Poți asculta și varianta audio a articolului :)

Imaginează-ți că mergi liniștit pe stradă, cu gândurile tale, cuprins de o stare relativă de pace interioară. Și, brusc, de după un colț, apare un cetățean. Grăbit. Și vă ciocniți. ”Uită-te pe unde mergi, morții ei de treabă!”, strigă el. Moment în care tu, ca ființă umană ce te afli, devii un pic animal care, de fapt, chiar ești.

Și intri în unul din cei patru F: Flight, Fight, Freeze, Fawn. Și reacționezi la un asemenea impuls în funcție de personalitatea ta, de caracterul tău, de contextul în care te afli, de tăria estimată a impulsului la care reacționezi etc.

Doar că în oricare din cele patru stări intri ca să poți reacționa, ești în starea care le acoperă pe toate. Pe care eu o numesc nevoia de a fi contra. Contra aici însemnând că reacționezi ÎMPOTRIVA acelui stimul, nu neapărat că te iei la trântă cu el (partea cu Fight din cei patru F; eu fac asta de cele mai multe ori și îți pot spune că nu este nici pe departe cea mai bună variantă…).

Nevoia asta de a fi contra este în natura noastră umană. Fără ea am fi dispărut de multă vreme ca specie. Căci această nevoie de a fi contra este probabil una din armele cele mai tari pe care le-am avut în decursul evoluției noastre.

Pentru că atunci când suntem setați să fim ÎMPOTRIVA a oricărui stimul care ne lovește din mediul exterior, șansele să nu pățim ceva cresc teribil. Iar cei patru F sunt modalitatea prin care materializăm, ca să zic așa, în comportamentul nostru nevoia de a fi contra.

Oamenii moderni (și mă refer aici nu la noi cei de acum, ci de vreo câteva mii bune de ani) își permit să considere anumite impulsuri din mediul exterior ca nefiind potențial periculoase. Ne-am dezvoltat în timp un set de ”receptaculi” pentru astfel de stimuli. Care nu doar că știm că nu ne fac rău, dar pe care chiar îi căutăm pentru că știm că ne fac plăcere.

Paleta această de opțiuni, de stimuli în fața cărora să nu reacționăm intrând în unul din cei patru F, a crescut exponențial odată cu ceea ce noi numim civilizația modernă. Și, cumva, în cazul multora acea nevoie de a fi contra s-a cam ”tocit”. Doar că s-a tocit într-un mod pervers. Și a devenit și mai perversă odată cu apariția social media.

Legiunile de idioți din social media

Când am citit prima dată ce a zis Umberto Eco despre social media, m-am iritat. Pentru că în continuare consider că apariția social media este una din imensele revoluții comunicaționale din istoria omenirii. Doar că, desigur, părțile bune cu care a venit nu le ascund pe alea rele. Ba chiar le potențează de multe ori.

Social media oferă dreptul de a vorbi unor legiuni de idioți, care pe vremuri vorbeau doar în fața unui pahar cu vin la crâșmă, fără să afecteze întreaga comunitate. Dar acum ei au același drept de a vorbi cu al unui câștigător de Nobel. Este invazia idioților.

Așa zicea Umberto Eco. Discuția este lungă, desigur. Și, deși argumente principiale împotriva a ceea ce zice se pot aduce, cam are dreptate în ceea ce privește exprimarea imbecilă a idioților în social media. La care asistăm, din păcate, permanent.

Privită din perspectiva nevoii de a fi contra (luată la pilă, cum zicea, în decursul timpului), în cazul legiunilor de imbecili umbertiene aceasta se transformă în plăcerea de fi contra. Care tot o nevoie este, desigur. Una mai ciudată, mai perversă pe alocuri, și de fapt o pseudo-plăcere.

Doar că această transformare a nevoii de a fi contra în plăcerea de fi contra este una extrem de importantă pentru mentalul colectiv. Căi este una care îl scoate pe om din zona de percepție a pericolului (atitudine tradițional ancestrală) și îl aduce în una în care – crede el… – primește recompense (false, desigur; virtuale, firește).

Problema imensă cu aceste false recompense din social media este, dacă facem o paralelă cu nutriția, că sunt doar calorii fără nici un aport de vitamine, minerale, fibre și alte cele necesare funcționării corecte a organismului. Și că atunci când folosești în exces astfel de recompense riști să confuzi mâncarea adevărată cu așa ceva, ceea ce în timp te duce către grave dereglări.

Aceste false recompense sunt ”i-am zis-o la fraier!”, block, hide, unfriend, mesaje private pline de amenințări, ură, vanity metrics (Like, inimioare, Share) și alte alea, adică toate variantele prin care cei din legiunile de imbecili umbertiene se cred rangă, dar de fapt sunt fular. Niște minciuni pe care și le auto-administrează și care, pe unii, îi duc într-o realitate paralelă cu efecte teribile asupra psihicului lor.

Necesitatea de a fi contra și istovitorul drum către ea

Și ajungem aici la ceea ce eu numesc necesitatea de a fi pro. Care, cred eu, este arma cea mai bună cu care ne putem lupta împotriva legiunilor de imbecili. Și care să ne ajute să nu facem, chiar dacă vremelnic, parte dintr-una din aceste legiuni. Și care se opune atât nevoii de a fi contra, cât și plăcerii (false) de a fi contra.

