Intră pe acest link și poți câștiga o bicicleta Pegas, într-un concurs organizat de BCR.

Nu aveți voi atâtea cuvinte urâte despre mine câte cuvinte frumoase am eu despre voi

Tocmai am terminat de citit ”Sapiens”, o carte beton (aveți și varianta ebook), despre care o să scriu clar un articol separat, atât de bună este!

Ei bine, există acolo câteva ziceri despre importanța bârfei pentru evoluția omului ca ființă supremă (sanchi…) pe acest Pământ. Cică este teribil de importantă bârfa în continuare ca să funcționeze societatea. Și zice asta cu niște argumente cărora încă nu am reușit să le găsesc contra-argumente. În fine, o să vedeți voi, căci cartea merită citită nu neapărat pentru asta, ci pentru alte foarte multe.

Ei bine, am zâmbit când am citit rândurile acelea. Căci mi-am adus aminte de acele X luate câte Y momente în care oameni care m-au rugat să îi ajut cu câte ceva, m-au bârfit apoi pe sistemul ”mdea, a dat și el un share, mare jmekerie…”.

Mi s-a întâmplat de atâtea ori asta încât orice om întreg la cap (de unde deducem că nu prea sunt) ar fi renunțat să mai presteze ajutoare de astea pe sistem de suflețel, gen. Pentru că nu trece săptămâna să nu mi-o fur (indirect, desigur, nu direct în față, evident) de la careva.

Aflu despre astfel de chestiuni pentru că îmi spune lumea. Adică cea sau cel căruia i se confesează bârfitorul simte nevoia să îmi spună ce a zis ăla (nici asta nu e chiar ok, că tot bârfă se numește, zic). Câte or fi alea despre care nu aflu, dracu știe…

Am scris pe larg pe subiectul care se leagă de ce vorbim astăzi, adică de ce refuză bloggerii să te ajute fără bani. Căci, desigur, chestiunea este mult mai complicată decât o superficializează cei care se strâmbă că ai încercat, cu acel share de blamat, să îi ajuți. Mult mai complicată.

Apropo, vă recomand să citiți tot Decalogul Campaniilor cu Bloggeri. Căci am pus în cam tot ce am învățat în deceniul petrecut ca blogger profesionist și consultant social media.

Cei mai triști sunt cei care îmi reproșează (mă rog, nu mie direct, desigur) că share-ul ăla amărât pe care l-am dat nu le-a livrat rezultate.

Unul dintre ei m-a enervat atât de tare (doar pentru că a fost atât de ghiolban încât să zică ”păi o arde cu familia în nuș ce vacanțe, ce treabă are el să se ocupe să mă ajute?”; dap unii în halul ăsta ajung) încât l-am confruntat dur. Și i-am cerut să-mi spună 1. ce altă metodă a livrat din ce a făcut pe partea de promovare 2. ce mecanism de măsurare a conversiilor are 3. de ce este atât de ghiolban. S-a bâlbâit la toate. Și a ținut să mă asigure de înalta sa considerație și de mare stimă pe care mi-o poartă.

Om la vreo 25 de ani. Comunismul puincurist nu a murit, stați liniștiți. Doar s-a hipsterizat un pic, așea, în cazul unora.

De ce este mizerabil să reproșezi ceva (și mai ales nu în față, ci pidoznic) cuiva care a ales să te ajute, deși nu era obligat să o facă? De ce este e o tristețe irecuperabilă să te uiți disprețuitor la cineva care și-a rupt un pic din timp să se uite la ce ai de zis? De ce este semnul clar că acea sau acel care comite astfel de ghiolbanisme nu o să facă mare lucru în viață? Puteți da voi singuri răspunsul. Sau răspunsurile, după caz.

O să mă opresc să încerc să ajut? Nope. Pentru că la mine ecuația este simplă:

Nu aveți voi atâtea cuvinte urâte despre mine câte cuvinte frumoase am eu despre voi.

Ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Măcar să încercați. Măcar atât. Să încercați să înțelegeți contextul în care cel pe care îl bârfiți activează. Să înțelegeți limitările lui. Să înțelegeți că nimeni nu are obligația să vă ajute, chiar nimeni, indiferent dacă sunteți posesorul adevărului absolut și irefutabil. Și să pricepeți că o minimă decență în relația cu oamenii este condiția necesară (dar nu suficientă, desigur) care desparte un om mediocru de un ghiolban în devenire.

Și să mai înțelegeți un lucru: de fiecare dată când vă stropșiți la cineva care vă ajută, tăiați adânc din disponibilitatea lui de a mai ajuta pe alții. Practic, lovind un om care v-a ajutat doar pentru că așa a vrut el, refuzați altora șansa de a fi ajutați. Unii care, pun pariu pe ce vreți voi, merită să fie ajutați mai mult decât meritați voi.

Nu de alta, dar dacă bifați cât de cât ceva din ce am zis mai sus, sunteți cât de cât profi. Altfel, rămâneți la nivel de bârfitor pe a cărui carte de vizită scrie ceva pompos, foarte pompos, mult mai pompos decât ați merita, zic.

Și, pentru că de ceva vreme când scriu astfel de articole le trimit prima dată celor care îi fac onoarea să fie abonați la newsletterul meu (o puteți face și voi în căsuța corespunzătoare din dreapta sus a paginii pe laptop sau jos la finalul articolului pe mobil), din când în când o să vedeți anumite completări primite chiar de la cei care văd pentru prima dată articolul (mă rog, un draft), adică cei abonați la newsletter.

Spre exemplu, după ce a citit ce am trimis, cea sau cel care își spune Achiziții Corecte mi-a trimis următoarea completare, care vine la mare fix!

Asta e din ciclul neamtului plecat din sat in Germania care in fiecare an in concediul petrecut in satul natal oferea 100 de marci fiecarui satean drept o mica contributie de inapoiere societatii care t-ea facut om si asta timp de 18 ani dupa care a oferit doar 50 de euro (datorita intrarii fiului sau unic la o facultate de prestigiu de peste ocean) la care un satean la afirmatia altui consatean confirmand suma primita de fiecare, zice : ba, asta-si creste copilul pe banii nostri !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: