Cam așa am putea rezuma, pe scurt, principiul gardului lui Chesterton. Și care – tradus în mintea mea de posesor de buletin de Vitangeles – ar fi cam așa: faptul că nu înțelegi un lucru nu înseamnă că acel lucru nu te-ar putea ajuta; dar, dacă dai la o parte acel lucru înainte de a-l înțelege, apoi garantat 100% ți-ai mermelit șansa ca acel lucru să te ajute.
De ce gard? Pentru că așa a zis Chesterton (în 1929, dacă interesează pe cineva), cum de ce?! Cică: dacă vezi un gard peste drum și habar nu ai de ce și pentru ce este construit, nu te apuca să îl dărâmi înainte de a înțelege care-i duma cu el.
Poate pe tine te enervează gardul că nu vezi orizontul de el. Sau că are o culoare care îți repugnă. Și ai vrea să îl dărâmi. Dar astea-s subiectivismele tale în legătură cu gardul. Dacă, înainte de a lua barosul să dai gardului decisiva, ai încerca să înțelegi de ce și pentru ce există, s-ar putea să afli că e pus acolo ca să nu vină porcii mistreți în zonă. Sau, poate, are rol de antifonare (ziceam că trece un drum foarte traficat prin zonă).
Ideea – te-ai prins, trag decisiv nădejdea – este că atunci când strici un lucru pentru că n-ai înțeles care-i faza cu el, s-ar putea să strici mult mai mult decât lucrul în sine. Iar consecințele neprevăzute ale gestului tău să fie muuuuuuult mai mari decât ai fi anticipat.
Bine, dacă despicăm firu-n paișpe am putea rezema gardul lui Chesterton și mai tare și să vorbim despre second-order thinking (habar nu am cum s-ar putea traduce să sune bine în română). Care zice ceva de genul: nu doar la consecințele dărâmării gardului e musai să ne gândim, ci și la concesințele acestor consecințe.
Dar asta într-un alt episod. Poate.
Aia zic :)