Ar trebui să știți! Aveți DREPTUL LEGAL să primiți mașină la schimb dacă sunteți implicat într-un accident auto și nu este vina voastră.

Mo Yan – unul din scriitori excelenți ai acestor timpuri mai încețoșate

Mo Yan este una din descoperirile mele recente în materie de scriitori ”uauuuu!”. Prima dată mi-a căzut în mână (la propriu, adică eram într-o librărie și îmi cumpăram niște scriitori români contemporani, când cartea asta a căzut dintr-un teanc și mi-a atras atenția) ”Sorgul roșu”. Care m-a dat pe spate într-o asemenea măsură încât am cumpărat tot ce am găsit de acest scriitor chinez excelent.

Bine, el în sine, ca om, este o poveste. Adică numele lui real este Guan Moye, iar Mo Yan înseamnă ”nu vorbi. Adică v-ați prins. Scriitor chinez care își ia un astfel de pseudonim nu are cum să fie cu toate țiglele pe șarpantă. Well, nu chiar… Adică una din criticile cele mai dure la adresa lui este tocmai că o arde la greu pe felie cu sistemul comunist conducător din China (și cu ala vechi, și cu ăsta nou). Mai ales că a ajuns pe culmile gloriei (ca să rămân în acest registru semantic) în anii 80, cu sus-citata carte ”Sorgul roșu” (ecranizată de regizorul Zhang Yimou; Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în anul 1988). Faptul că a primit și un Nobel a stârnit o furtună de proteste din partea curentului anti-comunist internațional, ca să îi zic așa. O poveste în sine omul, cum ziceam.

Dar pe noi, desigur, ne interesează autorul, treaba lui ce face ca om. Aș putea intra în detaliile filosofiei mele gen sindrom Michael Jackson (ascultăm muzica, nu ne uităm la zulufii lui), dar o să o las pe mai încolo, zic.

Știu că în ultima vreme v-am obișnuit cu sistemul de 3 lucruri cu care am rămas după cea am citit o carte (cumva deja consacrat), dar aș vrea să vedeți aceste rânduri mai degrabă pe sistemul profil de autor (cum au deja pe acest blog Simona Antonescu, Cristina Nemerovschi, Octavian Soviany și Marius Chivu). Dar, ca să merg înainte pe sistemul pe care vi l-am promis, o să fac o struțo-cămilă și o să vă zic 3 lucruri care îmi plac la Mo Yan. Și pe care le-am rerere-descoperit în tot ce am citit până acum de el.

Detașarea implicată. Da, știu, o contradicție masivă ce zic acilea. Dar tot o zic: fabuloasa detașare de ce se întâmplă în scrierile lui, chiar dacă ți se pare că el este chiar acolo, între personaje. Nu știu dacă reușesc să exprim eu cum ar trebui acest feeling pe care mi-l transmite opera acestui scriitor, dar cam asta simt. Și vorbesc aici despre, spre exemplu, descrierea unei scene în care explodează o grenadă în mijlocul unor oameni, iar Mo Yan parcă este acolo, un fel de schijă, zău. Și ne zice din această perspectivă ce se întâmplă.

Informațiile despre China. Sigur că poți să dai pe google ce vrei să știi despre țara asta imensă și încă tare necunoscută. Dar altfel, cu totul altfel o înțelegi (mă rog, părți din ea; mici, minuscule chiar) atunci când sunt puse în contextul de acolo, de la mama lor (și istoric, și geografic) de către chiar un chinez care – ca orice chinez care a reușit să își rupă cătușele comunistoide din fândire – este o combinație de apel la trecutul mitologizat cu mirosul de motorină de tractor CAPist, de cizme de cauciuc puturoase și miros de ceaiuri din vechime.

Înjurătură care nu mai pleacă. Pardon my French, dar eu așa simt. De fiecare dată când îi citesc o carte, îmi vine să îl înjur pe Mo Yan. Pentru că, invariabil, are niște subiecte care nu neapărat că sunt tabu (deși pentru cam 72,56% din populația lumii sunt), dar care te enervează când nu te scârbesc și te întristează când nu te fac să te încrunți grav. Dar modul în care reușește să scrie omul ăsta, of… Îi ierți orice. Și nu îl mai înjuri. Și îți place.

