atât de frumoasă despre oameni şi întâmplări atât de urâte. Pentru că forţa cu care Octavian Soviany te ia de guler încă din primele rânduri şi cu care te aruncă fără milă de pe o pagină pe alta este impresionantă.
Nu am glumit când am zis mai sus despre „oameni şi întâmplări urâte”.
Ca să înţelegeţi mai bine care este faza, să vă imaginaţi că personajul principal al cărţii, Kostas Venetis, este unul pe care cam 90% din populaţia globului l-ar împuşca fără să ezite, o fiinţă mizerabilă, respingătoare, jegul uman înălţat la rang de perfecţiune. Dar, cu toate acestea, din cauza (mi-e greu să folosesc „datorită” în acest context, vă rog să mă credeţi…) autorului, ajungi nu să îndrăgeşti personajul, asta este imposibil, dar să vrei din răsputeri să îi găseşti scuze, motive, circumstanţe atenuante pentru că este monstrul care este. Nu reuşeşti. Nu ai cum să reuşeşti. Dar încercarea pe care o faci parcurgând această carte excelentă este splendidă.
Salut cu mult respect documentarea de care se face „vinovat” Soviany. Căci ceea ce noi luăm de-a gata din punct de vedere istoric (epoci, costume, obiceiuri, locuri, întâmplări, personaje etc.) este rezultatul unei munci pe care eu pot doar să o bănui că a fost teribil de laborioasă şi, tocmai de aceea, demnă de tot respectul.
Vă recomand să citiţi cartea „Viaţa lui Kostas Venetis” de Octavian Soviany? Da, categoric da! Căci primeşte din partea mea nota 10. Şi dorinţa de a mă apuca să citesc cam tot ce a scris autorul. Cu speranţa ca alte cărţi să nu mă dezamăgească :)
Cartea răstălmăcirilor
Stimabilul domn Octavian Soviany este unul din scriitorii români contemporani care îmi plac. Motiv pentru care nu doar că am citit tot ce am prins scris de el, dar am și contribuit (de fapt, investit este cuvântul corect) prin crowdfunding la apariția a două din cărțile sale.
Una din acesteaa este și ”Cartea răstălmăcirilor” (Hyperliteratura, 2018). Pe care v-o recomand nu pentru că îmi place mie Soviany, ci pentru că sunt poezii. Nu scrise de autor, ci traduse de autor.
Jmekeria cu cartea asta este așa: Soviany a luat 45 de poezii din repertoriul (sau cum i se zice…) internațional și din diverse epoci istorice și le-a tradus. Pe stilul lui, care se simte. Și e bine.
După cum vă raportez în acest nou episod din #RaftulLuiChinezu.
Stimabilul domn Octavian Soviany este unul din scriitorii români contemporani care îmi plac. Motiv pentru care nu doar că am citit tot ce am prins scris de el, dar am și contribuit (de fapt, investit este cuvântul corect) prin crowdfunding la apariția a două din cărțile sale. Una din acesteaa este și ”Cartea răstălmăcirilor” (Hyperliteratura, 2018, o găsiți aici http://vezidetalii.ro/rastalmaciri). Pe care v-o recomand nu pentru că îmi place mie Soviany, ci pentru că sunt poezii. Nu scrise de autor, ci traduse de autor. Jmekeria cu cartea asta este așa: Soviany a luat 45 de poezii din repertoriul (sau cum i se zice…) internațional și din diverse epoci istorice și le-a tradus. Pe stilul lui, care se simte. Și e bine.După cum vă raportez în acest nou episod din #RaftulLuiChinezu.Și, dacă aveți chef să vedeți părerea mea despre cărțile pe care le-am citit, aveți aici https://cristianchinabirta.ro/tag/carti/
Publicată de Cristian China Birta pe Joi, 14 februarie 2019
Am fost un copil reușit?
Am fost un copil reușit? de Octavian Soviany (Hyperliteratura, 2018) face parte din ciclul ”mie îmi place mult acest autor”, drept pentru care am cam citit tot ce a scris stimabilul în chestiune.
Doar că este prima dată când citesc ceva atât de autobiografic din partea lui. Care scriitură, care orice scriitură din zona asta nostalgico-melancolico-nușcum, aduce cu sine multă realitate.
Desigur, luată nițel la pilă, mă trage bănuiala precum curentul pe românul din personalul Poplaca – Făgăraș. Căci, nu-i așa, avem acestă tendință frumoasă de a ne aminti mai mult ce ne place decât ce nu ne place :)
Micul saturnian
Excelentă carte! Micul saturnian este prima dintr-un ciclu care, zic io, o să rupă. Mă rog, în rândul unora dintre noi, care adoră o scriitură simplă, dar complicată, de cartier, dar de salon aristocratic, de citit dimineața pe fugă sau seara cu creionul și fișa de lectură în mână.
Așa, pe linie de acțiune, cum ar veni, este vorba despre un fel de autobiografie a lui Paul Verlaine, scrisă de Soviany la persoana I. Și este scrisă foarte bine. Da, știu, mă repet. Dar ce să fac dacă îmi place stilul lui la modul absolut corespunzător? :D
Întoarcerea către Cythera
A doua carte din seria Lelian, din care face parte și Micul Saturnian. Excelentă și asta, excelentă! Ceea ce mă face să aștept cu teribilă nerăbdare și ultima carte a trilogiei…