Cum ne prăjim noi copiii cu istoria din manuale

Zilele trecute discutam cu cineva despre diferența dintre manualele din vremea copilăriei mele (am 45 de ani bătuți pe muchie) și cele din vremea de acum, din care învață copiii noștri.

Io susțineam că, deși s-a schimbat conținutul pe formă, fondul tot ăla este.

De fapt, nu fondul, ci filosofia din spatele programei care îi obligă pe scriitorii de manuale să le facă așa cum, până la urmă, ajung în ghiozdanele copiilor noștri.

Preopinentul meu (mult spus, nu discutam neapărat în contradictoriu, mai mult ne ridicam mingea la fileu unul celuilalt) zicea că nu e chiar așa, că lucrurile s-au schimbat, că e mai bine, de astea, mai împăciuitor el așa din fire.

Până comite eroarea de a face referire la istoria românilor care se învață în manualele actuale.

Evidamont, zice de victoriile lui Ștefan cel Mare împotriva turcilor, de măreția lui Mihai Viteazu care a gândit de mic unirea tuturor românilor, de faptul că Decebal aproape că a terminat Imperiul Roman, de astea.

La care eu, gingaș ca un șmirgel pe un sutien de mătase (roșie, obligatoriu roșie!) am început suav, ca o păpădie de primăvară scuturată sprințar de copita unui bou ce trecea agale înspre gagica lui, și anume vaca, să îl întreb, clipind des și șăgalnic, așa:

Auzi, boss, dar ai putea matale să îmi spui câte zile din îndelungata (și glorioasa, desigur) domnie a lui Ștefan cel Mare NU a fost într-un fel sau altul vasalul cuiva?

Și

Auzi, boss, dar ai putea să îmi spui unde a zis vreodată Mihai Viteazu că vrea să facă un stat național românesc, de fapt, unde și de câte ori a pronunțat Mihai Viteazu cuvântul ”român” cu variantele sale?

Am mai zis niște unele, dar nu ne întindem acum, ați înțeles unde am bătut cu chestiile astea.

Departe de mine dorința de a lua la mișto istoria poporului român.

Dar nici să o glorific absolut jenant și să tragem concluzia că suntem dacă nu miezul, măcar juma din el.

Sau măcar să încetăm, ca nație, să predăm copiilor noștri o istorie formată DOAR din fragmentele care ne convin.

Nu de alta, dar adevărurile parțiale vândute ca adevăruri întregi sunt printre cele mai mari minciuni posibile.

Ar fi extraordinar dacă am putea noi, ca nație, să nu ne mai prăjim copii.

Da, prăjim, ăsta-i verbul pe care îl folosesc atunci când mă refer la istoria pe care o învață în școală.

Iar prăjeala asta s-ar putea numi (de alții mul mai inteligenți decât mine, desigur) disonanța cognitivă în care îi aruncă modul în care îi forțăm să învețe istorie.

Și explic.

Disonanța cognitivă cu care cresc copiii noștri

Disonanța cognitivă este o situație care implică deținerea simultană a unor atitudini, convingeri sau comportamente aflate în opoziție, în conflict (sursa).

Să discutăm aplicat la cazul cu istoria predată copiilor noștri.

Chestia 1

Copiii învață că Ștefan cel Mare i-a bătut și pe turci și pe polonezi și pe unguri, dar (și aici deja intervine faza cu disonanța), cumva ciudat, și pe românii noștri Vlad Țepeș, Matei Corvin, Radu cel Frumos, Petru Aron etc.

Ia stai, bre, un pic?! Adică, serios, Ștefan al nostru le-a tras-o tot alor noștri?! Și noi îi lăudăm și pe el și pe ceilalți și o ardem că ne tragem obârșia din toți?!

Iote cum în mintea copilului (fără să își dea cu adevărat seama, că aici e pericolul) începe o luptă de aia între ce susține istoria predată și ceea ce bunul simț, dacă vreți, îi spune copilului: strămoșii noștri și-au luat gâții unii altora, dar noi ca nație îi preaslăvim pe toți și ne facem că a fost doar așa o gâlceavă ghidușă între ei.

