Zicerea din titlu aparține lui Thoreau. Cel mai probabil că numele nu vă spune nimic. Nu este printre ”celebritățile” despre care să fi auzit. Mai ales dacă ești român. Și ești dacă citești asta, desigur.

Ei bine, pe scurt, Thoreau a fost un american dilimandros rău. Care, pe lângă că a făcut cam 32453535 de lucruri în viață (dintre care multe le-a făcut chiar ca meserie), la un moment dat a decis să lase civilizația în urmă și s-a dus în pădure să trăiască the simple life (cândva prin 1850).

A făcut și nițică pușcărie pentru că nu a vrut să plătească niște taxe, pentru că – zicea el – refuză să dea din buzunarul lui pentru un stat care se războiește (atunci americanii erau pe sistem de pac-pac cu mexicanii) și care o arde cu sclavagismul.

Bref, o poveste de om. V-am zis câte ceva despre el ca să înțelegeți că vorba din titlu a zis-o un om despre care poți să spui o grămadă de lucruri, dar nu poți să îi reproșezi că nu a trăit cu adevărat. Cam cum a vrut el.

Căci, nu-i așa, cam asta ar fi definiția trăitului cu adevărat: să trăiești cum vrei tu, nu cum îți spun alții că ar trebui să trăiești.

Bun, acuma legătura cu scrisul. În primul rând, Thoreau a fost și scriitor. Unul care nu a rupt norma, dar care nici de telecomandă nu s-a făcut. Și care scriitor, tocmai pentru că el a făcut o grămadă de lucruri, reproșează altor scriitori din epocă că le cam bagă de la zi-le Loredana în cărțile lor.

Practic, el reproșează caracterul pur ficțional al unor opere literare, care ar fi trebuit să aibă și niscaiva realitate pe acolo, pe undeva prin părțile esențiale. Acuze cam deplasate, dacă mă întrebați pe mine.

Să ne gândim, spre exemplu, la Jules Verne și imperiala sa operă. Julică al nostru n-a ieșit din Franța, zice legenda. Dar lasă că și pe teritoriul francez abia ce s-a deplasat gen de la București la Râmnicu Sărat și retur. Și uite ce moștenire literară fantastică (la propriu) a lăsat în urma lui.

Revenind în ale noastre vremi, nu aveți cum să nu apreciați valoarea irefutabilă de adevăr din spusele lui Thoreau, pe care le citez în titlu. Căci este cu adevărat de speriat paianjenul cât se scrie în lumea asta de niște oameni care nu prea s-au ridicat să trăiască.

Mă refer la literatura de specialitate (ca să îi zic așa, generic). Alegeți orice domeniu vreți voi. Hai, alegeți. Orice domeniu. Pe care să îl cunoașteți cât de cât.

Și instant vă vin în minte măcar doi saltimbanci (ca să nu le zic mai rău, mă înțelegeți, oameni suntem), care maimuțăresc știința adevărată în scriiturile lor, care siluiesc realitatea aplicată cu fantaziile lor neaplicate, care, bref, sunt specialiști pe domeniu pentru că au studiat vreo 3 ore jumate pe google ce zic alții despre chestiunea în cauză.

Hai, vă provoc, ziceți că nu este așa. Ziceți că nu aveți măcar două, trei exemple de astfel de saltimbanci. Care, vorba lui Thoreau, s-au așezat să scrie despre ceva înainte de a se ridica să trăiască acel ceva.

Ceea ce este trist. Nu pentru ei, căci nu ne pasă de nici o culoare de tristețea lor, ci pentru cei care, din nefericire, se lasă amăgiți de scriiturile acestor netrăiți, ca să le zic așa.

De ce este important să ”trăiești” un domeniu înainte de a te apuca să scrii despre el?

Serios? Serios mă întrebați asta? Adică, practic, mă întrebați de ce cineva care scrie despre cum să înoți ar fi trebuit ca înainte de asta să facă măcat vreo 2.000 de bazine, ca să nu zic să fi luat măcar vreo 7 medalii la niște concursuri?

Mă întrebați de ce cineva care scrie despre grădinărit ar fi trebuit să planteze înainte de actul scrierii măcar vreo 7895 plăntuțe, plante sau pomișori și – preferabil din perspectiva experienței pe care o aruncă asupra cititorului – să se fi luptat și cu vreo 3 molime, 4 invazii de gândaci, 3 grindine și 8 înghețuri?

Da, știu ce vreți să spuneți: problema este că nu aveți de unde să știți DINAINTE de a citi ce scrie un astfel de saltimbanc dacă este sau nu saltimbanc. Așa este, nu aveți de unde să știți. Mai ales dacă scrie despre un domeniu la care nu vă prea pricepeți.

Nu vă poate nimeni reproșa, deci, că ați pus botul (pardon my French). Dar vi se poate reproșa că vă opriți doar la a vă lăsa loviți în aripă de respectivul saltinbanc.

”Și, atunci, ce este de făcut?”, ați putea pe bună dreptate întreba. Din punctul meu de vedere, puteți face așa: nu vă lăsați expuși doar la o singură sursă. Să citiți și scriiturile altora despre subiectul în cauză. Măcar încă vreo doi autori să citiți. Așa vă cresc masiv șansele să îl depistați pe saltimbanc.

Și mai puteți face ceva: să vă uitați ce a făcut respectivul CONCRET, nu POVEȘTI. Cât mai aplicat. Cu cifre. Cu rezultate. Cu ani de experiență practică. Pentru că, adevăr vă spun vouă, nici o lecție nu se compara cu lecția datului cu capul în prag.

La ce vă ajută să știți care-i papagal (pardon, saltimbanc) și care nu? Păi, pornim de la presupunerea că de aia citiți despre domeniul în cauză pentru că vă interesează. Pe cale de consecință, nu ați vrea să știți de la cineva care chiar ”a trăit” domeniul respectiv, nu doar de la unul care l-a găsit pe google?

Ceea ce vă doresc la modul corespunzător. Și o dau semnată.

Cristian China-Birta – consultant social media

Scrie de 10 ani pe blogul sau cristianchinabirta.ro. A publicat peste 13.000 de articole în acest timp. A organizat în cei 10 ani de activitate peste 300 de campanii cu şi pentru bloggeri. În acelaşi timp, a participat că blogger la peste 200 de campanii.

A ţinut peste 100 de cursuri de social media la solicitarea companiilor şi agenţiilor, fiind speaker la mai mult de 100 de evenimente în care subiectul principal a fost social media şi comunicarea digitală.

Din 2013 este asociat în Kooperativa 2.0 – agenție digitală.

PS Dar s-ar putea ca toate acestea de le zic io despre mine să fie doar niște povești, nu-i așa?