Uite 5 teste ca să îți dai seama dacă ești autentic sau nu

În bula mea de dezvoltare personală mai aspirațională (că am și de asta…) aud din ce în ce mai des că se vorbește, cu îndemnul de rigoare, despre a fi autentic.

Doar că, în același timp, simt intens că (aproape) nimeni nu dă definiția acestui termen, adică să înțelegem și noi, ăștia din Vitan (sau din orice alt cartier al scumpei noastre patrii), ce ni se cere să facem, care-i scopul și durata vizitei autenticității în viața noastră.

Pentru că, în lipsa unei definiții de la care, practic, să pornim (atunci când ești îndemnat să cauți autenticitatea, ar cam trebui 1. să știi cum arată și 2. să știi care-i linia de start, zic), suntem ca în bancul ăla cu Gheorghe care-l întreabă pe Ion dacă se zice corect ”furnicular” sau ”funicular”, la care Ion răspunde ”la ce?”.

Recomandarea mea fermă este una de o simplitate dezarmantă: du-te întotdeauna la dicționar. Și vezi ce înseamnă. Ca să ai baza de pornire cea mai de jos (nu în sensul nașpa, ci dintr-o perspectivă de construcție, dacă vrei).

Iar DEXul ne dă mai multe definții, dintre care (așa-i cu definițiile, o alegi pe cea care crezi că se potrivește unui anumit context și unui anumit scop) pe noi ne interesează în acest moment asta: ”care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială”.

De aici pornim, da? De la două noțiuni fundamentale ”adevăr” și ”realitate”, fără de care autenticitatea este șchioapă, surdă și pe alocuri oarbă.

Apropo, îți recomand Podcastul lui Chinezu dacă vrei să auzi interviuri cu oameni care au trecut prin niște probleme psihice și au reușit să le depășească.

Podcastul lui Chinezu

O fi greu să fii autentic?

Bun, dar cum le aplici la propria-ți persoană? Există fix două variante: 1. foarte greu (caz în care îți spun mai jos ce cred eu că ai putea face) 2. foarte ușor (crezi că porți deja autenticitatea la degetul mic, ca pe un ineluș sprințar, caz în care chiar nu mai are rost să citești rândurile de mai jos; adică ori ești chiar autentic, ori ești în lumea ta plină de certitudini irefutabile….).

Dacă ai ales varianta grea, în care chiar vrei să îmbrățișezi autenticitatea ca pe un stil de viață, personalmente cred că pasul următor ar fi să faci unul din testele de mai jos. Prin care, măcar ochiometric, dacă vrei, poți să-ți dai seama cam cât de autentică îți este autenticitatea, ca să zic așa.

Încearcă să le faci pe toate cele 5 teste. Și dă-ți o notă de la 1 la 5 pentru cum crezi că le-ai trece (mi-e greu să cred că le-ai face în viața reală, așa că baga imaginația la contribuție, zic; bine, dacă le-ai făcut pe unele dintre ele sau chiar urmează să le faci, apoi asta-i brici de beton!).

O să îți dau la finalul articolului și o grilă de interpretare (varianta mea proprie și personală, desigur) a notelor pe care ți le-ai dat la testele astea. Care, ATENȚIE, sunt doar orientative. Pentru că, nu-i așa, se ciocnesc în acest caz două subiectivități: a ta, care îți dai notele și a mea, care am făcut criteriile alea de evaluare.

Condiție obligatorie ca să poți să faci aceste teste este să stai o lecuță (fiecare cu lecuța mă-sii!) să te gândești cam cum ești tu, pe medie în viața normală (adică fără să calculezi momentele extreme, ca să le zic așa, care ies din făgașul obișnuit al vieții tale).

Ca să ai un termen de comparație în testele de mai jos. Ca să stabilești un sistem propriu de referință. Este foarte imporant să faci asta pentru că altfel o să fii ca în bancul cu fu(r)nicularul de mai sus: nu o să înțelegi la ce te raportezi.

Gata, te-ai gândit? Dar nu trișa, că nu mă furi pe mine! Eu sunt doar unul care scrie pe interneți și care, în lipsa unui mesaj pe care mi-l dai, habar nu are că e citit de tine. Așa că doar pe tine te furi.

Nu lăsa, deci, cimpanezul despre care vorbește Steve Peters (în Paradoxul cimpanzezului; excepțională carte ca să înțelegi de ce gândești cum gândești) să îi dea o zmetie omului rațional din tine.

Bun, ziceam că ai făcut ce ți-am recomandat mai sus. Acum să purcedem înspre teste.

Testul televizorului

Ești într-un studio de televiziune. Live. În direct. Doar tu cu simpatica moderatoare (care chiar ți-a promis că o să facă tot ce poate să te ajute, nu o să îți pună întrebări complicate, o să preia discuția dacă vede că te împotmolești, de astea).

Sunt 5 cameramni în studio. Toți cu camerele pe tine. Auzi în boxe că regizorul de emisie strigă ”Atenție! Începem în 5, 4, 3…”. Și începe emisiunea. Cu tine invitat special. Live. În direct.

Dacă ai început deja să transpiri, e clară treaba. Slabe șanse să pupi tu autenticitatea în testul ăsta. Pentru că stresul este unul din cei mai mari ucigași ai autenticității.

Pentru că orice factor de stres te face să intri (chiar dacă tu habar nu aveai de asta până să citești aceste rânduri) într-o dispoziție de Fight or Flight (pardon my English, dar în engleză sună mult mai bine, știi cum zic).

Flight, adică vrei să fugi, să scapi de pericol (dar nu ai cum, te-ai face de o telecomandă maximă să fugi dintr-un studio TV în care ești live, este?).

Fight, adică vrei să te lupți cu pericolul (cum ai putea face asta când ești live într-un studio TV fără să pari că ai dat-o în bezmeticeală?).

Sigur, în apărarea ta, multă lume este îngrozită de vorbitul în public, în care partea cu emisiunile TV intră. Deci, nu te panica prea tare, dar dă-ți nota aia de la 1 la 5. 1 fiind cea mai mică, 5 cea mai mare, desigur. Raportat la ceea ce (crezi tu că) ești în mod normal, că doar te aia ți-am recomandat să faci exercițiul de mai sus.

Și să mergem la următorul test. Mai puțin stresat. Pentru unii…

Testul beției

Am participat la (mult prea multe decât ar fi trebuit…) băute nenumărate în viața mea. Care, unele, s-au transformat și în beții (oameni suntem; dacă matale nu ești om, chiar nu are rost să citești mai departe, eu scriu doar pentru oameni).

Și una din concluziile care m-au ajutat fantastic de mult în relația mea cu ceilalți, a fost următoarea: la beție chiar ești autentic. Probabil bifezi atunci cel mai mare grad de autenticitate de care ești în stare.

Unii din cei care citesc aceste rânduri dau din cap a aprobare. Alții neagă cu înverșunare. Iar cei mai mulți ridică sprânceana a pus pe gânduri.

Tu în care categorie ești? Bine, nu mă interesează neapărat, io scriu pentru toți, dar te ajută pe tine să te încadrezi, ști cum zic.

Bun, dacă ai comis-o vreodată (și eu sper că ai comis-o; pentru că ești om și nu ar fi rău deloc să cunoști cât mai mult din ce este omenesc), ai văzut că te transformi la beție. Mă rog, tu ai simțit-o, ceilalți au văzut-o.

Pentru că adevărul este că băutura nu doar că te afectează fiziologic, dar îți modifică (drastic în unele cazuri) și percepția (cel mai bun exemplu, deși cam extrem, este cazul celor care, după niște multe pahare în plus, se cred în stare să se lupte cu ursul; sau cu mascații, după caz).

Așa că ideal ar fi să fi avut o discuție cu cineva apropiat, cu un prieten, care te-a văzut cum te transformi la beție.

Ca să înțelegi cât de departe și în ce direcție (în sus, pe distracție, în jos, pe răutate) te duci după ce depășești norma bachică, raportat la normalitate despre care ți-am spus că ar fi bine să ți-o identifici ca să ai termen de comparație.

Ok, acum dă-ți notă la testul ăsta. De la 1 la 5. 1 fiind cea mai mică, 5 cea mai mare, desigur.

Testul celor 5 tricouri

Imaginează-ți că ai 5 tricouri identice. Cu ce vrei tu. Io mi le-aș face de rugby.

Ei bine, sarcina ta la acest test este să (îți imaginezi că) porți în fiecare zi câte un tricou. Și doar acel tricou (în partea superioară zic, te-ai prins, sper…). În fiecare zi (de aia am zis 5, știi cum zic, avem grijă și de igienă, chiar și în imaginație).

Ai o întâlnire de afaceri? Mergi cu tricoul pe tine. Ai de mers la cumpărături? Mergi cu tricoul pe tine? Ai de mers la o gala caritabilă la Ateneul Român? Yeap, mergi cu tricoul pe tine.

Cât de tare te deranjează acest lucru? Să porți același tricou (practic) peste tot, timp de 5 zile? Cât de diferit te simți față de normalul acela pe care ți-am recomandat să ți-l setezi ca termen de referință?

Calculează această chestiune. Și dă-ți notă. De la 1 la 5. 1 fiind cea mai mică, 5 cea mai mare, desigur.

Testul copilului de 3 ani jumate

Dacă ai stat vreodată cu un copil de vreo 3 ani și jumătate și ai apucat să vorbești cu el mai mult de 3 cuvinte, știi că au ăștia mici un dar de a pune problema de te dau pe spate.

Nu doar prin întrebările pe care ți le adresează, dar și prin sinceritatea senzațională cu care tratează pe toată lumea

Ești urât”, ”ești grasă”, ”arăți ca o zgripțuroaică”, ”de ce nu-ți place de mami?” și alte de astea. Dure. Dar sincere. Adică, desigur, autentice (adică, pe definiția de la care am pornit, adevărate și reale în lumea copiilor de 3 ani și jumătate).

Dacă ai trecut prin astfel de experiențe, adu-ți aminte cum ai reacționat. Ce ai zis. Cum te-a făcut să te simți. Și nu doar ce ți-a zis copilul, dar și ce-ai simțit și cum ai reacționat la reacția celor din jur la ce ți-a zis copilul (căci a trăi în comunitate și să fii autentic, ăsta-i șpilul; să fii autentic la tine acasă, în singurătate, nu se pune).

Și acum raportează reacția ta în fața unui copil de 3 ani și jumătate cu ceea ce faci în mod normal. Mă rog, dacă nu ai pățit niciodată de astea, imaginează-ți (altceva nu prea poți să faci; doar nu o să te apuci să cauți un copil și să mergi să faci testul…).

Și dă-ți notă. De la 1 la 5. 1 fiind cea mai mică, 5 cea mai mare, desigur. Raportat la normalul tău pre-stabilit, firește.

Testul chilotului

Cel mai greu. Dacă l-ai făcut cumva vreodată (nu că ai vrut, cine ar vrea să facă așa ceva fără să fie un pic lovit cu pucul?) din greșeală sau pentru că ai fost victima unei farse (yeap, io am pățit-o), e clară treabă, poți să îți dai notă de pe acum.

Notă pentru cum ai reacționat în acele momente (care pot fi de o stânjeneală maximă sau de un amuzament delicios; pentru toată lumea, inclusiv pentru tine; depinde de care parte a autenticității ești, firește). Raportat la normalul acela pe care ți-am recomandat să ți-l bifezi înainte de a începe testele.

Dacă, cel mai probabil (am zis io că e fain să experimentăm ce este uman, dar totuși asta cu chilotul…), nu ai pățit (încă…) așa ceva, iar apelăm la imaginație.

Adică imaginează-ți că ajungi, brusc, în fața unei încăperi cu oameni, iar tu ești doar în chiloți (mă rog, dacă ești doamnă sau domnișoară, ai și un tricou pe tine, ok? eventual cel de la testul cu tricourile).

Cum reacționezi? Ce simți? Ce zici? Ce faci? Și raportează toate astea la normalul ăla al tău propriu și personal.

Și dă-ți notă. De la 1 la 5. 1 fiind cea mai mică, 5 cea mai mare, desigur.

Cum interpretezi testele

Apropo, dacă ți se pare cumva că ”prea ne-a pus ăsta să tot apelăm la imaginație, ce legătură are asta cu realitatea?”, aș vrea să îți raportez următorul lucru: totul se întâmplă în capul tău.

Și, de multe ori, imaginația ia la pilă realitate (care crezi tu că este realitate, desigur) din jurul tău, îi dă o spoială, o traduce și o interpretează și apoi ți-o servește gata fezandată într-un asemenea hal încât tu să poți trăi cât mai bine cu tine în viața ta.

Da, știu, grele astea. Dar gândește-te un pic la ce am zis. S-ar putea să îți fie de mare ajutor cartea lui Bobby Duffy Pericolele percepției, în care o să afli – cu surprindere maximă – că noi, ca oameni, ne înșelăm aproape întotdeauna. Apropo de faza că m-ai certat că am ars-o prea tare cu imaginația.

Bun, iată grila de interpretare a notelor. Îți reamintesc faptul că ar fi trebuit, dacă ai respectat regulile jocului, să îți fi dat la fiecare test o notă de la 1 la 5 (1 nota mică, 5 nota mare).

Adică, oricum o calculezi, ar trebui să ai un punctaj total de minimum 5 puncte și de maximum 25 (ceea ce ar fi o minciunică; mă rog, numai dacă ești ceva zeu pogorât pe pământ sau ceva…).

Ei bine, între 5 și 25 de puncte ai chestiunile de mai jos. Care, ți-o zic din nou, sunt teribil de subiective. Pentru că se ciocnesc în acest caz două subiectivități: a ta, care îți dai notele și a mea, care am făcut criteriile alea de evaluare.

Ce vreau eu cu aceste teste (cu tot articolul, de fapt) este să te pun pe gânduri. Să te conving #cumva să îți faci un pic de timp să înțelegi mai bine ceea ce ești și care-i rostul tău în viața ta, ca să zic așa.

Dacă faci asta, măcar un pic, e bine. Spre foarte bine. Spre ideal :)

Între 5 și 10 puncte

Nu e bine. Dar nici rău. Adică, serios, unde scrie, în ce carte sfântă, că autenticitate trebe să fie obiectivul suprem al vieții tale?

Dacă tu ești ok cu ceea ce ești, dă-i pace, mergi înainte. Problema intervine abia atunci când nu te simți bine tu în viața ta. Pentru că în acest caz faza cu autenticitatea pe care nu prea o săvârșești vine la pachet cu o anumită disonanță cognitivă.

Care înseamnă că una crezi tu că ești și alta ești în realitate (de cele mai multe ori realitatea celorlalți, care s-ar putea ca ea să fie adevărata realitate, nu a ta…).

Și că eforturile pe care le faci să fii într-un fel când ești doar tu cu tine și eforturile pe care le faci să faci față interacțiunii cu ceilalți (când ești cu totul altfel și când faci forțări să fii așa) te macină.

Și, în timp, pot duce la tot felul de complicăciuni, pe care nu prea ți le dorești în viața ta. Gândește-te un pic la asta. Citește. Întreabă.

Și, dacă îți aduni curajul să o faci (ceea ce eu îți recomand din tot sufletul), poate apelezi la un psihoterapeut. Care o să te ajute enorm, crede-mă (chiar dacă ăsta este singurul lucru pe care îl crezi din tot ce ai citit până acum…).

Între 11 și 15 puncte.

Nu stai rău. Deloc. Adică, cel mai probabil, ai momente în care rupi norma la autenticitate. Dar nu alea, momentele, sunt cele care sunt importante, ci faptul că ai un cashflow (uau, ce am putut zice…) de autenticitate constant.

Adică – dă-mi voie să trec peste relativ jenanta mostră de înțelepciune de management comisă mai sus – atunci când ești constant autentic în mai toate momentele din viața ta (inclusiv în cele extraordinar de importante când nu ți se întâmplă nimic, cum ar spune Adler), ești în mega-câștig.

Pentru că, altfel spus, tensiunile dintre ceea ce ești tu cu adevărat și ceea ce ești când interacționezi cu ceilalți sunt foarte mici. Iar asta înseamnă că tumultul tău interior nu tinde spre furtună, care să facă stricăciuni pe acolo.

Bine, vorbim aici despre partea de autenticitate, adică aici ai primit note bune în catalogul ființării tale. În rest, io de unde să știu în ce alte compartimente îți bate planetara, știi cum zic…

Între 16 și 20 de puncte

Ești de o autenticitate corespunzătoare. Adică ai puține momente (dacă aș paria, ar fi faza cu vorbitul în public sau la TV, este?) în care nu poți să fii ceea ce ești în mod normal (și în cam tot restul timpului).

Ceea ce este absolut ok. Adică nimeni nu este perfect (ah, ce lume plictisitoare ar fi aceea în care ne-am ciocni într-una de oameni perfecți…).

Important este să identifici acele momente (contexte, de fapt) în care nu ești tu chiar tu până la capăt. Și să încerci să le iei la pilă. Ca să le poți gestiona mai bine. Nu de dragul autenticității recâștigate (deși nu este rău deloc obiectivul ăsta), ci pentru că este o provocare mișto pentru tine.

Și, la cum te simt, îți cam plac provocările. Iar asta este unul din semnele de netăgăduit ale unui om autentic.

Între 21 și 24 de puncte

Semeni cu mine. Pentru că pe aici sunt și eu. Adică, practic, avem amândoi extrem de puține momente în care – ca să o zic direct – nu o aplicăm pe aia cu ce-i în gușă e și în căpușă.

Adică amândoi suntem la fel (și acționăm, și vorbim, și reacționăm) și în chiloți pe plajă, și la un cocktail de gală, și într-o emisiune TV, cam peste tot.

Doar că fiecare dintre noi (aici este locul în care ”amândoi” nu mai există…) avem acele momente în care nu avem cum să fim autentici până la capăt.

Acele momente în care, din diverse motive (absolut personale), există o anumită – cum să îi zic io… – fâsticeală, care ne împiedică să fim chiar noi 100%.

Știi ce zic. Știu asta. Doar le trăiești și tu. Din când în când…

25 de puncte

Iisuse, tu ești, măh?!

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Uite 5 teste ca să îți dai seama dacă ești autentic sau nu”

  1. Ironia ta e amuzanta si e de respectat faptul ca esti sincer, vis a vis de paragraful cu testul betiei, mai e de adaugat faptul ca la betie, scoti la iveala adevarata persoana din tine, prin urmare, la betie iti dai seama cu adevarat de cum e o persoana cu adevarat!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4400 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)