Să începem, ca să fie clară treaba, cu definiția celor doi termeni de bază din DEX.

NEVÓIE,nevoi,s. f.1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuință, necesitate, cerință.

NECESITÁTE,necesități,s. f.1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; trebuință, nevoie.

Cele două definiții par aproape identice. Doar că în acest ”aproape” stă întreaga cheie a discuției. Căci diferența majoră dintre cele două definiții relativ identice este că la necesitate avem sintagma esențială ”de absolută trebuință”, în vreme ce la definția nevoii aceasta nu există.

Așa și este. A intra în starea pe care eu o numesc necesitatea de a fi pro este de absolută trebuință în lumea social media. Ca să ne păzim de relele care se întâmplă acolo. Ca să reușim să evităm capcanele psihice care sunt peste tot în digital. Ca să, în cele din urmă, să reușim să trăim cât mai bine în viața noastră. Că nu știu cum să o zic mai direc.

Așa, ca o paranteză și prin absurd, dacă un om ar fi făcut ceea ce fac eu acum în urmă cu vreo 20.000 de ani, adică să apeleze la dicționar ca să își definească cei doi termeni, posibil ca faza cu ”de absolută trebuință” să fi figurat la nevoie, nu la necesitate. Căci în vremurile alea important era să supraviețuiești, celelalte opțiuni abia începeau să figureze la ”facultative”, ca să zic așa. Dar acum, în vremurile noastre, iată cum s-au schimbat lucrurile. Și necesitatea de a fi pro este cea cu adevărat de absolută trebuință.

Ce înseamnă necesitatea de a fi pro?

Nu m-aș aventura să îi dau o definiție amplă. Din punctul meu de vedere este de ajuns să mergem înainte cu ce am zis mai sus: este acea stare (mindset, dacă preferi) care să ne ajute să facem față provocărilor din social media astfel încât să trăim cât mai bine în viața noastră.

Obiectiv pe care îl putem realiza în doi pași. Pe care ți-i zic pentru că i-am experimentat chiar eu. Și îi experimentez în continuare. Căci este un efort continuu. Este ca la făcut mișcare, dacă vrei. Ai făcut o pauză mai lungă, se simte imediat.

Pasul 1

De fiecare dată când ceva te afectează în social media (te înfurie, te irită, te întristează etc.), în secunda doi închide telefonul, tableta sau laptopul. Și ia o carte în mână și citește o pagină. Sau pur și simplu uită-te pe geam. Sau gândește-te la cel mai apropiat în timp moment în care te-ai simțit bine. Sau fă orice faci tu ca să te poți relaxa un pic.

Mie îmi iar vreo 3 minute să fac asta. Dar eu am antrenament. Și nici măcar mie nu îmi iese tot timpul (apropo, pregătesc un articol despre ce am învățat din cearta mea absolut tembelă cu Mihai Sturzu…). Tu ai intervalul tău de timp care să te ajute să ieși din starea ai de afectare în care te-a adus ce ai văzut în social media.

Dar mare atenție: nu doar să te prefaci că citești pagina aia de carte (sau ce faci tu ca să te relaxezi). Căci exercițiul acesta, ca să îi zic așa, are rost doar când reușești să ieși din starea aia inițială de afectare. Cititul, privitul pe fereastră sau ce mai faci tu ca să te relaxezi este doar o mijloc prin care să ieși din stare aia, o cale pe care să mergi înspre altă stare. Spre necesitatea de a fi contra.

Pasul 2

După ce ai făcut pasul 1, intră din nou pe telefon, tabletă sau laptop. Și privește din nou spre ceea ce te-a afectat inițial. În cele mai multe cazuri, o să vezi că nu o să mai fii așa de afectat. Nu întotdeauna, dar de regulă așa se întâmplă.

Pentru că, făcând pasul 1, ai întrerupt practic acumularea crescândă de emoție echivalentă cu nevoia de a fi contra. Stare în care ai intrat automat atunci când ceea ce ai văzut în social media a acționat ca un stimul declanșator.

Și, totodată, ai făcut primul pas decisiv înspre a ieși din nevoia de a fi contra și a intra în necesitatea de a fi pro. Ceea ce este grozav!

Nu doar pentru că nu o să mai fii atât de afectat de ce ai văzut în social media (costurile psihice și afective), ci și pentru că nu o să mai consumi atât de mult timp cu acel ceva din social media (costuri de timp și de oportunitate).

Intrarea în necesitatea de a fi pro te mai ajută la ceva: la a decide dacă este nevoie să reacționezi printr-un comentariu (sau mesaj direct, sau share sau orice altceva) la acel ceva din social media. Și, dacă decizi că vrei să o faci, să te ajute să o faci în așa fel încât să nu îți afecteze reputația sau modul în care te percep ceilalți.

Căci – mare atenție! – răspunde în așa fel încât să pornești de la acel stimul dar să vorbești celor care se uită fără să reacționeze la ce zici. Căci aceștia – cărora eu le zic silent majority – sunt cei care contează cu adevărat pentru tine (am explicat pe larg într-un articol dedicat).

Îți recomand să faci acești doi pași de fiecare dată când ceva te deranjează în social media. Și îți propui să faci asta măcar trei luni. Și apoi să vii să îmi spui cum te mai simți. La pariu că o să fie bine? :)