Dacă vrei să știi cât costă o prezență decentă a unui brand în social media, hai la cursul nostru. Dar vezi că early-birdul zboară repede, să știi :D

Bula bate gradul în social media

Să vă explic de unde vine titlul. Mai mult pentru cei tineri, care nu au prins perioada comunismului.

Funcția bate gradul. Așa se zicea atunci, în acei ani mizerabili comuniști. Ce înseamna asta? Eu am auzit două variante. Ambele se pupă cu ce zic eu în titlu despre social media, deci suntem safe.

Varianta 1. Din armată. Pe scurt, dacă erai un pârlit de soldat ca grad, dar erai pus într-o funcție de pază la intrarea în unitatea militară, chiar dacă venea un general (aflat la ani lumină de tine ca grad) și nu răspundea la parolă, tu puteai să îl tăvălești, să îi dai cu patul puștii după ceafă, aia era treaba funcției tale, să nu te uiți după grade, doar să aperi intrare în unitate. Deci, iată, funcția bate gradul.

Varianta 2. Din lupta dintre Securitate și Partid. Pentru cei care nu știți, în anii mai de început ai comunismului pe plaiurile mioritice s-a dat o luptă de culise teribilă între cei care controlau Securitatea (gradele) și cei din Partidul Comunist (funcțiile). În cele din urmă, cei din Partid au câștigat și Securitatea a fost subordonată organului suprem de atunci, gen. Deci, iată, funcția bate gradul.

Indiferent care din variantele de mai sus este adevărată (și dacă or mai fi și altele…), e ok pentru ce vreau eu să demonstrez acilea.

Ce înseamnă bula în social media

Sunt mai multe definiții cu care putem lucra. Dar, pentru că știu că sunteți ocupați și vreți mai pe repede înainte, așa, o să sintetizez.

Bula înseamnă acea ”încăpere” din social media, în care noi decidem să ne izolăm în funcție de pregătirea noastră anterioară, de starea sufletească, de anturaj și de așteptările pe care le avem de la toți ceilalți.

Ok, nu mi-a ieșit definiția asta centralizatoare. Hai să mai bag o fisă. Mai multe, de fapt.

Când intrăm în social media, nu intrăm cu gândul de a ne construi o bulă. Chiar nu ăsta-i obietivul ”mamăăă, ce bulă îmi trag aici, jur!”.

Asta cu bula vine pe parcurs, ca o consecință a limitărilor pe care le impunem, fiecare dintre noi, în ceea ce privește accesul celorlalți la noi.

Cea mai ușoară modalitate prin care putem înțelege aceste limitări este să ne gândim de câte ori am folosit ”doar” ca să setăm niște parametri în social media, ca să le zic așa. Fie că am realizat asta la momentul respectiv, fie că nu.

Decidem să activăm DOAR pe Facebook și nu pe Instagram sau pe Linkedin.

Decidem că vrem să avem un profil privat (secret) DOAR pentru prieteni.

Decidem că DOAR ne uităm la ce se întâmplă acolo, nu să și punem conținut. Sau DOAR să dăm share la ce fac alții.

Decidem să urmărim DOAR pe X, Y sau Z și aia e.

Și lista poate continua. Ei bine, toate aceste doar-uri sunt granițele, dacă vreți, ale bulei noastre. Și, pe cale de consecință, sunt cele care dau o formă acestei bule.

Din nou vă zic: fiecare ”doar” este o limitare. Ca urmare, bula noastră în social media este o sumă de limitări, dacă vreți.

Și, cu cât limitările sunt mai multe, cu atât bula este mai limitată, gen.

Cam asta-i bula în social media. Mă rog, părea mea de om, care face digital de niște ani bunicei.

Ce înseamnă gradul în social media

Gradul în social media este, pe scurt, cât de bun ești tu într-un anumit domeniu. Gradul tău de expertiză, cum ar veni.

