Când am luat decizia să mă implic în inițiativa ”Comunismul pe înțelesul corporatiștilor” a colegilor de la PostModernism Museum, una din ”țintele” clare pentru interviu a fost Horia Ghibuțiu.

Nu mă întreba de ce. Adică, desigur, faptul că mi-e super simpatic a contat ca lumea. Și faptul că are un stil anume de a povesti lucruri, după cum o să vezi în film. Dar cu adevărat de ce l-am vrut în interviu, n-aș putea să îți zic :)

Dar a ieșit ceva frumos. După cum poți vedea mai jos. Sau citi rezumatul mai pe scurt și mai jos. După caz :))

Despre… bătător :D

În calitatea de pioner nu eram foarte entuziasmat și chiar pe la vreo 15 ani am scris prima mea publicație se numea „World Atlas” și practic am transcris acolo ce ascultam la Vocea Americii. Aveam foarte multe cărți și într-o zi când făceam curățenie am avut o întâmplare, anume atunci când trebuia să curăț covoarele cu bătătorul, acel bătător e atât de specific perioadei comuniste astfel curățând covoarele am aruncat o carte scrisă cum ar fi de Nicolae Ceaușescu, mai apoi am văzut că cineva căutase în gunoi și o luase de acolo, atunci m-am gândit că aș fi putut să-i pun într-o situație dificilă pe ai mei.

Cum se asculta radioul atunci

Europa liberă se prindea pe unde scurte, nu toate radiourile aveau această undă, am descoperit că în fiecare sâmbătă seara era o emisiune fără nume unde într-o săptămână era un top de muzică american în altă săptămână era un top britanic, era unica sursă de a asculta altceva decât se difuza în mod normal.

Toata viața am încercat să înțeleg de ce era cenzura atât de stupidă, în preajma congreselor dispărea orice muzică străină de la radio, nu găseai muzică actuală decât pe al treilea post de radio și o auzeai doar o singură dată pe lună, nu era foarte ușor să prinzi Europa Liberă, eu prindeam la un radio casetofon și trebuia să stau cu mâna pe antenă, antena fiind lipită de calorifer ca să nu se piardă semnalul, iarna era cel mai dificil deoarece caloriferul era rece îți era și frig să stai cu mâna pe antenă astfel porneam radioul mai devreme așa am și descoperit o minunăție de emisiune „Teză și Antiteză la Paris” ce o ascultam cu  mare plăcere, duminica era o zi când se dădeau dedicații muzicale la radio.

Trupele rock în acea perioadă se numeau Formații Vocal Instrumentale Românești, la televiziunea română era foarte greu să prinzi vreo emisiune de muzică ușoară.

Depre experiența pragheză

Părinții mei au stat o perioadă la Praga și au observat o mulțime de diferențe comparativ cu ceea ce se întâmpla în  România în acea perioadă, de exemplu sâmbătă seara se difuza la televizor filme erotice, starea culturală în România era spre o deschidere dar la fel nu se putea compara cu ceea ce se întâmpla acolo, erau edituri întregi care publicau cărți erotice atât de deschiși erau ei la minte, ai noștri ca să publice o carte trebuiau să realizeze portretul muncitorului român în ea.

Eu nu mergeam la reprizele îngrozitoare gen, pregătirile pentru 23 august dar alți elevi culegeau roșii, cartofi, ceapă prin provincii, noi ăștia răzgâiați mergeam pe stadion și repetam pentru marele spectacol ce se organiza în data de 23 august.

Cozile și piața alimentară alterntivă

La un moment dat mama era să fie strivită la o coadă la rația de ulei sau zahăr, am stat aproape o jumătate de zi și s-a produs o busculadă și atunci am înțeles că există ceva mai important pe lumea aceasta decât zahărul și uleiul, acest lucru era demnitatea. După 1984 când s-a agravat situația alimentară în București s-a luat o măsură, deja nu se stătea la coadă în fața magazinului ci în spatele acestuia căci în cazul în care trece vreo delegație aceasta să nu vadă românii care se înghesuiau ca ”viermii”, așa cum zicea și Elena Ceaușescu despre cei care stăteau la cozile interminabile.

După acea întâmplare la coadă, am apelat la casa de comenzi care era a partidului, aceasta se adresa doar privilegiaților și celor cu bani astfel a trebuit să apelăm la o piață alternativă, existau mandatari care păstraseră mici prăvălioare unde se comercializau produse și nu doar, astfel am aflat de multe alte doamne și de la ele procuram multe produse alimentare. Faptul că nu luam de la stat produse alimentare mi-a deschis noi orizonturi, am ajuns să intru în alte case, am întâlnit oameni deosebiți, oameni speciali.

Unitățile socialiste de igienă și anume frizeria

Frizeria pentru mine era un coșmar, eram obligat să mă tund atât de scurt dar aveam și frica să nu capăt păduchi, nu-mi plăceau unitățile socialiste de igienă.

Când am dat la teatru un miracol a făcut ca la muzeu să înceapă o colecție de artă ale marilor regizori italieni și puteai să vezi filme întregi, ce îmi plăcea acolo era atmosfera care mă făcea să-mi permit să cer o țigară unui necunoscut.

Lucruri de care am scăpat odată cu căderea regimului

Din fericire am scăpat de stagiul militar obligatoriu, în acea perioadă erai obligat să-l faci astfel  te despărțeai de oamenii dragi timp de un an, ideea în sine a regimului era să stai cu unii mai proști decât tine, cei mai rezistenți psihic nu erau sclifosiți de bucureșteni erau oamenii obișnuiți din mediul rural. Felul  nostru de a fi și capacitatea de a ne schimba și adapta situațiilor a făcut să putem rezista acelor vremuri.