Marius Manole este una din feblețile mele actoricești. Asta și din rațiuni subiective. Căci ne știm de niște ani și am stat la niște povești :D

Așa că l-am rugat să își rupă câteva minute din timp ca să îmi răspundă la câteva întrebări despre comunism. Atât cât își aduce și el aminte despre cum era atunci.

Ei bine, discuția a fost scurtă, dar succintă :D Doar că nu s-a rezumat la cum era atunci, în comunism. Ci Marius a tras niște săgeți și înspre actorii de acum. După cum o să vezi și în film.

Cu mențiunea că am realizat acest interviu în cadrul inițiativei Comunismul pe înțelesul corporatiștilor, la care m-am ”înțepat” cu mare drag. Căci tot am dat drumul și secțiunii de pe blog #IstoriaNeÎnvață, așa că s-a potrivit la mare fix, zic.

Ai și transcrierea discuției, desigur, să-și fie mai ușor dacă îți place mai cu scrisul, așa :)

Prima amintire culturală din perioada comunismului

Am rămas cu o amintire puternică care m-a și făcut să dau la teatru, să fac meseria asta. Eram în clasa a doua, părinții m-au adus la Teatrul Național din Iași și am văzut acolo Chirița în Iași cu Tamara Buciuceanu, era un spectacol foarte frumos, țin minte că Tamara intra pe un cal adevărat în scenă, calul s-a ridicat în două picioare iar eu m-am speriat și am fugit în spatele sălii și am zis că eu asta vreau să fac și asta am făcut.

Cum explici unui copil comunismul

Era de multe ori întuneric, era foarte frig în casă. Totul se întâmpla pe ascuns, trebuia să ai pile la magazin, erau cozi imense la lapte, ouă, banane la orice. Era multă rigoare, strictețe, oamenii își știau locul fiecare și nu încercau să încalce nimic căci erau aspru pedepsiți, era ceva ce ne unea și ne făcea să fim părtași la aceeași poveste, ne înțelegeam din priviri, vorbeam doar din gesturi. E ca și cum serviciile secrete ar fi mereu în casa ta și trebuie să ai mereu grijă ce vorbești și cum te porți.

”Șopârla” din teatru și semnificația ei

Lumea venea la teatru ca actorii să facă o aluzie despre Ceaușescu, despre comunism sau să vorbească despre perioada grea ce o traversau. Acest lucru trebuia făcut foarte fin deoarece erau persoane speciale care dacă simțeau că se face o aluzie de exemplu la doamna Elena Ceaușescu, acest spectacol nu se mai juca. Mulți actori în acea perioadă lucrau sub acoperire și trebuia să te comporți cu ”mănuși”. Era și la teatru un spirit care ne unea.

Compromisurile meseriei

Se fac compromisuri în teatru iar cele care se fac țin de meserie, accepți un text mai puțin bun pentru că ai colegi foarte buni, accepți un regizor mai slab dar ai o echipă bună pentru care rămâi. Eu unde cred că e dreptatea pentru aia lupt, indiferent dacă mă supun unor riscuri. Cred în actorul ăla care are coloană vertebrală, ca să fii un actor adevărat pe scenă trebuie să fii și un om bun în viață. Nu poți să minți încontinuu în viață și pe scenă să fii un actor bun și liber.