Cam așa funcționează social media

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.000 de abonați. Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise. Contact: cristi@kooperativa.ro

Să ne uităm întâi la această fotografie.

Imediat ce am făcut fotografia asta, am rânjit ca un nemernic 2.0 ce sunt din când în când. Pentru că am realizat că este acel pretext pentru a face un – hai să îi zic așa – experiment. Pe baza căruia să scriu acest articol. Pentru care deja simt, în timp ce îl scriu, că o să mi-o fur de la unii.

Doar că, vedeți voi, când ești de 15 ani în digital la modul profi, drăcușorul experimental care te îndeamnă să forțezi limite apare din când în când și îți susură în ureche chestii. Așa că de data asta l-am ascultat. Și am postat pe profilul meu de Facebook asta:

Așa a început experimentul. Sau cum să îi zic. Ale cărui rezultate (sau cum să le zic) îți propun să le analizăm mai jos. Și, dacă ai chef, timp și resurse (sau cum să le zic), chiar te rog să îmi zici părerea ta.

Și fac din start o mențiune: îi invit pe cei care s-au simțit deranjați de experimentul meu să găsească resurse să mă ierte. Și le spun că nu am avut nicio intenție malefică atunci când am făcut asta. Ci am avut doar un scop – hai să îi zic așa – educativ.

Mă rog, sigur că unora nu o să le placă faptul că îi încadrez la una din categoriile de mai jos, dar aia e acuma. Vorba patagonezului ajuns din greșeală în Poplaca: nu poți face ratătă (omletă, adică) dacă nu spargi niște ouă.

Să începe, așadar, cu concluziile acestui (pseudo, la urma urmei) experiment.

Concluzia 1

Carevasăzică, eu am zis ceva pe interneți. Nici negativ, nici pozitiv. Adică nu am atacat pe nimeni. Nu am zis de morții mamelor nimănui. Am zis ceva. Neutru. Care a însoțit o poză.

Sigur că am forțat exprimarea când am scris greșit ce am scris. Adică, firește, să scrii ”a fii sau a nu fi” lângă o poză unde figurează enunțul ”fii cu noi, nu fi gunoi” pare că transmite ideea că sugerez că ar fi ceva greșit în exprimare. Cu accent pe ”pare”.

Căci aici constă sufletul experimentului meu. Feng shuiul lui. Și o zic în vorbele bunicii mele:

Unii prea sunt în părerea lor.

Adică prea interpretează și trag concluzii din orice doar ca să își valideze valorile (oricare ar fi alea) și să își confirme modul în care văd ei lumea.

Sigur, discuția este lungă aici. În sensul că este aproape imposibil de trăit în viața noastră fără să avem constituit acest sistem de valori, care să vină la pachet cu niște ”ochelari de cal” ideali pentru a vedea lumea așa cum o vrem noi, nu neapărat cum este ea. Doar că, vezi tu, aici devine șmecheria jmekerie: ochelarii ăia de cal sunt prea mari sau prea mici?

Concret pe cazul de față (ca să nu îi mai zic experiment), unii au înțeles că am criticat exprimarea de pe containerul cu pricina. Deși, dacă faci acel absolut necesar exercițiu de obiectivizare (nu 100%, nimeni nu poate fi în halul ăsta!), din nou o zic: eu nu am zis nimic negativ.

De ce au înțeles ei asta? Că am criticat exprimarea de pe container. Explicația cea mai simplă este… cea mai simplă: pentru că au vrut să înțeleagă asta. Pentru că, în sistemul lor de a se uita la lume, o zicere ca a mea înseamnă că critic ceva. Așa s-au obișnuit. Așa i-a obișnuit lumea. Viața.

Atenție! Asta nu înseamnă că cei care au înțeles așa ceva sunt oameni răi la suflet sau nu știu cum. Nici pe departe! Aici nu vorbim despre bunătate sau alte alea. Ci despre modul în care percepem realitatea. Despre feluritele modalități prin care ne uităm, fiecare dintre noi, la lume. Și percepem lucruri diferite. Ceea ce este fain, chiar fain, la urma urmei :)

Eu le zic ochelari de cal. Ca să fie mai plastică exprimarea. Și fără nicio intenție jignitoare sau ceva. Doar cu nădejdea că măcar unii dintre cititorii mei vor înțelege că, oricum ar suci-o și ar învârti-o, viața i-a luat la pilă până acum într-o asemenea măsură încât văd realitatea după anumite calapoade. Prin niște ochelari de cal, cum ziceam.

