Mă rog, pe ceea ce consideri tu că este arătură. Căci, nu-i așa, de multe ori, în viață suntem pe sistem Steaua – Dinamo. Ce e arătură pentru un stelist, este grădina edenului pentru un dinamovist. Și invers.

Îți dau exemplul unui amic. Mă rog, fost amic.

Îl știu de ani de zile. Pe vremuri, era un tip ok. Adică nu te deranja dacă ai fi băut o bere cu el. Doar că avea un fix enervant: era total împotriva musulmanilor. Și încerca mereu și mereu, la un moment dat, să bage subiectul ăsta în discuție. Doar că îi tăiam macaroana imediat. Și se lăsa păgubaș.

În rarele ocazii când, totuși, reușea să prindă pe unul dintre noi, mai politicos sau mai nou în gașcă, aducea niște argumente de alea semi-imbecile. Cu spoială istorico-religioasă. Dar care pentru cineva cât de cât întreg la cap erau abureli irefutabile.

Ei bine, în pandemie l-am văzut că începe să o ia pe arătură și în alte domenii. O luase, spre exemplu, pe linia cu ”vin străinii să ne fure joburile”. Am reacționat mulți dintre cei care formam grupul mai mare, ca să îi zic așa, din care făcea și el parte pe vremuri. Și parcă l-am văzut că dă un pic înapoi. Dar presupun că frustrarea aia rămăsese în el.

Apoi – ca o consecință cumva firească – am văzut că începe să răspândească știri din publicații de alea anti-EU. Și am realizat că era clar drumul pe care și l-a ales. Am oftat, dar am zis că e dreptul lui, aia e.

Picătura care a umplut paharul (adică ce picătură, ditai găleata), a fost când a izbucnit dur împotriva comunității LGBTQ. Și a făcut-o nu cum au făcut-o alții cu care am avut discuții în contradictoriu, dar decente (ca să fie clar: susțin 120 drepturile acestei comunități). Ci urât. Mizerabil. Așa că i-am dat mesaj și i-am zis pa și pu la revedere.

Între timp am aflat de la niște amici comuni că s-a înscris în AUR. Și că are ceva funcție pe la ceva organizație. Și că tună și fulgeră cu dacii, cu tunelurile energetice și de astea.

M-a întristat schimbarea lui. Presupun că ai avut și tu cazuri de astea printre cunoștințele tale. Și m-a pus pe gânduri.

Oare aș fi putut face mai mult? Să încerc să vorbesc cu el, să îi explic. Să văd dacă pot să îl abat de la calea pe care a ales-o, în cele din urmă. Sau m-aș fi agitat degeaba? Sau, mai degrabă, ideea este să îl lăsăm pe fiecare cetățean să decidă cum vrea să își trăiască viața.

Încă mă mai gândesc.

Aia zic…