#IstoriaNeÎnvață că democrația este un accident sporadic

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.000 de abonați. Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise. Contact: cristi@kooperativa.ro

Hai să facem din start o convenție. Și să admitem că știm cât de cât ce s-a întâmplat în istorie cam de vreo 5.000 de ani. Să zicem că de mai mult timp, parcă am comite o exagerare. Căci și așa izvoarele istorice sunt cum sunt. Mai puțin timp, parcă iar ne-am duce în partea aialaltă. Căci, la o adică, nici azi nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat la Revoluția din 1989, darămite dacă ne-am apuca să contestăm orice înainte de acea dată.

Așa că hai să mergem pe convenția cu 5.000 de ani de istorie cât de cât cunoscută. Cu mențiunea că oricum intepretarea istoriei se schimbă constant. Și ce era siguramente sigur în urmă cu 25 de ani, acum este considerat o viziune depășită. Dar, și așa, hai să mergem înainte și să ne uităm înapoi, ca să zic așa.

Ei bine, în acești 5.000 de ani de istorie cât de cât documentată, democrația (sau niște forme mai luate la pilă ale sale) a adunat puși cap la cap și lipiți nu cronologic, ci cantitativ, doar vreo 400 de ani. Maximum. Și sunt cam părtinitor (căci, da, iubesc democrația!) când fac calculul ăsta. Dar, dacă tot mergem pe varianta de ”ish” de mai sus, așa putem accepta și aproximarea asta: maximum 400 de ani de democrație, adunată și lipită din și cu forțările de rigoare, din 5.000 de ani de istorie.

Altfel spus, la scară istorică, democrația este ceva sporadic, mai degrabă experimențial. Sau mai bine spus era. Căci, după mii de ani de istorie în care pofta unuia (monarhiile) sau poftele câtorva (regimurile aristocratice sau, după caz, cele oligarhice), iată că trăim vremurile de aur ale democrației.

Vremuri în care democrația nu este doar un concept care funcționează fără drept de tăgadă în lumea occidentală, dar unul de la care se validează și de la care vor să sugă legitimitate și alții. În sensul că și Putin, și Partidul Comunist Chinez și orice altă formă care nu are nicio legătură cu democrația adevărată dar vrea să pară că are, o bagă la înaintare pe aia cu dreptul poporului, cu alegeri libere și cu alte bla blauri. Ceea ce nu ar face dacă nu ar simți că a nu te da balenă în polonicul democratic înseamnă că s-ar putea să ți-o furi în contextul actual.

De aia zic: vremuri de aur democrația are în condițiile în care și cei mai nedemocratici de pe planeta asta tot la democrație trag să pară că-s ceea ce nu sunt.

Și mai zic:

Democrația este o atât de firavă formă e a exista a unei națiuni încât, dacă nu avem grijă noi, cetățenii, de ea, o să aibă grijă istoria de noi toți.

Iar istoria, așa cum am văzut, ține nu cu democrația, ci cu alte forme de guvernământ mult mai nașpa pentru noi toți, pardon my non-istoric French.

Scurt istoric al democrației

Este încetățenită ideea că democrația a apărut pentru prima dată în Atena, undeva prin 510-509 BC. Ceea ce este perfect adevărat. Adică democrația (puterea poporului = demos kratos) așa cum cât de cât o știm noi acum, cam atunci a apărut. Doar că era democrația celor câțiva cetățeni atenieni. Adică o democrație parțial color.

Spre exemplu, în vremea lui Pericle (ish…), Atena avea 40.000 de cetățeni, cel puțin încă pe atâția meteci (un fel de expați dar fără drepturi, adică niște pseudo-cetățeni de mâna a doua) și vreo 150.000 de sclavi. Doar cei 40.000 de cetățeni trăiau în democrație. Restul pe lângă ea. Deci nu era treaba chiar așa de democratică, știi cum zic.

Democrația ateniană a durat cam 150 de ani (nu intrăm in detalii, că ne-am prinde urechile cu atâtea intermezzos certărești grecești…). Până când Filip al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, le-a dat decisiva atenienilor și i-a liniștit cu toată democrația lor.

Așa, ca notă amuzantă (și fără să intrăm în chestiuni detaliate și nicidecum tehnice), sistemul ăsta cu democrația ateniană a fost inventat de un gospodar numit Clistene. Care nu din preaplinul lui de #FanDeMic de democrație (oricum nu avea cum, așa ceva nu existase) și din dragoste acerbă pentru popor a venit cu soluția asta. Ci pentru că a văzut că adversarul lui politic luase mare avânt și și-a zis că, dacă împarte puterea la mai mulți, așa îi dă o zmetie ăluia. Și i-a dat. Dar și-a dat și lui. Cam așa a luat naștere democrația ateniană. Pe niște motive nu chiar democratice. Aia zic.

Bine, studii recente arată că ceva tentative de democrații antice au avut loc în anumite perioade și la asirieni. Dar îți dai seama cum ar fi putut să arate asemenea sisteme în vremurile alea (vorbim despre vreo 700-800 de ani înainte de democrația ateniană). Adică semăna cu democrația așa cum o știm noi cam cum seamănă berea fără alcool cu berea adevărată. Pare că este bere, dar este mai mult pâine lichidă. Așa că nu luăm în calcul aceste tentative care nici măcar nu sunt tare bine documentate.

Unii tot bagă la înaintare Republica romană ca model de democrație. Discuția este lungă aici. Căci sunt argumente și pro, și contra. Eu aș înclina mai mult înspre cele contra. Dar este doar părerea mea. Și aș porni de la definiția de bază a democrației: puterea poporului. Care putere a poporului în democrația Republicii romane exista în sensul că nu. Și toată istoria Republicii a fost o luptă politică între oligarhii (la început aristocrații, apoi cavalerii). Luptă în care poporul era doar carne de sabie (căci nu aveau tunuri atunci, desigur) sau material de prostit. De aia zic: nu aș băga Republica romană pe lista de democrații. Deși accept argumente contra, firește.

Unii spun că și anumite experimente comuniste avant la lettre ar putea fi încadrate dacă nu chiar la democrație, măcar la un fel de democrații wanna be, cum ar spune patagonezul ajuns din întâmplare în Poplaca. Mie mi se pare o exagerare, dar rolul meu acilea în această secțiune #IstoriaNeÎnvață este să vă raportez ce se bârfește prin târgul istoriei, așa că, iacătă, fac.

Spre exemplu, cam ce s-a întâmplat pe la începutul secolului al XVI-lea cu ”republica” lui Thomas Munzer. Care a aburit multe mii de oameni cu sistemul lui ”democratic” promițând muncă egală la drepturi egale și invers. Toată afacerea a dat chix într-un mod istoric: armata lor (sau ce o fi fost) a fost spulberată de ostașii monarhici (cărora li se rupea de drepturi egale), vreo 5.000 din ”democrații” lui Munzer ajungând în cea mai mare democrație post-factum, adică la loc de verdeață.

Sau, mai pe sistem de perversă istorică de pe Târgu Ocna, isprava comisă de vreo 150 de iezuți pe la începutul secolului al XVII-lea undeva prin Uruguay. Când au construit o societate de asta ”democratică” (în mintea lor, desigur) pentru cam 200.000 de indieni nativi. Culmea este că ”republica” asta a durat cam 130 de ani. Adică mai mult decât există democrație cumulat în țara noastră. Căci asta înseamnă să vezi lucrurile la scară istorică.

În legătură cu democrațiile moderne nu are rost să insist. Căci trag nădejde că este cam clară treaba. Și oricum astfel de informații nu aduc plus-valoare față de ce am zis mai sus și în raport cu scopul acestui articol. Pe care îl repet pentru cei care nu l-au citit mai sus:

Democrația este o atât de firavă formă e a exista a unei națiuni încât, dacă nu avem grijă noi, cetățenii, de ea, o să aibă grijă istoria de noi toți.

Iar istoria, așa cum am văzut, ține nu cu democrația, ci cu alte forme de guvernământ mult mai nașpa pentru noi toți, pardon my non-istoric French.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5000 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)