Dacă așa ceva nu îi prăjește cât de cât, apoi io mă retrag spășit și mă duc să citesc revista Cutezătorii…

Chestia 2

Copiii noștri învață că marii noștri înaintași le-au tras-o turcilor (că ei sunt bătuții de serviciu în istoria noastră) cum i-a prins. Și ce ode glorioase s-au mai scris pe faza asta…

Doar că din aceeași istorie, deși nu se zice clar, ci doar așa se înțelege printre rânduri, copiii noștri se prind că, în ciuda faptului că i-am ars cum i-am prins, tot noi le plăteam tribut în draci. Mereu. Tot timpul.

Ia stai, bre, un pic?! Adică noi i-am bătut și tot noi a trebuit să le dăm bani?! Păi, ce afacere am făcut la faza asta?! Ce fel de câștigătorii suntem dacă, până la urmă, tot noi pierdem?!

Iote altă disonanță cognitivă care lovește feng shuiul copiilor noștri, fără ca ei să realizeze că mustește acolo în ei acel ”ceva” ciudat legat de istoria noastră.

Iată de ce cred eu că, atunci când devin adulți (și când grijile și presiunea vieții adevărate încep să sape adânc…), copiii noștri crescuți mari aleg între două extreme, mergând cumva firesc pe liniile celor două componente, ca să le zic așa, pe care le presupune orice formă de disonanță.

Extrema 1. Refuză orice argument cum că românii nu sunt neam ales (pus la intersecția energetică a nuș cărui flux) și că dacii au inventat tot ce se putea inventa (dacopatia este un fenomen uluitor pentru mine…), bref, se transformă în acei rromâni verzi și neaoși de foioioioioi.

Extrema 2. Refuză orice argument cum că românii nu sunt chiar un neam praf, de disprețuit și alea, alea și își fac un fel de misiune de credință în a nega tot ce este – totuși! – frumos în istoria noastră și a-și renega, practic, ce înseamnă, oricum o dai, strămoșesc.

Ideal ar fi să avem varianta 3, cumva ce încerc eu să fac aici, adică să susțin învățarea istorie neamului, cum dracu să nu o știm, dar nu în halul în care se predă acum, cu glorioslâcurile alea de tot râsul.

De ce nu țin seama manualele de schimbarea punctului de referință?

Și aici ajungem la ceea ce am putea numi (de-a dreptul galileanic) schimbarea punctului de referință (sau al sistemului, cum simți tu că sună mai bine, nu ne încurcăm în acribii superflue!).

Care înseamnă, pe scurt, că noi, cei mai bătrâni (hai să zicem că cei trecuți de 40 de anișori) avem un cu totul altul sistem de referință față de cei tineri de azi.

Adică, mai pe concret apropo de subiectul în cauză, dacă noi la vârsta lor eram îndobitociți de comunism și lăcrimam destoinic la fapele de vitejie ale sfântului Ștefan cel Mare (mă rog, nu puteam să îi zicem sfânt…), copiii de astăzi, ale căror cunoștințe despre lumea din jur sunt cu aproximativ 989875875% mai multe decât aveam noi, se uită ciudat la aceleași fapte de vitejie ale aceluiași sfânt Ștefan cel Mare (că acum e voie să i se zică așa).

Pentru că s-a schimbat sistemul lor de referință. Chestie fundamentală (asta cu schimbarea sistemului de referință, că de aia o și bag cu bold) pe care cu greu, cu deosebit efort, aș putea să o văd pe undeva că cineva cândva cât de cât ceva frumos ține cont de asta când scrie manualele alea de istorie.

Pentru că ce pentru noi a însemna ceva ”Uau!” pentru ei s-ar putea să însemne ceva ”What?!”. Simplu spus, desigur.

Sigur că e complicat să ții cont și de așa ceva când gândești o strategie educațională (pardon, scuzați, cuvinte mari folosește je…).

Doar că dacă nu faci asta, daca nu îți propui nu DOAR să scoți niște manuale, ci să ȘI educi elevii cu aceste manuale (o nuanță decisivă, cum ar zice un congolez ajuns în Poplaca), se cheamă că doar raportezi producție de creier prăjit de copil la hectar și aia e, poate primești o decorație de erou al muncii democratice. Sau ceva.

Uite niște oameni de urmărit

Apropo de asta, eu personal cred că există câțiva oameni în România asta a noastră, așa cum este ea, care au făcut multe pentru cauza învățări istoriei (așa fragmentat, cum pot ei, că doar nu sunt miniștri sau autori de programă școlară și nici nu e treaba lor asta!) de către copiii noștri (și nu numai!) propovăduind, dacă îmi permiteți expresia, în alte locuri și contexte decât cel formal (și de aceea din ce în ce mai respins al școlii).

Și vi-i zic. Ca să îi urmăriți. Că merită.

Mugur Pop. Este în mintea mea un dac adevărat. Așa și arată. Așa și trăiește, cumva, cu herghelia lui de lângă Cluj-Napoca. În tot ce face și în ce zice transmite istorie. Dar o istorie în care căutarea adevărului este scopul, nu certitudinea că ”io știu, restul e proști!”.

Cristi Pitulice. Orice călătorie cu el este prilej de învățat istorie. Fie că mergi în turele pe care le face el pe la cramele de vin (jur că altfel bei cupa aia de fetească neagră când auzi ce s-a întâmplat acolo pe la 1548!) sau în alte expediții pe care le organizează. Este o bază de date contextuale, ca să îi zic așa.

Andrei Pogăciaș. Un istoric care și-a luat hate la modul aberant pentru că, prin ce zice și prin ce face, încearcă să dolomească (și folosesc un termen blând…) isteria asta dacopată (care atinge culmi de penibil absolut de multe ori). Are și el momente când îi mai patinează ferodoul, dar una peste alta este o sursă de cât de cât lumină în nebunia asta prefabricată.

Istoria pe răzătoare. Pagina unui tânăr istoric, Emanuel Iavorenciuc, unde, din când în când, mai pune la punct anumite aiureli aruncate de dracu știe cine în malaxorul de adevăr și minciună numit internet.

Julius Constantinescu. În toată seria de liveuri pe care a făcut-o (ori nu mai face mai nou, ori nu mai pic io pe ea…) și în momentele în care face caterinca pe care o face, tot transmite niște informații care îți rămân puse în categoria aia din creier care să le folosească ok, ca să îi zic așa.

Mai sunt și alții. Poate îi ziceți și voi în comentarii. Să îi citim. Să ne deprostim. Istoric vorbind, desigur.

Later edit: după ce a citit articolul meu, Cristi Pitulice a scris pe Facebook textul de mai jos, pe care mi-am permis să îl preiau (cu acordul lui, firește) pentru că vine excelent în completarea a ceea am scris eu în acest articol.

Manualul de istorie este una dintre cele mai periculoase cărți din viata unui copil. Suna ciudat, știu, dar asta este realitatea. Istoricii, cei care confecționează manualul de istorie, dar și profesorii sunt în același timp si psihologi. Printre primii cu care copiii se întâlnesc.

Astăzi copiii care citesc în cartea de istorie despre bătălia de la Podul Înalt, de exemplu, își închipuie că a fost o cotonogeala pe podul Basarab. Contextualizarea este inexistentă. Stefan cel Mare era pitic, dar așa pitic cum era a tras pe sabie la turci de a murit cu febră musculară. Este mare și sfânt.

Când citesc despre Marea Unire au în minte, mai degrabă, poza cu o mulțime de oameni adunată la Alba Iulia care stau placizi si zgribuliți în lapoviță. Nu au cum să înțeleagă procesul, zbaterea și anxietatea ce a cuprins națiunea în anul ce a urmat unirii.

