Bag din start un disclaimer: sunt fan Bitdefender. Să fie clară treaba asta. Și nu doar pentru că vorbim despre un excelent, din toate punctele de vedere, brand românesc. Ci pentru că vorbim și despre un excelent produs de protecție informatică. Din toate punctele de vedere. Ei bine, această combinație pentru mine este de-a dreptul irezistibilă :D
Așa că, dacă poți trece peste acest aspect, anume că un fan al produsului scrie cele de mai jos, îți urez lectură plăcută. Dacă nu poți trece și nu vrei să citești mai departe, ei bine, s-ar putea să pierzi niște lucruri care te-ar putea ajuta cât de cât ideal în nervoasa și enervanta asta lume digitală în care trăim din ce în ce mai implicați :)
Bun. Iată cele trei motive pentru care eu îți recomand cu deosebit spor să folosești noul produs Bitdefender. Chestiuni subiective, desigur. Dar care au o foarte utilă aplicabilitate practică, permisă-mi fie forțarea limbii române.
Motivul 1. Te protejează foarte bine
Că nu știu cum să o zic mai direct. Iar pericolele în lumea modernă digitală sunt teribil de multe. Și pot avea ca urmare niște tragedii personale oribile.
Hai să o zic altfel: protecția informatică nu mai este de multă vreme o opțiune, este o necesitate. Pur și simplu a folosi internetul fără să te protejezi este un risc imens. Un pariu teribil. Care, oricum te-ai uita la el, nu are sens. Nu are logică să riști atât de mult pentru atât de puțin…
Trăim într-o lume în care un hacker poate să îți intre în rețea prin frigiderul tău smart. Și să îți fure datele personale. Și datele cardului bancar. Are rost să îți dau niște indicii despre cum și cât de dur te poate da peste cap așa ceva?
Trăim într-o lume în care, practic, nu trece săptămâna fără să fim potențiale victime ale unui atac de phishing. Care te poate lovi prin modalități pe care nici nu le bănui.
Trăim într-o lume în care, o zic din nou, a nu folosi o soluție precum noul produs Bitdefender este o eroare, o neatenție gravă, o greșeală și un pariu care pur și simplu nu merită.
Apropo, poate îți rupi câteva minute să faci testul ăsta. Ca să vezi cât de bine te pricepi la chestiunile de protecție informatică. Eu l-am făcut. A ieșit ok. Deși mă așteptam să mă pricep muuuult mai bine. Încă o dovadă că nebunia asta este complicată rău…
Motivul 2. Îți formează un ”nas” digital
Da, știu, sună ciudat, dar ai o lecuță de răbdare și îți explic. Mă refer la faptul că, după ce folosești ani la rând Bitdefender, îți dai seama de anumite chestiuni de astea mai informatice.
Adică de unde pot să vină pericolele. Cam cum arată și funcționează siteurile și blogurile care nu sunt safe și de unde s-ar putea să te lovească nefăcuta. Care sunt informațiile de care nu ar fi bine să te atingi (și nici să nu le crezi, știi cum zic).
Mi-e greu să formulez o definiție (vorba vine definiție, dă-i pace…) mai clară. Este ca în orice lucru. Sau în orice domeniu. Pe măsură ce tot folosești acel lucru sau activezi în acel domeniu, câștigi o anumită intuiție. Căreia eu i-am zis ”nas”. Tot aia e. Pe care nu prea ai cum să o explici. Dar o simți că funcționează.
Așa și cu Bitdefender. ”Bine, dar la ce mă ajută nasul ăsta?”, ai putea, pe bună dreptate, întreba. Păi, te ajută la modul că îți crești masiv șansele să nu pățești câte ceva din chestiile periculoase pe care ți le-am zis mai sus. Iar creșterea asta de șanse poate fi exprimată așa: dacă ”nasul” te ajută măcar O SINGURĂ DATĂ să nu pățești ceva, te-ai scos, practic. Pentru că SINGURA AIA DATĂ poate fi atât de devastatoare pentru tine încât mai bine nu, mai bine îți asculți ”nasul” (pfoai ce alăturare sinestezică am prestat aici :D).
Motivul 3. E brand românesc
Da, știu, m-ai putea acuza că dă pe dinafară românismul din mine sau ceva de genul. O fi și asta, nu contest. Dar ăsta-s eu. Sunt mândru când văd branduri românești care devin mari din toate punctele de vedere. Iar Bitdefender este un brand gigant, nu doar mare pe piața protecției informatice mondiale.
Mă simt atât de bine când mă mai duc pe la evenimente de asta mai digitalo-tehnice prin străinătate și aud ”aaaaah, you are from Romania, the homeland of Bitdefender”. N-ai cum să nu se umfle ficatul național în tine, mândru și falnic cât China (pardon my French, dar dacă mă cheamă China-Birta… :D).
Acum nu zic să o dăm neapărat în naționalisme de astea fără rost. Că nici mie nu îmi plac. În sensul că musai să cumpărăm produse românești chiar dacă nu sunt de calitate. Nici vorbă. Doar că în cazul Bitdefender, vorbim despre un produs românesc de super-calitate. Care, după mine, ar fi indicat să îl achiziționăm preferențial, ca să zic așa.
Cam astea-s cele trei motive. După mintea mea. Și o lecuță și după sufletul meu. Dacă te regăsești cât de cât și tu în ce am zis mai sus, fă cele cuvenite, zic… :)
3 thoughts on “3 motive pentru care câștigi dacă ai noul produs Bitdefender”
Daca ai Windows e obligatoriu.
Ce e mai misto e ca Bitdefender are si versiune pt. MacBook, ca mai noi amenintarile pot fi si pe mac.
Vad acu ca au si reducere 50% pe site, asa ca merita 30$ pe an pt. 3 dispozitive. 2 cafele De brand american pt. un an de liniste / dispozitiv.
Eu MacBook am și pot să raportez că Bitdefender merge brici :D
Am Bitdefender pe toate dispozitivele. Desi incerc sa fiu prudent pe net si sa am grija ce tampenii de site-uri accesez, nu ai cum sa fii 100% sigur ca nu dai peste ceva malitios.