Eram la un eveniment de business. La care urma să am un speech. Dar înainte de a urca pe scenă pentru panelul meu, eram la discuții de astea de networking.

Către grupul nostru vine un domn. Îmbrăcat la patru ace, splicuit, de revistă, genul ăla. Și se bagă direct peste cel care vorbea ceva și îl întreabă.

– Buna, vreau să știu ce cifră de afaceri aveți.

Suprins, omul îi răspunde cumva pe automat că a avut o cifră de afaceri de 120.000 de E. La care spilcuitul face o grimasă ușoară și se întoarce înspre mine.

– Dumneavoastră?

La care eu zic:

– 18.675 de E (spre surprinderea sau amuzamentul celor care mă cunoșteau).

Spilcuitul a pufnit a dispreț reținut. Și a dat să se întoarcă înspre altcineva. Dar nu l-am lăsat.

– Auziți, nu vă supărați, dar de ce vreți să știți cifra de afaceri?

La care el, cumva mirato-deranjat.

– Ca să știu dacă are rost să pierd vremea sau nu, cum de ce?

În timpul speechului meu de pe scenă am zis ceva de genul că mi-a luat aproape 9 ani să ajung la cifra de afaceri de 1 milion de Euro. Și că aș fi ajuns mai repede dacă aș fi apelat la consultanți.

După speech, spilcuitul a venit în grabă înspre mine, împingându-i pur și simplu pe cei care erau în jurul meu și cu care povesteam și semi-strigând.

– Domnul meu, domnul meu!

La care eu am făcut un pas înspre el, am întins palma în față ca pe un stop și i-am zis.

– Domnule, nu are rost să vă pierdeți vremea aici. Nu ne mai știm cifrele de afaceri, că ni le-am băgat toți în c…

A rămas cu gura căscată. În timp ce cei din jurul meu râdeau cu lacrimi.

Da, știu, mare măgar pot să fiu câteodată…