Si la urma urmelor, de ce ar trebui să înțeleagă asta? De ce știe că Atletul lui Hristos a fost de fapt un soi de Henric al VIII-lea de la Suceava, de ce să știe că Brâncoveanu a fost printre altele și un mare artist al șpăgilor? De ce să știe că în 1916 armata română a plecat la război literalmente în fundul gol fiind condusă, probabil, de un corp de ofițeri așa de arogant și incompetent cum nu s-a pomenit niciodată?

La 30 de ani de la căderea comunismului și la 50 de ani de la lansarea socialismului-naționalist, cartea noastră de istorie, pentru cei mari dar mai ales pentru cei mici, încă mai păstrează liniile care înfundă generații după generații în câteva teze strâmbe și fără de sfârșit.

Națiunile mari nu au avut nevoie de eroi fantastici, cele mai multe au avut eroi reali. Acele personaje care au crescut națiuni până la rangul de imperiu. Națiunile mici au avut și ele eroi, dar când istoria a început să devină o știință după toate regulile artei au început să apară întrebările. ”Oare eroii noștri sunt suficient de mari?” Frica de a fi mic a împins istoricii, deja aflați pe valul naționalismului să confecționeze armuri, spade sau chiar aripi legendare unor personaje reprezentative ale istoriei lor. Armuri mult prea grele, spade mult prea lungi…

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

16 thoughts on “Cum ne prăjim noi copiii cu istoria din manuale”

  1. Pentru cine e interesat de perioada dacica pot recomanda site-ul http://enciclopedia-dacica.ro/
    Majoritarea materialelor de acolo ii apartin doctorului in istorie Catalin Borangic, un om cu adevarat pasionat de istoria bazata pe cercetari arheologice si documente.
    „Enciclopedia Dacica nu este un loc în care reinventăm istoria, scopul nostru este de a servi istoria.
    Echipa ENDA încearcă să plaseze informaţia istorică la graniţa dintre lumea academică şi public.
    Altfel spus, încercăm să devenim un nod informaţional cu privire la Antichitatea românească clasică.”

  2. Daca tot vorbim cum prajim noi copiii cu istoria, atuncea ar fi trebuit sa fie si mentionat imnul national cu care copiii sunt spalati la creier sa-l slaveasca pe Traian. Asta da disonanta cognitiva. Copilul citeste ca a fost un imparat imperialist, un tiran strain care a jefuit Dacia, a omorat mii de daci, a dus mii de daci la Roma ca sclavi, sa nu vorbim ca a fost si un pedofil „bland”. Lucruri care sunt bine confirmate de istorici romani ca Dio Cassius. Dar la acelasi timp copilul e constrans de catre parinti, profesori, prieteni, de societatea in general, sa puna mana pe inima & sa-l slaveasca, parca a fost un mare erou, unu care il purtam cu „fala in inima”. Si sa nu uitam ca acum sau niciodata sa aratam la lume ca in noi mai curge un sange de „roman”. Bineinteles ca nimic despre stramosii nostri daci sau Decebal. Nu cumva sa recunoastem adevarul crunt ca totusi nu suntem chiar „urmasii Romei” asa cum le-ar place la latinistii infocati. Mda, ce sa mai zic. Penibil & trist! Sunt de acord cu majoritatea de critica din acest articol dar ar fi trebuit sa fie mentionata si nebunia penibila al latinistilor, nu doar „dacopatia”. Evident trebuie sa fim mai centrati & obiectivi cand vine perspectiva de istorie. Dar nu o sa ajungem la acest demers nobil & cinstit niciodata daca suntem incapatinati & incapabili sa recunoastem ca istoria oficiala e o inventie politica charagioasa cu care si acum spalam la creieri copiii nostri. Asa am ramas din pacate.

      1. @ Cristian China-Birta
        Nu este niciun „mod de a vedea lucrurile”, e doar o perspectiva logica, cinstita & normala care orice om constient & moral intelege bine. Daca tu chiar crezi ca asta ne tine „tot in disonanta” atuncea tu chiar n-ai inteles nimic din ce am zis. Eu doar am folosit pe daci & Decebal doar ca un exemplu sa arat elementul descentrat al propagandei latiniste. N-am zis niciodata ca sa slavim pe amandoi ca parinti nicidecum. Te rog frumos nu pune vorbe in gura mea sa-ti faci un argument de ‘strawman’ ca nu-ti merge deloc. Si n-are niciun rost sa fii vulgar cu „What the fuck?!” ca nici asta nu-ti da dreptate, doar arata o lipsa de demnitate. Oricum doar zic sa tinem dezbaterea cu respect, bine? Inapoi la discutie. Personal eu zic ca imnul ar trebui sa fie despre poporul insine, nu anumiti personaje istorice. Asa ca nici Traian & nici Decebal nu trebuie sa fie in imnul national. As fi perfect linistit sa recunoastem & sa sarbatorim cultura & natura noastra frumoasa mai degraba. Doar parerea mea. Pana si multi straini din afara Romaniei au recunoscut acest element absurd in imnul nostru unde noi facem cinste la un cotropitor din Hispania antica, simultan ignorand stramosii nostri bastinasi. Iar copiii sunt invatati, defapt indoctrinati, sa slaveasca un tiran strain, care a jefuit tara lor stramoseasca, a ucis & a dus in sclavie stramosii lor bastinasi, si care a fost un pedofil „bland”. Fapte istorice care sunt bine documentate & de necontestat. Pana si adultii sunt afectati de aceasta disonanta cognitiva. Stiu asta personal, ca am citit & vorbit cu destui oameni deja care au inceput sa puna intrebari de ce facem acest lucru. Multi altii chiar s-au trezit sa ceara schimbarea imnului, specific in referinta la randurile din imn care se refera la Traian & „sangele de roman”. N-are niciun sens sa spunem la toata lumea, mai ales la copiii nostri, in mod oficial ca provenim din etnogeneza daco-romana, cand imnul national efectiv nu corespunde cu istoria oficiala. Iata, inca un alt mare exemplu de disonanta cognitiva. Asa ca in final, domnule China-Birta, eu nu tin pe nimeni in nicio „disonanta cognitiva” asa cum crezi ti gresit. Disonanta cognitiva vine defapt de la cercurile academice & politice corupte & descentrate care continua sa prajeasca copiii nostri cu manualele de istorie (la asta esti corect & iti dau dreptate) dar si de la propaganda latinista gasita in imnul nostru. Incearca sa fii mai centrat & onest in critica ta in viitor. N-am nimic ca critici pe ‘dacopati”, treaba ta. Dar ar trebui sa-i critici si pe latinistii infocati care neaga elementul bastinas cu minciunile lor absurde. Extremismul, indiferent de la care tabara vine, e daunator & necinstit. Zic incaodata ca este important…evident trebuie sa fim mai centrati, onesti & obiectivi cand vine vorba de perspectiva istorica al poporului nostru. Sper ca m-am explicat destul de bine sa intelegi perspectiva mea. O zi buna & multumesc pentru conversatie!

      2. P.S. Suport oricare demers cinstit & obiectiv care aduce adevarul istoric la lumina in privinta tarii noastre. Asta nu inseamna ca trebuie sa ascundem tot ce e negativ sau neconvenabil. Istoria noastra e plina de elemente negative chiar penibile in multe cazuri. Nu cred ca am avut doar un trecut „glorios”. Astfel de gandire e doar o fantezie romantica, care neaga toate greselile, crimele & dovezile istorice care dovedesc un trecut destul de sangeros & plina de nedrepturi facute de straini dar si de ai nostri. Doar cand ne gandim cati tradatori de tara am avut in istoria noastra, iti vine groaza. Si din pacate vad ca traditia de coruptie este un alt element care am mostenit de la stramosii nostri. Asa ca putem fii mandri de elementele pozitive al stramosilor nostri dar putem sa recunoastem si elementele negative, ca sa incercam sa invatam de la ele & sa nu le mai repetam. Trebuie o balanta cat mai obiectiva & cinstita, in orice facem in viata. Doamne ajuta tara noastra!

  3. -Alo, tovarășul Dumitru Almaș?
    -Da, eu sunt; cu cine am onoarea?
    -Sunt tovarășul …, de la …
    -Gata, să trăiți, vă știu!
    -Uite la ce m-am gândit, am vorbit și cu Tovarășul …
    -Incredibil! Ați vorbit cu Tovarășul despre mine?
    -Da, i-a plăcut și lui povestea cu Mihai Viteazul, care folosea în luptă o bardă cu două tăișuri. Așa folosim și noi socialismul științific, adică una spunem și alta facem.
    -Am mai băgat și eu, din folclorul scandinav; știți cum sunt copiii, vor să fie acțiune.
    -Lasă asta, uite de ce te-am sunat. Mâine dimineață vii la mine, să discutăm despre manualele de istorie. Trebuie rescrise, că învață viitorii uteciști ai patriei numai prostii. Ba că Ștefan era bețiv și afemeiat, ba că János Hunyadi nu-i român verde din Tecuci, ba că Ecaterina Teodoroiu a fost cam rea de muscă. Trebuie să-i faci pe toți după chipul și asemănarea Cârmaciului, am stabilit cu Tovarășul, da’ tot el să rămână cel mai viteaz și merele de aur, pricepi tu, că te văz băiat deștept.
    -Am înțeles, să trăiți!
    -Bine. Să știi că ți-am făcut un favor. Puteam să-l propun pe ăla care – în „Legendele Olimpului” – a scris despre Zeus exact cum trebuie zugrăvit Tovarășul. M-am răzgândit în ultimul moment: acelea erau povești cu personaje imperialiste, n-ar fi trebuit să treacă de cenzură. Mai ales că Alexandru Mitru nu are origine sănătoasă, ci provine dintr-o familie de intelectuali.
    -Apreciez, să trăiți!
    -Stai o secundă, să nu-nchizi. Tovarășa Veselovskaya, trage perdelele, adu aparatul de proiecție și zi-i tovarășului Nicolaescu să între!
    -Faceți și filme?
    -Asta nu-i treaba ta, tovarășe Almaș, avem oameni pregătiţi; vezi să nu întârzii, că mâine am multă treabă. La zece vine tovarășul Decebal Burebisteanu, cabanier la Babele, să-mi povestească despre ceva energie din Munții Bucegi, poate scăpăm mai repede de datoriile externe.
    Te trec aici, în agendă, la ora nouă: „Mitică – Istoric”!

  4. Pentru profani istoria este un fel de tabel al lui Mendeleev. Se spune că istoria o scriu invingătorii, ori noi nu prea am invins pe nimeni. Cei drept si vecinii ne-au fost „prieteni”. Romania nu cred sa fi avut vreodata un proiect de țară. Unul pe termen lung. Mereu am stat la ciupeală, la a culege firimiturile de la mesele celor bogati si influienți. Ne batem cu căramida in piept ca am fost miezul pământului. Am fost mai mereu, carne de tun pentru alții. Si cu toate acestea, pe arealuri mici au apărut diverse personaje care au animat masele. Majoritatea conducătorilor pe care-i pomenim in cartile de istorie au fost devorati de propriile familii, de propriul sfat sau de propriul popor. La diverse conferințe pe teme istorice auzi o alta istorie pe care nu o regăsesti in manuale. De ce ne este rusine să recunoaștem date si fapte din istoria neamului? Multe dintre izvoarele istorice se găsesc în muzeele si arhivele altor state. Avem suficiente motive sa fim mândri de inaintașii nostri, nu trebuie să inventăm sau să ascundem anumite fapte.

