Tu ce tip de om-animal ești: urs, potârniche, căprioară sau maimuță?

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

În fața unui pericol, noi, aceste animale (care ne credem) superioare, reacționăm în fix patru feluri: fugim, luptăm, înghețăm sau ne supunem.

În engleză sună mai bine: Flight, Fight, Freeze, Fawn. Cei patru F. Toate reacțiile noastre, ca animale ce suntem, în fața unor stimuli puternici de pericol pot fi încadrate în una din aceste categorii.

Vorbim despre un pericol perceput într-un anumit moment și în fața căruia reacționăm prin activarea uneia din cele patru reacții. Este foarte impoartant să înțelegem că avem o anumită reacție într-un anumit moment și chiar într-un anumit context social și mental.

Altfel spus, într-un fel reacționăm la un pericol când îl vedem pentru prima dată și, să zicem, suntem singuri și speriați și cu totul altfel reacționăm la același pericol când îl cunoaștem și suntem împreună cu familia sau cu ”tribul” nostru.

Momente diferite, contexte diferite, stări mentale și sufletești diferite declanșează tipuri diferite de răspunsuri. Despre acestea așa vrea să îți spun câteva cuvinte mai jos.

Să le luăm pe căprării (pardon my French în acest context de animale umane…). Și permite-mi, de dragul demonstrației, să asociez câte un animal fiecărui tip de reacție. Ținând cont în timp ce fac asta că vorbim, totuși, de oameni. Ca animale ce suntem.

Fight. Luptă. Omul-urs

Omul-urs vede pericolul și decide că va lupta cu el. Își arată colții, mârâie, tropăie, face spume și atacă (sau se preface că atacă, și asta este o formă de luptă).

În acest moment, toate energiile omului-urs se concentrează pe atac. Uită de orice altceva. Uită de foame, uită de sete, uită de puii săi, uită de durerea din labă (de la o capcană din care a scăpat la mustață). Uită de tot. Absolut toate energiile sale sunt puse în slujba atacului.

Și, chiar dacă se rănește grav în timpul atacului, omul-urs nu simte. Nu își dă seama că este rănit. Nu își dă seama de gravitatea rănii. Adrenalina atacului îl face orb, surd și nesimțitor la orice altceva decât ținta atacului său.

Uneori, omul-urs suferă răni atât de grave în urma atacului încât moare. Uneori moare înainte ca efectul adrenalinei să se estompeze. Și nici măcar nu știe de ce moare. Sau, uneori, își dă seama ce a pățit când este prea târziu și când nu mai este nimic de făcut…

Te-aș ruga acum să te gândești la oamenii-urs pe care i-ai văzut în această perioadă de pandemie atacându-și ”ținta”. Sau, după caz, țintele. Oameni-urs care își arată colții, mârâie, tropăie, fac spume și atacă (sau se prefac că atacă, și asta este o formă de luptă).

De regulă în social media. Majoritar pe Facebook (această pădure virtuală plină de animale, dobitoace și alte forme de subființare…).

Oameni-urs care se simt în pericol din cauza virusului și decid să reacționeze prin luptă. Oameni-urs care își stabiliesc țintele pentru că orice atac este musai să altă o țintă, altfel nu s-ar numi atac, desigur. Oameni-urs care își stabilesc ca țintă principală în primul și în primul rând alți oameni, care nu sunt urși ca ei. Oameni-urs care îi văd pe ceilalți victime, nu oameni. Oameni-urși animale.

O cuvenită precizare: nu mă refer doar la cei care cotestă dur existența virusului, care o ard cu conspirații care mai de care mai ridicole și care îi atacă pe cei care cred altfel decât ei cu o duritate absolut mizerabilă. Mă refer și la cei din cealaltă tabără. Mă refer la oamenii-urs care s-au bucurat când un ”anti-botnițar” a murit de Covid. Și la ei mă refer. Să fie clar.

Flight. Fugă. Omul-potârniche

Omul-potârniche refuză orice tip de luptă. Calculul său este că, dacă nu se angajează în niciun tip de conflict, are mai mari șanse să scape fără răni. Se ghemuie cât mai aprope de pâmânt, ascus cât de bine se poate în tufe și așteaptă și speră ca pericolul să treacă.

În acest moment toate energiile omului-potârniche se concentrează pe a bloca tot ce ține de lumea exterioară. Pe a-și construi ziduri de apărare din ce în ce mai puternice împotriva a tot ce înseamnă ”afară”. Pentru că de acolo vine pericolul. Așa că simte că este nevoie să blocheze orice cale prin care pericolul ar putea veni.

Și, chiar dacă a bloca integral lumea de afară este doar o iluzie, omul-potârniche nu simte asta. Chiar crede că își asigură astfel o protecție împotriva pericolului. Acest tip de (falsă) protecție îl face să fie orb, surd și nesimțitor la lumea de afară. Lume în care există și ceilalți semeni, nu doar pericolul de face se ferește.

Te-aș ruga acum să te gândești la oamenii-potârniche pe care i-ai văzut în această perioadă de pandemie construidu-și zidurile de (falsă) protecție. Oameni-potârniche de la care nu mai ai nicio veste, cu care nu te-ai mai întâlnit de multă vreme. Care au dispărut de pe ”radar”

Inclusiv din social media. Mai ales de pe Facebook (acestă pădure virtuală plină de false ziduri de protecție numite bule și de alte forme de lipsă de deșteptăciune…).

Oamenii-potârniche pentru care pericolul cel mai mare înseamnă a te expune pericolului. Și care, ca să înlăture acest pericol, poate că se expun unui pericol și mai mare: fuga de ei înșiși. Care, de multe ori, poate duce la grave episoade de tulburare mentală. Ca orice formă de singurătate dusă la extrem.

Freeze. Înghețare. Omul-căprioară

Omul-căprioară nu știe să lupte. Chiar dacă ar vrea, nu știe cum să o facă. Nu este construit pentru luptă. Mai degrabă reacția sa în fața pericolului este fuga. Omul-căprioară este perfect construit pentru fugă. Dar uneori apare pericolul farurilor de la mașină când omul-căprioară se află fix în mijlocul drumului. Și îngheață. Paralizează. Este incapabil de a mai face orice altceva.

În acest moment, toate energiile omului-căprioară se concentrează înspre o formă de non-existență. Înspre o paralizie bruscă și teribilă. Înspre o neantizare a tuturor simțurilor. În acest moment, omul-căprioară nu mai există cu adevărat. Este doar o copie a propriei existențe.

Imposibilitatea oricărei reacții este chiar reacția omului-căprioară în fața pericolului. Orb, surd și nesimțitor la orice stimul din lumea de afară. Cu excepția farurilor. Înspre care se uită fascinat. Și din cauza cărora uită de absolut orice altceva.

Te-aș ruga acum să te gândești la oamenii-căprioară pe care i-ai văzut în această perioadă de pandemie lipsiți total de reacție. Care nici măcar nu s-au retras între propriile (false) ziduri precum oamenii-potârniche. Ci stau în bătaia farurilor totalmente lipsiți de reacție.

Inclusiv în social media. Chiar și pe Facebook (această pădure virtuală plină de faruri care paralizează căprioarele surprinse pe drmurile special construite pentru mașini, nu pentru căprioare…).

Fawn. Supunere. Omul-maimuță

Omul-maimuță știe că lupta este doar o formă de fugă, dar în sens invers și că fuga este doar o formă de luptă, dar în cealaltă direcție. Și mai știe că înghețarea este o formă sigură de a-ți crește masiv șansele de a deveni propria-ți victimă. Așa că alege supunerea.

În acest moment, toate energiile omului-maimuță se concentrează pe a depista cui să se supună. Către cine să își arate deplina și necondiționata înfrângere. Cui să își ofere independența.

Și, când depistează forma superioară în fața căreia să se supună, adoptă o poziție slugarnică, cu corpul aplecat, capul jos și cu mâna ridicată în sus, forma supremă de supunere la maimuțe. Și așteaptă ca pe o izbăvire ca acea formă superioară în fața căreia s-a supus să îl binecuvânteze cu o atingere, fie ea și în fugă, fie ea și închipuită, semn al aceptării supunerii sale.

Te-aș ruga acum să te gândești la oamenii-maimuță pe care i-ai văzut în această perioadă de pandemie în poziția slugarnică cu mâna intinsă în sus, așteptând atingerea binecuvântată. Pentru care așa ceva înseamnă izbăvire. Și o formă de protecție delegată împotriva pericolului: eu nu mă mai protejez, am delegat prin supunerea mea acea formă superioară să mă protejeze.

Inclusiv în social media. Mai ales pe Facebook (această pădure virtuală în care maimuțele nu sunt altceva decât forme superioare care așteaptă să devină la rândul lor maimuțe…).

Contexte diferite, reacții diferite

Uite, în acest context păcătos de pandemie. Amintește-ți cum ai reacționat tu prima dată când ai auzit despre virus. Pe care l-ai perceput ca pe un pericol. Amintește-ți ce ai simțit. Și încadrează-te în una din reacțiile de mai sus. Și acum gândește-te cum simți acum față de același virus. Și, la fel, încearcă să încadrezi sentimentul tău în una din acele categorii.

Cel mai probabil că sunt reacții diferite. Pentru că tu te-ai schimbat. Mintea ta s-a schimbat, sufletul tău s-a schimbat. Și contextul s-a schimbat. Acum știm mai multe despre virus. Acum ne-am format deja o părere despre ce se întâmplă. Acum nu mai suntem în contextul – care a fost legea nescrisă fundamentală a oamenilor primtivi – nesiguranța continuă.

Tot simțim pericolul (și oamenii-urși contestatari îl simt, tocmai de aceea reacționează prin negație, ca o formă de apărare, cum ziceam), dar acum parcă îl cunoaștem mai bine. De aceea ne-am schimbat. Și, ca atare, percepția noastră despre acest pericol s-a schimbat. Și reacția noastră la el s-a schimbat, deci.

Vorbesc despre shimbarea continuă prin care trecem pentru a-ți atrage atenția asupra faptul că, iată, și reacțiile noastre sunt diferite. Și reacțiile tale. Pentru că ne schimbăm. Și ceilalți se schimbă. La asta aș vrea să te gândești. Și, mai ales, la posibilitatea ca ceilalți să se schimbe.

Data viitoare când mai simți nevoia să îi încadrezi pe unii în una din cele patru categorii de oameni animale de mai sus, la asta aș vrea să te gândești: la cum te-ai schimbat tu și la posibilitatea ca și ei să schimbe. Restul va urma de la sine apoi :)

Și, pentru că o să urmeze mai multe articol pe acest subiect al încercării de a trăi mai bine în viața noastră, n-ar fi rău să te abonezi la newsletterul meu. Cum au făcut cei aproape 5.000 de abonați, tocmai ca să fie siguri că nu scapă nimic din seria aceasta de articole :)

Apropo, s-ar putea să îți placă să asculți și #PodcastulLuiChinezu despre sănătata mentală. Mulți spun că i-a ajutat mult :)

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)