Un drum de doar 100 de m alături de cine trebuie poate fi o lecție teribilă de viață

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.000 de abonați. Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise. Contact: cristi@kooperativa.ro

Eram la intersecția dintre Bd. Dacia și Calea Moșilor. Pe jos. Se face verde, traversez și, pe partea cealaltă, văd cu coada ochiului un tânăr care se sprijinea de mașină.

Dar l-am văzut așa cum am văzut și că ieșea lume din magazin și că o mașină era parcată caraghios cu juma de roată strâmbă pe trotuar. Adică pe sistem de inventar vizual, cum ar veni.

Când să trec pe lângă tânărul cu pricina, îl aud:

– Nu vă supărați, m-ați putea ajută să ajung 100 de m mai încolo?

Și, ca să îmi arate de ce îmi cere asta, face câțiva pași. Cu greu. Foarte greu. Căci îi lua foarte mult să facă un singur pas.

– Sigur, nicio problemă, sprijină-te de mine și mergi în ritmul tău, fără grabă, eu îmi potrivesc pașii cu ai tăi – îi zic.

Și începem să mergem. Încet. Foarte încet.

– Iertați-mă că vă pierd timpul, poate aveați undeva de ajuns -zice.
– Stai liniștit, nu-i nicio problemă, nu am nicio grabă – trântesc eu minciuna (eram chiar în întârziere la o întâlnire).

Și îl întreb dacă îl deranjează să îmi spună mai multe despre el. Zice că nu. Și îmi spune povestea. Una personală. Tare personală. Pe care i-am promis că nu o dau mai departe. Emoționat, îl întreb dacă mă lasă să fac o poză cu el.

Se oprește, ezită, apoi se uită în ochii mei și zice:

– Nu vă supărați, dar nu aș vrea să faceți poză cu mine. Nu de alta, dar de fiecare dată când cineva mi-a făcut poză, am stârnit milă. Și eu nu vreau milă. Ajutor, da. Așa cum mi-l oferiți dumneavoastră. Fără să vreți nimic în schimb. Și omenește. Ca între oameni. Dar milă nu vreau. Mila nu ajută.

S-a ridicat părul pe mine. Noroc de ochelarii mei de soare, ca să nu îmi vadă ochii umeziți…

Ajungem la destinație. Îmi mulțumește frumos. Își cere din nou scuze că m-a oprit din drum. Dau din mână a ”stai liniștit”. Și apoi îmi dă decisiva:

– Dacă după acest drum făcut cu mine o să apreciați mai mult că puteți merge singur, să știți că mi-ați face o mare bucurie.

Și mă lasă mut în mijlocul drumului și intră într-o scară de bloc.

Aia zic.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Un drum de doar 100 de m alături de cine trebuie poate fi o lecție teribilă de viață”

  1. Wowww.Dureros de adevarat.Sincer, noi cei care nu avem probleme grave am uitat sa apreciem lucrurile importante cum ar fi :mersul , vazul, auzul.Mi-au dat lacrimile cand am cititi si m-am cutremurat la gandul ca am de toate …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5000 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)