Ca să fie mai clară chestiunea, hai să nu mai zicem de social media, căci aici e ca la fotbal, toată lumea zice că se pricepe, știți cum zic.

Hai să luăm un alt exemplu. Un neurochirurg absolut briliant pe meseria lui. Care nu a circulat în viața lui cu metroul. Și, la un moment dat, este obligat să o facă. Să circule cu metroul.

Lesne vă puteți imagina cât de pierdut se simte briliantul nostru neurochirurg când intră în gura de metrou, când nu înțelege, pe rând, cum se intră la metrou, de unde să cumpere cartela, cum să ”composteze„ cartela, care-i linia pe care o caută etc.

Omul, again, este briliant pe meseria, pe gradul lui. Dar scos din zona lui și băgat într-o nouă bulă, iată cât de debusolat este.

Cam ăsta-i gradul în social media. Părerea mea, desigur.

Cum bate bula gradul

Să revenim la exemplul inițial cu generalul și soldatul. Care general era aur la trasat strategii și tactici, dar la intrarea în unitatea militară soldatul era șef suprem. Pentru că, practic, generalul ”a jucat” în alt meci decât era gradul lui obișnuit.

Bula în care trăiește generalul este una în care gradul își găsește locul lejer, ba chiar la loc de frunte. Doar că este total diferită de bula în care trăiește soldatul.

Cum a ieșit generalul din bula proprie și a intrat în altă bulă, în cea a soldatului, cum poc gradul nu mai înseamnă nimic și funcția (adică logica celelaltei bule, în care tocmai a intrat) preia controlul.

Așa și în social media. Poți să fii absolut extraordinar într-un anumit domeniu, iar în social media să fii praf stelar. Cu spume.

Poți să ai gradul de general în domeniul tău de expertiză și când intri în altă bulă să te faci de telecomandă la modul generalissim. Pentru că, pur și simplu, funcționează alte reguli. Este o cu totul și cu totul altă bulă.

Clasicul ”în loc de concluzii”

În concluzie (dacă merită să îi zicem așa), zicerea din titlul cu bula bate gradul în social media se poate interpreta pe două direcții.

Direcția 1. Bula proprie bate gradul pentru că ți-ai ales în asemenea hal bula în care ai decis să activezi în social media astfel încât bula să îți confirme gradul.

Doar asta să facă bula ta, să îți confirme că ești minuat. Că, măcar din când în când, ești coada la prună. Și, pe alocuri, gaura din covrig.

Ceea ce, în timp, din cauza teoriei camerei ecourilor (dă și tu un google), înseamnă că nu te ajută de nici o culoare. Pentru că, practic, rămâi la același nivel, te plafonezi, alea, alea.

Adică, pe scurt, bula (anturajul din social media) îți bate gradul (expertiza) și ți-l face ferfeniță (prin plafonare).

Direcția 2. Bula bate gradul pentru că imediat ce ai decis să îți scoți gradul la înaintare și să intri în altă bulă, ți-o furi.

Și nu pentru că gradul tău nu înseamnă mare lucru în noua bulă (ceea ce de multe ori fix așa se întâmplă…), ci pentru că îți scoți gradul la înaintare înainte de a înțelege cum funcționează această nouă bulă.

Exemplu văzut de je: un foarte bun profesionist (gradul, deci) pe zona de consultanță de business, care în social media încerca nu doar să se arate deștept (gen să își arate epoleții de general), dar făcea asta totalmente greșit din punct de vedere tehnic (nu știa să pună poză sau video), legal (lua citate din alții și le dădea fără sursă) sau contextual (punea pe FB vreo 890769 de htaguri).

Bula în care el a intrat (mă rog, a încercat să intre…) l-a taxat grav și i-a adus serioase prejudicii de imagine pe principiul ”hmmm, eu l-am crezut mai deștept pe Gogu ăsta…”.

Adicătelea, iată, bula a bătut gradul și în acest caz.


Hai, gata, la treabă! Și nu mai lăsa bula să îți bată gradul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.