Concluzia 2

Modul în care reacționezi la anumiți stimuli din social media spune multe despre tine. Și aici nu mă refer doar la ce am discutat mai sus. Care este o chestiune de fond. Ci mă refer la formă. La modul CUM reacționezi.

Unii dintre comentatori au venit cu explicații. Cu definiții din dicționar. Cu explicitarea faptului că exprimarea de pe container este corectă. Am apreciat asta. Căci modul în care au făcut-o, fără să facă mișto, fără să mă tragă de urechi sau să folosească te miri ce cuvinte mari (adică mici…), a spus multe despre ei: vor să ajute, să restabilească ”ordinea”.

Sunt cei echilibrați. Fundamentali pentru un ecosistem precum cel care există în social media. Doar că ei au nevoie pentru a se putea exprima de un sistem în care echilibrul intern să existe în anumiți parametri. Iar ”bula” mea – Doamne, ce mă bucur că pot zice asta… – oferă acest sistem echilibrat.

Vorbesc aici despre faptul că în bula mea nu se depășesc anumite limite. De regulă. Și că excepțiile, câte un rătăcit care a văzut lumină și-a intrat, sunt trecute ușor și repede cu vederea. Acești oameni echilibrați găsesc într-o bulă ca a mea ecosistemul perfect pentru a-și spune părerea. Căci știu că nu vor fi atacați, ci doar contra-argumentați. Căci știu că părerea lor este apreciață așa cum se cuvine. Și simt că fac parte dintr-o comunitate de oameni cu (aproximativ) aceleași valori și aceeași… ochelari de cal :)

Cei echilibrați nu prea își spun părerea în bule în care echilibrul este excepția, nu regula. De ce ar face-o? Nu sunt din categoria celor care, așa cum sunt muuuuuulți pe interneți, vor să se certe doar de dragul de a se certa. A comenta ceva în social media înseamnă pentru ei a-și exprima o părerea cu scopul de a produce anumite efecte regulatoare. În sensul de a menține echilibrul sistemului în care se exprimă.

Îmi plac extraordinar de mult oamenii din această categorie. A echilibraților. Fără de care orice bulă, orice ecosistem social media ar fi doar o nebuloasă de incertitudini și de angoase. Îi salut cu drag. Și cu respect :)

Concluzia 3

Unii mi-au dat mesaj direct. Apropo, acesta este modul cel mai colegial de a atrage atenția cuiva. Căci, atunci când dai mesaj și nu zici public ceva, înseamnă că îi zici doar omului ceva, nu mai ai nevoie și de ”public”.

Sigur că este nevoie să fi avut deja o relație stabilită cu persoana respectivă. Care presupune inclusiv un soi de respect reciproc, dacă vrei. Care presupune, la rândul său, că vrei să îi atragi atenția asupra unei posibile greșeli nu ca să vadă alții cât ești tu de pe fază, ci ca să îi oferi celuilalt posibilitatea de a corecta eroarea.

Îi apreciez foarte tare și pe cei din această categorie. Dar ei știu deja asta, dreaqu de simpatici :D

Cei mai amuzanți (dar triști, oh, atât de triști…) sunt cei care făceau mișto de mine că habar nu am de limba română. Asta pentru ochelarii lor de cal mai strâmți, așa, nu îi lăsa să vadă contextul. Iar dârlogii auto-impuși nu le permitea să se gândească măcar juma de milimetru că stai așa că nu-i așa.

Bine, de departe cei mai tare sunt cei care făceau mișto de mine că nu știu limba română în timp ce stâlceau jalnic exact săraca limba română :)) Despre ei, numai de bine. Firește.

Cât despre cei care cred că io chiar am crezut că anunțul de pe container este greșit, le urez sănătate și viață ușoară. Căci a încerca să îi conving de altceva ar fi de o futilitate irefutabilă :)

PS Explicația de ce la imperativul negativ se scrie cu un singur 1 o găsești aici. Cu plăcere :D

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

1 thought on “Cam așa funcționează social media”

  1. Nu mi-e clar dacă ultima frază din articol face parte din experiment:
    „PS Explicația de ce la imperativul negativ se scrie cu un singur 1 o găsești aici. Cu plăcere :D”

    Întâi, probabil voiai să scrii „cu un singur i”, nu „cu un singur 1”.

    Dar problema mea e că la pagina din link-ul respectiv se află un articol care rezumă regulile de scriere pentru „a fi”, dar nu oferă explicații, așa cum promite fraza ta. Nu explică, doar prezintă. Mă simt amăgit :p

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5000 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)