Trei chestii îți zic. Succint, dar concentrat.
Context: în timpul concertului Guns N’ Roses am avut o ieșire cocalară la adresa organizatorilor.
Sigur, mulți mi-au spus că aveam motive să izbucnesc așa. Posibil. Dar nu asta-i ideea. Căci una este să te enervezi și cu totul și cu totul alta este CUM îți verși enervarea pe interneți.
În ceea ce privește acest CUM, am fost un ghiolban. Despre asta discutăm în rândurile acestea. Mi se întâmplă extraordinar de rar să am ieșiri în decor ca acestea. Tocmai de aceea cei mai mulți dintre cei care mă urmăresc au receptat izbucnirea mea cu supriză și cu înțelegere. Tocmai pentru că nu îmi este specific. Și le mulțumesc pentru asta.
Au fost unii (foarte puțini; și le mulțumesc pentru asta) care au tras DOAR din această izbucnire concluzia definitivă și irefutabilă despre caracterul meu. Sunt invidios pe ei. Căci a trăi cu asemenea certitudini despre ceilalți denotă o tărie sufletească asemănătoare cu fularul care se crede rangă. Și le urez multă sănătate, putere de muncă și împlinirea a măcar 85,43% din dorințe.
Am nemulțumiri în viață? Evident că da. Doar trăim într-o lume în care absolut nimic nu este și nu merge perfect. Doar că – și aici dau din casă: este o componentă de bază a creșterii networkingului de care mă fac ”vinovat” – nu zic în public ce mă nemulțumește. Ci în privat. Dau mesaj brandului sau – cum ar fi trebuit să fac în cazul concertului Guns, dar nu am făcut, io ghiolban – organizatorilor.
Una din regulilel mele de bază este asta: îmi doresc îndreptatea păcătosului, nu pedepsirea lui. Și tocmai de la regula asta m-am abătut ca un manelist care s-a apucat să asculte întreaga discografie Megadeth cu boxa dată la maximum. De aceea îmi pare rău. Că mi-am încălcat propria regulă. Poate o să îți zic pe viitor care-s regulile după care îmi ghidez eu viața. Că le am. Stricte. Dure. De un stoicism care mă irită teribil uneori (oh, the stoic irony…).
Bun, revenind la cele trei chestii pe care le-ai putea învățat din ghiolbănia mea.
1. Respiră adânc înainte de a zice ceva împroșcături pe interneți. Măcar juma de minut. Sau două minute dacă ți-e capsa mai mare. Sau cât ai nevoie ca să te calmezi. Nu de tot. Că n-are rost să o ardem aspirațional. Dacă te-a enervat ceva, enervarea e tot acolo. Eu zic să aștepți înainte de a zice ceva până în acel moment în care simți că s-a mai liniștit furtuna interioară. Și că a devenit un vânt mai puternic, dar nu furtună, știi cum zic.
2. Transmite nemulțumirea în privat celui care te nemulțumește. Pentru că, nu-i așa, ne dorim îndreptarea păcătosului, nu pedepsirea lui. Așa ajuți. Dacă îi zici ce nu a fost în regulă. Sau, mă rog, ce ți s-a părut ție că nu a fost ok (că uneori, vorba bunicii, prea suntem în părea noastră cam greșită). Eu, cum ziceam, fac asta ca regulă. Și înțeleg frustrarea celor care dau feedback în privat cuiva și nu primesc niciun răspuns. E mega-enervat să ți se dea ”seen” când tu, de fapt, ai vrut să ajuți. Aviz celor care fac social media community.
3. Ambiția ta să nu depășească valoarea ta. Pe asta am dat-o cinefilic. Replica e din John Wick 4 (mi-a plăcut grav seria asta cam trâmpituță!). Bine, nu că are legătură directă cu ce zic aici. Dar pentru cazul de față o traduc așa: nu te crede mai mult decât ești că ceilalți sigur nu te cred că ești cât te crezi tu că ești. Mai direct spus, să nu crezi cumva că dacă ai împroșcat tu pe interneți cu vorba urâte despre cineva sau ceva (brand, eveniment, persoană) nu o să mai poată dormi de grijă cei despre care ai vorbit urât. Stai relax, nu ești așa de important pentru ei. Cel mult ești important puțin spre deloc. Așa că de ce să te enervezi și să îți faci tu sânge rău? Că tot ție îți faci rău, nu lor, că lor nu le prea pasă de matale.
Iar pe încheiere, zic doar atât: o să mai greșesc. Fără îndoială. Că nu-s perfect ca unii care comentează pe interneți imperfecțiunile altora. Dar ce pot să promit este asta: când voi realiza că am greșit (că și asta e o mega-performanță în vremurile noastre), voi recunoaște la fel de public pe cât am zis porcăria inițială. Și voi încerca să raportez ce am învățat din întâmplare cu pricina. Că-s sigur că ajută și pe alții.
Aia zic.
PS Viața asta este de o ironie pârdalnică. Adică la câteva zile după izbucnirea mea împotriva celor de la EMAGIC (am zis că în viața mea nu mai merg la un concert organizat de ei!), ai mei de la Kooperativa 2.0 au decis că trebe să luăm bilete la concertul Coldplay. Și au reușit să ia. Cine organizează concertul? Emagic, desigur. Guido, sper că ești mulțumit acum!