Ce faci dacă se mută un fost deținut lângă tine?

Imaginează-ți următoarea situație: vezi că în apartamentul de lângă tine se mută cineva. Și, desigur, te interesezi despre cine este persoana sau familia care o să îți fie vecini. Și, după niște întrebări bine plasate, afli că domnul cu care o să fii vecin a fost deținut. Și te crispezi. Și te gândești la ce este mai rău. Și te revolți. Și de îngrijorezi.

Apoi, din întâmplare, te întâlnești cu proaspătul tău vecin. Care îți zâmbește, te salută și apoi, când vede că tu te uiți cu spaimă la el și că ai făcut doi pași în spate când l-ai văzut, își pleacă fruntea și trece pe lângă tine, ocolindu-te cât de larg poate.

Ajungi acasă și te cuprinde rușinea: păi ce fel de om ești dacă nici nu ai răspuns la salut și te-ai și arătat speriat ca prostu? Doar vecinul ți-a zâmbit, a fost amabil. Și, brusc, realizezi că omul ăsta, fostul deținut, nu pare a fi așa cum ți l-ai imaginat. Și începi să îți pui întrebări…

Abia după vreo 2 luni, după ce te-ai cunoscut cu el, afli povestea sa. Că a stat 12 ani în închisoare. Că în primii 8 ani a fost cumplit. Că a vrut atunci să își pună capăt zilelelor de 3 ori (nici el nu mai știe de ce nu a făcut-o). Și că, în al noulea an de temniță, s-a înscris voluntar într-un program. Ca să facă ceva. Ca să îi treacă timpul. Era un experiment de ecologie umană. Habar nu avea ce însemna asta. Dar i se promisese că va ieși afară, în natură. La aer curat. Și pentru el a fost de ajuns.

Încă din prima zi de program, a simțit că se schimbă ceva în el. Toți deținuții au fost duși în câmp. Unde un domn zâmbitor i-a salutat frumos, a început să facă glume cu ei și să îi roage (el nu mai auzise ala ceva… auzi să roage un domn pe o cârpă de om ca el să facă ceva, fără să îi dea ordin…) să îl ajute la plantat de plante medicinale. Numai dacă vor, le-a zis el.

Și aici își aduce aminte că parcă a simțit o fierbințeală prin suflet: cum adică numai dacă vor? Păi, ce, adică ar putea ei, cârpele de oameni, deținuții să aleagă să NU facă ceva? Ar putea ei, niște ființe mizerabile în ochii tuturor, să poată să își decidă, măcar pentru câteva minute, soarta?

Așa a început ceea ce vecinul numește a doua lui viață. Timp de patru ani a urmat acest program. Și s-a învățat cu natura. S-a învățat cu aerul curat. S-a învățat cu munca. S-a învățat cu bucuria pe care o recoltă de levănțică ți-o poate aduce (”am plantat-o eu cu mâna mea!”). Și, mai important, a învățat că nu mai este o cârpă de om. Că nimeni nu ar trebui să fie numit așa. Că nimeni nu ar trebui să își spună lui însuși așa.

Și a mai învățat ceva: să ierte. Și să se ierte. Cea mai grea lecție dintre toate. Căci iertarea adevărată însemnă să nu uiți ce ai făcut, dar să îți pară rău și să nu mai vrei să faci așa ceva niciodată. Abia când îți acorzi tu singur ție iertarea poți să îți vezi de viața ta mai departe, zice vecinul.

Acum are soție, doi copii și lucrează ca muncitor în construcții. Viața lui e viață de om normal. Și este un vecin bun. Foarte bun.


Ce am scris mai sus este un scenariu. Ficțiune. Dar, cu toate aceste, s-ar putea să se întâmple. Ba, mai mult, ar fi grozav să vi se întâmple așa ceva, dacă vreodată un fost deținut o să se mute lângă voi. Pentru că un astfel de deținut vreți voi lângă voi, unul care a trecut printr-un proces de ecologie umană. Și care a ieșit din închisoare cu opțiuni, nu cu spaime de ce va face. Care a ieșit din închisoare cu încrederea de sine, nu cu frustrările că este o cârpă de om. Care a ieșit din închisoare cu o meserie învățată, nu gata să se întoarcă la vechea ”meserie”, cea care l-a și aruncat în închisoare.

