Rânduri dedicate tuturor celor, indiferent de vârstă, pentru care mama este doar o amintire…

Mi-e dor s-ascult povești
Mi-e dor să fiu ce-am fost
Mi-e dor să spun mamei
”Te rog, ia-mă la rost…”.

Ridicăm din când în când ochii înspre cer și zicem șoptit ”vezi, mamă, e totul bine…”, ca sa vadă și ea, de unde o fi, și să stea liniștită acolo, unde o fi. Tot pe ea o rugăm ca, de acolo de unde o fi, să aibă grijă de copilul nostru bolnav, să trimită ce știe ea că e de ajutor de acolo, de unde o fi, ca să trecem și peste această încercare. Și tot la ea ne gândim, acolo unde o fi, de fiecare dată când dorul de ea ne taie cumplit și ne dorim din tot sufletul să credem că e bine, acolo unde o fi.

Simți multă vină, știu. Pentru lucruri pe care le-ai făcut, dar mai ales pentru lucruri pe care nu ai apucat să le faci. Pentru că a plecat prea repede de lângă tine. Mult prea repede.

Ai fi vrut să îți ceri iertare pentru multele (mult prea multele…) fire de păr albe pe care i le-ai făcut. Dar ea te-a iertat deja, cu mult înainte ca tu se te gândești la așa ceva.

Ai fi vrut să faci lucrurile alea împreună cu ea pe care tot ți le-ai propus, dar nu ai avut niciodată vreme (mereu și mereu alte urgențe, alte priorități, altundeva arde).

Ai fi vrut să îi arăți copiii tăi minunați, pe care nu a apucat să îi vadă, să îi mângâie, să le spună, cum numai ea știa, ”puiul mamii…”.

Ai fi vrut să mai stea un pic, să te învețe ce înseamnă a fi bunică sau bunic…

De ce avem nevoie de mame (chiar dacă ele există doar în amintire)?

Avem nevoie de mame pentru a ne aminti permanent o să fim copiii cuiva indiferent de ce vârstă avem sau de câți copii avem, la rândul nostru. Iar asta, dragilor, a ști că poți fi mereu și mereu copil în ochii cuiva, este o teribilă sursă de a privi lumea din jurul nostru cu alți ochi, mai frumoși.

Avem nevoie de mame pentru a ști cu adevărat cine suntem. Trecerea de la mândra ta zicere ”ea este mama mea” la și mai mândra zicere a mamei tale ”este copilul meu” este acea graniță a ființei peste care toți trecem mereu, dar fără a pleca cu adevărat vreodată…

Avem nevoie de mame pentru că viața este un etern balet între a fi copilul mamei tale și a fi părintele copilului tău. Când tu simți că ai greșit în relația cu copilul tău, gândul te duce la mama ta, care și ea ți-a greșit cândva. Iar senzația de vină melancolică este ceea ce, de multe ori, te duce înainte.

Avem nevoie de mame. Pentru că fără ele viața este mult mai puțin decât viața pe care ne-o dorim…