Înainte de a intra direct în subiectul nisip pentru pisică, se cuvin niscaiva precizări contextuale.

Pe pisica Patriciei (fiica mea de 10 ani) o cheamă Random. Că fix așa a ajuns în viața noastră. Din întâmplare. Moment despre care am scris în articolul despre cum știi că a venit timpul ca pruncul tău să aibă un animal de companie.

Este sașie. Ceea ce de la început ni s-a părut de o simpăticoșenie decisivă.

Random este a Patriciei pentru că toată ziua stau bot în bot. Pentru pisică există Patricia și restul lumii. Noi toți ceilalți suntem tolerați. Tratați cu regală indiferență. Băgați în seamă doar dacă bolul îi este gol și ”ia să miaun un pic la pauperii ăștia și să mă frec de picioarele lor să îmi dea niște bobițe”.

Zilele trecute, spre exemplu, pisica dormea ca o nesimțită în sufragerie, în timp ce Patri își făcea temele la ea în cameră. Cu ușa închisă. A fost de ajuns doar o mișcare mai bruscă a scaunului Patriciei ca pisica să facă ceva de genul: cred că și-a deschis ochii în timp ce se îndrepta către ușa camerei Patriciei. A ajuns acolo, s-a așezat ca o regină și a așteptat ca Patricia să o bage în seamă. Ceea ce s-a întâmplat în secunda doi. Când șefă-sa a deschis ușa, s-a așezat pe jos lângă ea și au început smotocelile reciproice. În timp ce io mă uitat la scenă cu un amestec de amuzament, mirare și întrebare ”cum de există asemenea relație între ele?!”.

Random este pisica Patriciei, deci. Dar cine curăță după ea? Cine îi schimbă nisipul? Tati, desigur. Că, nu-i așa, nu-i era de ajuns lui tati trei copii și un câine, îi mai trebuia și funcția onorantă de strângător după un mâț.

Random e cu noi de doi ani. Și în tot timpul ăsta am încercat jde variante de nisip pentru pisică. Unele nu îmi plăceau pentru că, atunci când le curățam, făceau un praf de îmi venea să îmi pun masca. Altele miroseau foarte urât. Și nu mă refer la producția pisicii, desigur. Iar alte nisipuri se transformau în niște bolovani, practic, la interacțiunea cu urina de pisică.

Pe lângă asta, am eu un dinte împotriva nisipurilor astea (sau cum să le zic) de se aruncă în toaletă. Nu știu de ce, nu mă pot împăcat cu ideea. Pe de altă parte, și să atunci chimicalele alea (că doar din asta îs făcute) la gunoi printre alea menajere, nici asta nu-i treabă.

Așa că multă vreme eram într-o continuă confuzie. Și căutare. Până mă sună Adrian Alexandru Dragota. Colegul de apartament al șefei la pisici Candice. Că de aia am și catadicsit să îl las să îmi zică ceva pe linie felină, știi cum zic. Că altfel doar bere prestăm.

”Boss, am un nisip pentru mâța ta. E cu argilă, natural, face aia și aialaltă”, zice. ”Lasă-mă, măh, cu abureli de astea, că am încercat jde de nisipuri și nu îmi place niciunul”, îi zic. La care el zice că îmi aduce două cutii de Imperial Care să le încerc și apoi mai vorbim.

N-am mai vorbit. Că de atunci doar asta folosesc.

Știu că sună de un PRism deșănțat ce urmează să zic, dar ce ai vrea? Să zic că nu-i așa dacă e așa: adică acest nisip pentru pisică este fix ce aveam eu nevoie: natural, din sau cu ceva argilă și care – bingo, măh! – atunci când îl curăț nu face nici praf și nici nu se transformă în niște bolovani de îi spargi cu dalta când face pisica pișu.

Și, ca o cireașă aruncată ca dintr-o neglijență pe un tort de hamei cu glazură de halbă, și miroase frumos. A mentă sau a ceva. Dar nu să îți mute nasul cum sunt odorizantele de mașină. Ci discret. Acuma nu știu dacă mentolăciunea asta cumva și ascunde mirosul de caca și de pișu sau te fentează îndeajuns să nu le mai simți. Rezultatul este însă bun: nu mai pute așa tare.

Bine, este un nisip pentru pisică mai scump decât multe dintre cele pe care le găsești peste tot în retail. Dar vorba aia: dacă ești ok să bei bere la PET de 3 litri, n-are rost să îți povestesc despre berea artizanală.

Aia zic.