    1. Exact, una din probleme este că nu ne asumam istoria reală, aia așa cum este, și o tot flendurăm cu fapte de vitejie și acțiuni glorioase, de parcă doar alea au fost (când, în realitate, astea au fost atât de puține încât este relativ jenant, zic…):

  5. Pe catavencii.ro este o mica rubrica de istorie. Muuult mai la obiect decit toate manualele de acest gen. Din pacate, nu am mai reusit sa gasesc primele zeci de articole aparute inainte ca ziaristii de acolo sa se desparta…😕.

  6. Stefan cel Mare chiar i-a batut mar pe turci, iar turcii de azi chiar il respecta teribil, altminteri nu i-ar pastra sabia cu atata obstinatie. Manualele de istorie sunt neactualizate peste tot in lume, nu numai la noi. De unde reiese ca nu exista niciun interes sa deschizi ochii viitoarei generatii, aici e un substrat pe care noi, ca oameni simpli, il pierdem din vedere, iar istoricii nu au neaparat vreo vina in treaba asta. Sincera sa fiu, mai bine dacopat, decat latinist, daca e sa aleg o extrema, pentru ca, tot sincer, cred ca ceea ce se intampla in prezent in relatiile internationale are legatura stransa cu trecutul indepartat. Manualul de istorie e un dezastru, dar are rolul de a crea supereroi, adica modele pentru cei mici, viitorii adulti patrioti. Asa se invata istoria in scolile din toata lumea, nu numai la noi. Nu-si atinge neaparat scopul deoarece copiii nostri sunt prea sictiriti de ceea ce vad in societatea de azi pentru a se lasa pacaliti de un trecut asa zis glorios. Cat despre faptul ca Tarile Romane se bumbaceau intre ele, hai sa fim seriosi! Asta s-a intamplat pe tot mapamondul pana sa apara statele de azi, n-ai cum sa o treci cu vederea. Acuma, ce sa zic… Chiar ai impresia ca am fi rezistat mai bine de 2000 de ani fara un pic de diplomatie si dat tribut pe ici pe colo… Capul plecat…deh. Dar un copil trebuie sa invete ce e bun si drept, cand va deveni adult va pricepe singur cum sta treaba.

    1. @Crina Popa Un comentariu destul de onest & la punct. Desi nu cred ca trebuie sa fim „dacopati” e un lucru firesc sa fim mandri de stramosii nostri geto-daci. Dar fara exagerari sau idei fanteziste. Dar sunt de acord cu argumentul tau ca ideologia latinista e mult mai penibila & ridicola decat dacomania. Sa negi stramosii tai bastinasi, ca un las incult, e un lucru dezgustator & fara cinste. Macar cu un „dacopat” care macar e patriotic & ii pasa de trecutul tarii, mai ai o sansa sa-i deschizi un pic ochii la niste lucruri obiective & cinstite despre geto-daci, dar cu latinistii infocati, iti dai capu de perete. Este inutil sa incerci sa ai o dezbatere normala cu ei. Sunt absolut penibili, fara niciun respect pentru adevarul istoric. Ei nici nu vor sa recunoasca toate faptele & dovezile, mai ales cele bine documentate de catre istoricii romani (si de la Roma & de la imperiul bizantin) care au dovedit clar ca dacii nu au fost „exterminati” & noi nu suntem „urmasii Romei” asa cum ei cred ca fanaticii penibili & charagiosi ce sunt. Din pacate, toate manualele de istorie, din toate tarile, nu sunt asa cum s-ar cuvine. Toate au o agenda politica & nationalista cu care vor sa indoctrineze pe copii. Dar cum ati zis dumneavoastra, copilul va pricepe singur ce este adevarul istoric cand va deveni un adult, cu gandirea critica dezvoltata. Toti am fost indoctrinati cu aceste minciuni & baliverne istorice cand am fost mici, si iata ca multi ne-am trezit & am realizat ce este istoria adevarata. Toate cele bune!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3500 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)