Până acum am citit cărțile de mai jos. Despre care vă spun doar câteva cuvinte. Cât să vă fac curioși. Și să vă recomand să cumpărați măcar una din cărți. Ca să simțiți vijelia moyaniană. Care, dacă o să vă placă, o să se lipească masiv de voi. Cum mi s-a întâmplat mie.

Sorgul roșu

O carte teribilă. Nu vă recomand să vă apucați de ea dacă sunteți sensibili. Subiectul este unul istoric, dacă vreți: invazia japoneză a Chinei. Dar, de fapt, este doar contextul istoric în care se întâmplă acțiunea romanului.

Cele două lumi care se ciocnesc superb ca urmare a scriiturii lui Mo Yan sunt cea a luptelor (dintre japonezi și chinezi, dintre chinezi și chinezi, dintre oricine și orice) și modul în care oamenii încearcă să facă față acestor mizerabile încercări existențiale și lumea amintirilor, niște intermezzos excepționale între actele de mațe spulberate, membre sfârtecate și violuri în timpul execuțiilor și execuții în timpul violurilor (dap, atât de dură este cartea).

Așa, la nivel de ”ce învățăm despre o carte”, am rămas cu – furculition – care-o faza cu cereala asta numită sorg (despre care știam înainte că exte ceva ce crește din pământ și atât), cu niște mituri foarte interesante, dar mai ales cu încă un avertisment despre cât de bestial poate să devină acest animal din toate punctele de vedere numit om…

Puteți să o cumpărați de aici.

Țara vinului

Aș putea să vă număr pe degetele de la o mână minus două degete câți scriitori aș putea citi care să scrie pe un subiect absolut respingător ca cel abordat în ”Țara Vinului”. Iar unul dintre ei este Mo Yan. Iar subiectul respingător (și acum se ridică părul pe mine…) este acesta: o investigație despre o rețea care crește copii de carne, pe care, la greutatea potrivită (că nu poți zice vârstă) îi gătește și îi servește unor oficilități dintr-o provincie chineză. Dap, cum ziceam, absolut oribil. Dar modul în care scrie Mo Yan… Ei bine, sunt fan ce să mai.mo yan

”Țara vinului” nu este doar un roman. Ci sunt trei romane. Pentru că există firul epic al investigatorului trimis de șefime să afle adevărul despre rețeaua cu gătitul de copii, este schimbul epistolar între autor (căci apare și el ca personaj în roman) și un discipol care locuia chiar în zona incriminată și mai este alt treilea plan, al unor povestiri pe care discipolul le scrie special petnru a i le citi maestrul.

Nu știu câți scriitori ar putea să jongleze cu cele trei planuri așa cum o face Mo Yan. Chiar nu știu. Dar ce știu este că el o face excelent. Este încă unul din motivele pentru care îmi place foarte mult cum scrie.

Puteți să o cumpărați de aici.

Femeia cu buchetul de flori

Niște nuvele foarte bine scrise (desigur, încă nu am citit ceva scris de Mo Yan care să nu îmi placă). În care vezi și frânturi din China rurală, dar și din cea urbană, vezi și realism acut, dar și imaginar acerb. Dar ce îi iese foarte tare scriitorului chinez este îmbinarea dintre toate acestea.

Va dau doar o mică privire, ca să îi zic așa, asupra stilului lui. Există o nuvelă cu un fel de domnișoară superbă nălucă, ce călătorește pe un măgar în centrul super-aglomerat al unui mare oraș industrializat din China. Modul în care herghelii întregi de bicicliști se iau după ea, fără să știe de ce fac asta și fără să înțeleagă de ce nici măcar nu își pun problema să înțeleagă de ce fac asta, ei bine, după mintea mea, este o metaforă fabuloasă a ceea ce se întâmplă în acest moment în China.

Puteți să cumpărați cartea de aici.

Stați aproape, o să vă completez după fiecare lectură acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: