Interviu cu actorul Cristi Martin despre cum era cu cuplajul pe vremea comuniștilor…

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.000 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Discuția mea cu actorul Cristi Martin despre comunismul pe înțelesul corporatiștilor a început cu aminitirea despre cuplajul telefonic. Și, e clar, cei mai de vârsta noastră, așa, care au prins perioada aia, știu despre ce este vorba și deja sunt atuncați în găleata cu nostalgie. Cei mai tineri nu au nici cea mai mică idee despre care-i faza cu cuplajul ăsta.

Și cel mai probabil nu știu nici despre ”toată lumea la scara lor!”, despre bananele puse la copt în ziar pe dulap, despre cozile de câteva ore bune la lapte sau la pâine și despre toate lucrurile din acea perioadă despre care discut cu super-simpaticul stimabil :D

Cu mențiunea că, atunci când am văzut inițiativa ”Comunismul pe înțelesul corporatiștilor”, lansată de latforma muzeală privată PostModernism Museum, am zis că este musai, musai să mă implic! Mai ales că tocmai ce am lansat secțiunea de pe blog #IstoriaNeÎnvață, așa că dacă nici din seria asta de discuții nu învățăm din ce lecții ne-a predat istoria, atunci nu știu ce să mai zic :)

Iată și rezumatul discuției, dacă ești mai pe lectură, așa :D

Semnificația cuplajului pe firul telefonic

Un singur fir de telefon se împărțea în două și fiecare familie primea câte un număr și atunci când te suna cineva la telefon, putea să răspundă și celălalt sau putea să asculte ce vorbeai tu. Îmi este foarte dor să simt receptorul ăla în mână, era o chestie de putere să închizi telefonul în nas. Pe telefon se punea un lacăt dacă vorbeam prea mult astfel învățam să punem numerele bătând în furcă, băteai ca la ”morți” să formezi numărul.

Cel mai frumos lucru din perioada comunismului

Îmi aduc aminte de faptul că ieșeam în fața blocului foarte mulți copii, ne jucam, făceam sport jucându-ne, jucam primul joc de strategie numit „Frunza”, „V-ați ascunselea”, făceam mișcare și vuia tot cartierul. Până și faptul că stăteam la coada avea o parte bună, oamenii vorbeau despre viața lor despre istorie.

Cel mai urât lucru

Când era iarna cu zăpadă de un metru și ceva, am stat la coadă la banane vreo trei, patru ore și s-au terminat bananele în fața mea, nu pot să spun cât am suferit, eu visam să mănânc și eu o banană. În acea perioadă mâncam banane de două, trei ori pe an cel mult și asta numai iarna. Luam bananele verzi și urmăream dacă s-au copt în fiecare zi, stăteam la coadă ca să ne luăm rația de ulei și zahăr.

În anul 1989 peste tot în București apăruseră la alimentară rațe și iepuri atunci am înțeles că se întâmplă ceva, era înainte de Revoluție.

Televiziunea

Erau doar două ore de program seară în care o oră jumătate era despre partid și jumătate de oră priveam vreun film. Prindeam posturile tv bulgare iar sâmbăta seara se difuza un film polițist „Studio X” și mai scăpa câte o scenă erotică ulterior două săptămâni vorbeam despre acest lucru la cât de „primitivi” eram. Dacă prindeam vreo revistă gen PlayBoy dădeam mașinuțe la schimb doar ca să o împrumut puțin.

Piesele de teatru

Prin anii 80 am început să merg la teatru, am mers mai întâi la o Operetă ”Secretul lui Marco Polo”, era jucată la Opereta veche. Prima piesă de teatru a fost o piesă văzută la Sala Palatului unde mergeam cu clasa și ne plăcea foarte tare, nu ne obliga nimeni să mergem o făceam din propria dorință.

Filmele, cinematografele

În acea perioadă biletele aveau prețul de un leu, cel mai des erau filme pentru copii și puteai să-ți cumperi câte bilete doreai.  Atunci când a apărut Războiul Stelelor și tatăl meu a mers fără mine să-l vizioneze l-am urât în momentele alea dar am dorit neapărat să-l vizionez și eu astfel am stat la coadă foarte mult, am mers la ora 12 și am prins bilet la ora 19:00 abia.

În acea perioadă eu aveam un prieten care avea televizor cromatic iar când ai mei plecau la țară, mergeam la un tip din bloc și îi dădeam 200 de lei și luam casetele video luam și una de porno ulterior chemam oameni adulți să le privească și luam de pe ei 50 de lei pentru filme și încă 25 de lei pentru caseta porno”.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

3 thoughts on “Interviu cu actorul Cristi Martin despre cum era cu cuplajul pe vremea comuniștilor…”

  1. Subiect vast, mai ales dacă ești printre cei care au apucat („în plenitudinea vârstei”) acele vremuri. Așa ca mine. În general este bine a se separa perioadele. Una-i 1968 – 1980, alta-i 1980 – 1989.
    Apropo de biletele de cinema. Eu știu că erau bilete de 2, 3 și 4 lei în funcție de locurile din sală. Or fi fost și de 1 leu, la cinematografele mai prăpădite…Că se vindeau rațe și iepuri în toamna-iarna lui ’89. În general erau produsele scăpate (refuzate) la export. Mai era și în funcție de perioadă, congrese, sfîrșit de an, etc. Într-un an (’87-’88), pe 31 decembrie, pe la ora 18:00, au „băgat curcan”. O minunăție!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5000 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)