Mo Yan este una din descoperirile mele recente în materie de scriitori ”uauuuu!”. Prima dată mi-a căzut în mână (la propriu, adică eram într-o librărie și îmi cumpăram niște scriitori români contemporani, când cartea asta a căzut dintr-un teanc și mi-a atras atenția) ”Sorgul roșu”. Care m-a dat pe spate într-o asemenea măsură încât am cumpărat tot ce am găsit de acest scriitor chinez excelent.
Dar pe noi, desigur, ne interesează autorul, treaba lui ce face ca om. Aș putea intra în detaliile filosofiei mele gen sindrom Michael Jackson (ascultăm muzica, nu ne uităm la zulufii lui), dar o să o las pe mai încolo, zic.
Știu că în ultima vreme v-am obișnuit cu sistemul de 3 lucruri cu care am rămas după cea am citit o carte (cumva deja consacrat), dar aș vrea să vedeți aceste rânduri mai degrabă pe sistemul profil de autor (cum au deja românii Simona Antonescu, Cristina Nemerovschi, Octavian Soviany, Marius Chivu, Flavius Ardelean). Dar, ca să merg înainte pe sistemul pe care vi l-am promis, o să fac o struțo-cămilă și o să vă zic 3 lucruri care îmi plac la Mo Yan. Și pe care le-am rerere-descoperit în tot ce am citit până acum de el.
Detașarea implicată. Da, știu, o contradicție masivă ce zic acilea. Dar tot o zic: fabuloasa detașare de ce se întâmplă în scrierile lui, chiar dacă ți se pare că el este chiar acolo, între personaje. Nu știu dacă reușesc să exprim eu cum ar trebui acest feeling pe care mi-l transmite opera acestui scriitor, dar cam asta simt. Și vorbesc aici despre, spre exemplu, descrierea unei scene în care explodează o grenadă în mijlocul unor oameni, iar Mo Yan parcă este acolo, un fel de schijă, zău. Și ne zice din această perspectivă ce se întâmplă.
Informațiile despre China. Sigur că poți să dai pe google ce vrei să știi despre țara asta imensă și încă tare necunoscută. Dar altfel, cu totul altfel o înțelegi (mă rog, părți din ea; mici, minuscule chiar) atunci când sunt puse în contextul de acolo, de la mama lor (și istoric, și geografic) de către chiar un chinez care – ca orice chinez care a reușit să își rupă cătușele comunistoide din fândire – este o combinație de apel la trecutul mitologizat cu mirosul de motorină de tractor CAPist, de cizme de cauciuc puturoase și miros de ceaiuri din vechime.
Înjurătură care nu mai pleacă. Pardon my French, dar eu așa simt. De fiecare dată când îi citesc o carte, îmi vine să îl înjur pe Mo Yan. Pentru că, invariabil, are niște subiecte care nu neapărat că sunt tabu (deși pentru cam 72,56% din populația lumii sunt), dar care te enervează când nu te scârbesc și te întristează când nu te fac să te încrunți grav. Dar modul în care reușește să scrie omul ăsta, of… Îi ierți orice. Și nu îl mai înjuri. Și îți place.
Până acum am citit cărțile de mai jos. Despre care vă spun doar câteva cuvinte. Cât să vă fac curioși. Și să vă recomand să cumpărați măcar una din cărți. Ca să simțiți vijelia moyaniană. Care, dacă o să vă placă, o să se lipească masiv de voi. Cum mi s-a întâmplat mie.
Sorgul roșu
O carte teribilă. Nu vă recomand să vă apucați de ea dacă sunteți sensibili. Subiectul este unul istoric, dacă vreți: invazia japoneză a Chinei. Dar, de fapt, este doar contextul istoric în care se întâmplă acțiunea romanului.
Așa, la nivel de ”ce învățăm despre o carte”, am rămas cu – furculition – care-o faza cu cereala asta numită sorg (despre care știam înainte că exte ceva ce crește din pământ și atât), cu niște mituri foarte interesante, dar mai ales cu încă un avertisment despre cât de bestial poate să devină acest animal din toate punctele de vedere numit om…
Puteți să o cumpărați de aici.
Țara vinului
Aș putea să vă număr pe degetele de la o mână minus două degete câți scriitori aș putea citi care să scrie pe un subiect absolut respingător ca cel abordat în ”Țara Vinului”. Iar unul dintre ei este Mo Yan. Iar subiectul respingător (și acum se ridică părul pe mine…) este acesta: o investigație despre o rețea care crește copii de carne, pe care, la greutatea potrivită (că nu poți zice vârstă) îi gătește și îi servește unor oficilități dintr-o provincie chineză. Dap, cum ziceam, absolut oribil. Dar modul în care scrie Mo Yan… Ei bine, sunt fan ce să mai.
”Țara vinului” nu este doar un roman. Ci sunt trei romane. Pentru că există firul epic al investigatorului trimis de șefime să afle adevărul despre rețeaua cu gătitul de copii, este schimbul epistolar între autor (căci apare și el ca personaj în roman) și un discipol care locuia chiar în zona incriminată și mai este alt treilea plan, al unor povestiri pe care discipolul le scrie special petnru a i le citi maestrul.
Nu știu câți scriitori ar putea să jongleze cu cele trei planuri așa cum o face Mo Yan. Chiar nu știu. Dar ce știu este că el o face excelent. Este încă unul din motivele pentru care îmi place foarte mult cum scrie.
Puteți să o cumpărați de aici.
Femeia cu buchetul de flori
Va dau doar o mică privire, ca să îi zic așa, asupra stilului lui. Există o nuvelă cu un fel de domnișoară superbă nălucă, ce călătorește pe un măgar în centrul super-aglomerat al unui mare oraș industrializat din China. Modul în care herghelii întregi de bicicliști se iau după ea, fără să știe de ce fac asta și fără să înțeleagă de ce nici măcar nu își pun problema să înțeleagă de ce fac asta, ei bine, după mintea mea, este o metaforă fabuloasă a ceea ce se întâmplă în acest moment în China.
Puteți să cumpărați cartea de aici.
Balada usturoiului din Paradis
Obosit de viață, obosit de moarte
Cu cartea asta loviți doi în unu sau cum se zice. Căci scriitura este grozavă, pur și simplu grozavă (dar nu mă credeți pe cuvânt, căci io sunt fan, v-am zis!), iar subiectul este demență totală: reîncarnările succesive ale unuia (e refuzat de șeful iadului, gen) în tot felul de animale, dar fiecare naștere se întâmplă tot în satul lui.
Cu aceasta, jmekerul de Mo Yan ne poartă, practic, timp de vreo juma de secol, prin schimbările din acea perioadă din China comunistă. Aur curat, aur!
Broaște
Vă recomand încă o carte de Mo Yan – Broaște (Humanitas). Cu mențiunea că sunt fan al autorului, deci îmi place tot ce am citit, deci luați-o ca atare, deci.
Subiectul cărții este unul nașpa: politica unicului copil din China comunistă, ceea ce înseamnă că gravidele erau vânate pentru chiuretaj imediat ce rămâneau însărcinate cu al doilea copil. De unde niște tragedii oribile.
Mai multe despre carte în acest nou episod din #RaftulLuiChinezu
Am găsit-o cel mai bine pe Libris la 38,44 lei.