Acesta este scopul proiectul “Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare socială a deținuților”, derulat de Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” și Asociația ,,Romano ButiQ”, sub îndrumarea Serviciilor Penitenciare din Regiunea de Sud – Norvegia. Și scopul acesta nu vine doar din chestiuni teoretice, ci din concluziile trase în urma experimentului Chilia (chiar vă rog să citiți acest material pe care l-am făcut la fața locului, ca să înțelegeți și mai bine despre ce este vorba). Care a dovedit că un astfel de sistem nu doar că funcționează, ci și aduce beneficii majore pentru deținuți și, pe cale de consecință, pentru noi, cei printre care deținuții se vor întoarce cândva.

Plecând de la concluziile Experimentului Chilia și de la know-howul strâns în urma sa, ar fi extraordinar să vedem mai multe penitenciare din țară în care să fie dus acest experiment. Un fel de experiment pe scară mai largă, dacă vreți. Care să ducă la concluzii și mai bune. Și care să convingă autoritățile să extindă conceptul de ecologie umană.

Știți care este avantajul major pe care îl au penitenciarele din România față de cele din Europa în ceea ce privește implemntarea acestui concept? Faptul că beneficiază de ferme și teren agricol unde se pot organiza activități de instruire și pregătire pentru liberare a deținuților. Facilitățile acestea există, mai trebuie doar să fie folosite pentru a atinge obiectivele programului.

Iată ce spun cei de la Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 despre experiment:

Proiectul “Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare socială a deținuților” s-a derulat la Penitenciarul Chilia Veche și a capitalizat rolul important pe care natura îl poate juca în reintegrarea deținuților, din două perspective:

1. Munca în natură are un efect psihologic benefic asupra deținutului, ajutându-l să își recapete încrederea în sine necesară pentru o reintegrare socială cu șanse de reușită.

2. Avantajul competitiv de a se specializa în meserii ecologice. Deținuții participanți la proiect au urmat cursuri de formare pentru dulgherie, construcție de case, împletirea răchitei și a papurei, olărit și agricultură. Pe perioada de învățare, deținuții au construit, cu metode tradiționale și materiale moderne, case specifice zonei Deltei Dunării, în care au fost găzduite atelierele de formare pentru meseriile ecologice. A fost inițiat astfel un demers de ecoreintegrare.

Proiectul a fost unul pilot, beneficiind de finanțare și asistență din partea statului norvegian, pionier în implementarea conceptului de “închisoare ecologică” și deținător al recordului de cea mai redusă rată de recidivă din Europa. Închisoarea Bastoy, model și partener pentru acest proiect, are o rată de recidivă de doar 16% (față de rata medie din Europa și România, de aprox. 50%).

Pe lângă exemplul norvegian, o confirmare suplimentară a venit în urma studiilor sociologice reazliate în cadrul proiectului, care certifică faptul că acest tip de abordare poate avea rezultate pozitive. Proiectul este benefic mai ales pentru deținuții cu un grad redus de educație, care își pot găsi mai ușor o meserie care să le permită asigurarea traiului după reîntoarcerea în societate.

Toate concluziile desprinse din derularea proiectului nostru pot sta la baza realizării unor acțiuni de reintegrare a deținuților, care să contribuie la reformarea și modelarea unui sistem corecțional românesc sustenabil și orientat către soluții.

Se poate, deci. Doar că trebuie, așa cum zice Brâncuși, să intrăm în stare de a vrea să facem lucruri. Restul sunt chestiuni pur administrative…

2 comentarii la “Ce faci dacă se mută un fost deținut lângă tine?

  1. mihai Răspunde

    Am un gen de vilă într-o zonă preurbană. Lângă mine – un olandez : l-a lovit cancerul, s-a dus. Mai am doi vecini români. Cel din dreapta e beat tot timpul (fost ceva șef, căzut în patima asta, trăiește în gunoi, mă înebunește). Celălalt e un fost soldat, a luptat pe toate fronturile unde ROU a trimis soldați. S-a sonat. Nu doarme noaptea, tv-ul merge non stop. În unele zile e pâinea lui D-zeu, în altele tre să te ferești de el.
    E, și în nebunia asta, în locul olandezului s-a mutat…un țigan !… Cu afaceri în Italia și Anglia (ceva copertine și automatizări !)… A băgat o groază de bani în casă, și toată-i numai flori.
    Jos clopul pentru țigan – cer să fiu mutat de lângă românii ăștia :))…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *