Am găsit cam cel mai bun nisip pentru pisica noastră sașie

Înainte de a intra direct în subiectul nisip pentru pisică, se cuvin niscaiva precizări contextuale.

Pe pisica Patriciei (fiica mea de 10 ani) o cheamă Random. Că fix așa a ajuns în viața noastră. Din întâmplare. Moment despre care am scris în articolul despre cum știi că a venit timpul ca pruncul tău să aibă un animal de companie.

Este sașie. Ceea ce de la început ni s-a părut de o simpăticoșenie decisivă.

Random este a Patriciei pentru că toată ziua stau bot în bot. Pentru pisică există Patricia și restul lumii. Noi toți ceilalți suntem tolerați. Tratați cu regală indiferență. Băgați în seamă doar dacă bolul îi este gol și ”ia să miaun un pic la pauperii ăștia și să mă frec de picioarele lor să îmi dea niște bobițe”.

Zilele trecute, spre exemplu, pisica dormea ca o nesimțită în sufragerie, în timp ce Patri își făcea temele la ea în cameră. Cu ușa închisă. A fost de ajuns doar o mișcare mai bruscă a scaunului Patriciei ca pisica să facă ceva de genul: cred că și-a deschis ochii în timp ce se îndrepta către ușa camerei Patriciei. A ajuns acolo, s-a așezat ca o regină și a așteptat ca Patricia să o bage în seamă. Ceea ce s-a întâmplat în secunda doi. Când șefă-sa a deschis ușa, s-a așezat pe jos lângă ea și au început smotocelile reciproice. În timp ce io mă uitat la scenă cu un amestec de amuzament, mirare și întrebare ”cum de există asemenea relație între ele?!”.

Random este pisica Patriciei, deci. Dar cine curăță după ea? Cine îi schimbă nisipul? Tati, desigur. Că, nu-i așa, nu-i era de ajuns lui tati trei copii și un câine, îi mai trebuia și funcția onorantă de strângător după un mâț.

Random e cu noi de doi ani. Și în tot timpul ăsta am încercat jde variante de nisip pentru pisică. Unele nu îmi plăceau pentru că, atunci când le curățam, făceau un praf de îmi venea să îmi pun masca. Altele miroseau foarte urât. Și nu mă refer la producția pisicii, desigur. Iar alte nisipuri se transformau în niște bolovani, practic, la interacțiunea cu urina de pisică.

Pe lângă asta, am eu un dinte împotriva nisipurilor astea (sau cum să le zic) de se aruncă în toaletă. Nu știu de ce, nu mă pot împăcat cu ideea. Pe de altă parte, și să atunci chimicalele alea (că doar din asta îs făcute) la gunoi printre alea menajere, nici asta nu-i treabă.

Așa că multă vreme eram într-o continuă confuzie. Și căutare. Până mă sună Adrian Alexandru Dragota. Colegul de apartament al șefei la pisici Candice. Că de aia am și catadicsit să îl las să îmi zică ceva pe linie felină, știi cum zic. Că altfel doar bere prestăm.

”Boss, am un nisip pentru mâța ta. E cu argilă, natural, face aia și aialaltă”, zice. ”Lasă-mă, măh, cu abureli de astea, că am încercat jde de nisipuri și nu îmi place niciunul”, îi zic. La care el zice că îmi aduce două cutii de Imperial Care să le încerc și apoi mai vorbim.

N-am mai vorbit. Că de atunci doar asta folosesc.

Știu că sună de un PRism deșănțat ce urmează să zic, dar ce ai vrea? Să zic că nu-i așa dacă e așa: adică acest nisip pentru pisică este fix ce aveam eu nevoie: natural, din sau cu ceva argilă și care – bingo, măh! – atunci când îl curăț nu face nici praf și nici nu se transformă în niște bolovani de îi spargi cu dalta când face pisica pișu.

Și, ca o cireașă aruncată ca dintr-o neglijență pe un tort de hamei cu glazură de halbă, și miroase frumos. A mentă sau a ceva. Dar nu să îți mute nasul cum sunt odorizantele de mașină. Ci discret. Acuma nu știu dacă mentolăciunea asta cumva și ascunde mirosul de caca și de pișu sau te fentează îndeajuns să nu le mai simți. Rezultatul este însă bun: nu mai pute așa tare.

Bine, este un nisip pentru pisică mai scump decât multe dintre cele pe care le găsești peste tot în retail. Dar vorba aia: dacă ești ok să bei bere la PET de 3 litri, n-are rost să îți povestesc despre berea artizanală.

Aia zic.

Nisip pentru pisică Imperial-Care.ro
xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

3 thoughts on “Am găsit cam cel mai bun nisip pentru pisica noastră sașie”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.