Charles Baudelaire spunea la un moment dat că cel mai mare truc al diavolului este să ne convingă că nu există. Mi-a rămas în minte această zicere încâ de când am citit-o prima dată (în urmă cu mult mai mulți ani decât aș vrea să recunosc :D). Și, pe măsură ce trece vremea, îmi dau seama cât de profunde sunt aceste cuvinte, cât de bine se pot aplica ele la o grămadă de domenii din viața noastră…

Să luăm antreprenoriatul. ”Ramură” în care prestez de peste 15 ani. În cazul antreprenoriatului din România, ”diavolul” pe care îl văd eu este că societatea în ansamblu încearcă să convingă cât mai mulți români că ”nu este pentru tine”. Nu intrăm în discuții despre cauzele acestei situații (ne-ar lua file de roman…), doar constatăm această stare de fapt.

În sprijinul acestei atitudini – ”lasă visurile cu afacerea ta, caută-ți de muncă!” – se aduc tot felul de argumente. Care – culmea sau nu – sunt absolut valabile.

Căci aici mi se pare șiretenia implicită: fiecare argument contra antreprenoriatului are acoperire în realitate. Pentru că fiecare argument împotriva a face ceva pe cont propriu reprezintă o părticică din viitoarea realitate cu care urmează să se confrunte cea sau cel care decide, totuși, să meargă pe această cale.

Doar că, vedeți voi, multe argumente sunt niște adevăruri parțiale. Iar adevărurile acestea parțiale sunt printre cele mai mari minciuni posibile. Pentru că a spune doar o parte din adevăr și a prezenta-o ca pe un întreg este tot o minciună, oricum o dai.

Să luăm la întâmplare (și fără nici o pretenția de a încropi o listă exhaustivă, nici pe departe) câteva din argumentele pe care le-ați auzit sau pe care o să le auziți, după caz.

”Nu te pricepi la asta”

Ăăăăăă, deci cum? Pe asta n-am înțeles-o niciodată cu adevărat. Deși o aud constant. ”Ce știi tu despre a face afaceri?” li se spune constant tinerilor care îndrăznesc să viseze. Eu le recomand să răspundă așa: ”cam cât ai știut tu în prima ta zi de muncă?”.

O să vedeți că loviți direct la țintă cu asta. Pentru că, desigur, oricine în prima zi de muncă s-a simțit pierdut de parcă era cu pluta în mijlocul Mării Negre. Ideea nu este să te pricepi (nimeni nu se pricepe cu adevărat la ceva la început!), ci să îți dorești să faci ce ți-ai propus și să faci totul să iasă cât mai bine.

”Nu ai siguranța financiară”

Așa este. Cashflowul unui business este teribil de important. Iar în prima perioadă de viață a acestui business este decisiv. Cele mai multe start-upuri din această cauză își dau obștescul sfârșit, pentru că nu reușesc să își stabilizeze cashflowul.

Nu mai vorbim despre ceea ce te întreabă părinții ”tu cum scoți bani din firmă, din ce trăiești?”. Aici chestiunea este atât de complicată încât aș comite o gravă eroare să o atac în doar câteva rânduri. Dar vă spun doar atât: soluții să nu mori de foame până îți încasezi dividendele există :)

Din această perspectivă, a avea un salariu care îți intră lună de lună pe card este un plus. Doar că, guess what, până se întâmplă ceva cu firma și nu mai intră salariul ăla. Sau cu tine. Și iar nu mai intră salariul. Așa că argumentul cu siguranța financiară este și nu prea, știți cum zic.

”Nu te ajută statul”

Așa este. Orice antreprenor din România își dorește cu ardoare nu să îl ajute statul, dar măcar să nu îl încurce. Schimbările legislative, legi care se bat cap în cap, comunicarea deficitară cu instituțiile statului, controale care te lasă cu gura căscată, toate acestea sunt cuie în talpa antreprenorială.

Doar că, vedeți voi, statul nu te ajută nici ca cetățean tare mult. Așa că de ce ar face-o pentru businessuri? Practic, statul român așa cum este el lovește în toți și în toate fără multă minte. Deci, practic, baza de pornire este comună, fie că ești cetățean cinstit sau antreprenor cinstit.

”O să îți iei multe țepe”

Da, o să se întâmple. Este inevitabil. Și țepe de alea pentru că ai avut niște parteneri de afaceri – să le zicem așa… – , dar și ceea ce ceilalți numesc țepe, dar nu sunt cu adevărat (gen, falimentul unui partener, intrarea în lichidare, probleme de cashflow etc.). Toate acestea fac parte din ceea ce o să ți se întâmple ca antreprenor.

Dar vă rog să nu îmi ziceți că nu îți iei țepe și ca cetățean. Ca angajat. Ca salariat. Haideți să nu intrăm în discuția asta, bine? :) Oricum, ca antreprenor, fiecare pățanie de genul acesta este ca un vaccin. Care te întărește și care te ajută să ”ți-o furi” mult mai greu data viitoare. Adică clasicul: nu e o problemă, este o provocare.

”O să trebuiască să faci multe ilegalități”

Desigur, în România a face afaceri = matrapazlâcuri. Încă. Deși percepția e pe scădere, ca să îi zic așa. Și deși percepția are multă bază în realitate. Doar că se face confuzia între businessurile mari (de regulă alea în relația cu furatul de bani de la stat) și businessurile mici, antreprenoriat la început de drum, gen.

Ironia știți care este? Că mulți dintre cei care spun așa ceva, care o bagă pe asta cu obligativitatea de făcut ilegalități ca antreprenor, sunt cei care nu au nici o problemă să dea șpagă ca să își rezolve ceva, care nu ezită nici un milimetru să își tragă partea #dacăe, care nici măcar nu clipesc dacă pot să facă o #combinație din care să le iasă ceva cât de cât frumos. Bref, lăsați, chiar lăsați-mă cu argumentul ăsta.

Concluzii

Acuma să nu înțelegeți că eu propovăduiesc o carieră antreprenorială versus una de angajat. Deși chiar asta fac :)) Doar că în nici un caz asta nu înseamnă că mă gândesc la categoria de angajați ca la ceva inferior unui antreprenor sau ceva de genul. Nici pe departe!

Dimpotrivă, sunt ferm susținător al ideii că nu toată lumea poate fi antreprenor. Și că unii pot deveni angajați excepționali (să vă dau exemple de CEOs beton, care nu au fost în stare să facă ceva pe linie antreprenorială?). Important este să ne dăm seama ce ni se potrivește în viață.

Căci aici mi se pare că ratează foarte mulți. Din ambele categorii. Antreprenori care eșuează grav și care apoi devin, în lipsă de altceva (în capul lor), angajați frustrați. Angajați care trag 20 de ani într-o companie ”pentru salariu” și care dintr-o întâmplare ajung să facă un business și își dau seama că sunt perfecți pentru antreprenoriat.

Cum să îți dai seama ce ți se potrivește? Of, ce greu este… Din punctul meu de vedere (adică aplicat la ce am făcut eu) încercarea este sfântă. Am avut multe joburi, în multe domenii. De ce am ales antreprenoriatul?

Pentru că mi-am dat seama că antreprenoriatul este perfect pentru că în nici una din celelate slujbe nu m-am simțit împăcat cu mine însumi.