Nu de fake news trebuie să ne fie frică, ci de prostia celor care le citesc

Să fie clar de la început: și eu dau dovadă de prostia pe care o acuz în acest articol. Dar doar din când în când, extrem de rar (spre aproape deloc, chiar).

Așa că, atunci când zic de alții că sunt proști că dau click pe tot felul de bălării, mă încadrez și eu în această categorie. Dar foarte puțin (spre aproape deloc, chiar). Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

Hai să intrăm în discuție la modul aplicat. Și, pentru că suntem inteligenți, nu-i așa, nu ”proștii ăia îngălați care dau click pe toate cretinitățile pe de interneți!”, să discutăm despre știrea (fake, desigur, că aici e șpilul) cu premierul Finlandei, care ar fi zis că vrea să dea o lege pentru săptămâna de muncă de 4 zile pe săptămână.

Toată lumea a preluat-o. Absolut toată lumea. Inclusiv eu am dat-o. Pentru că am văzut-o pe The Guardian, publicație pe care nu ai cum să o suspectezi că umblă cu știrea vopsită.

Doar că și eu au comis eroarea pe care am comis-o io: i-au crezut pe alții la care au văzut pseudo-știrea asta (la fel, de nesuspectat în mintea jurnaliștilor de la The Guardina că umblă cu știrea nevopsită) și tot așa.

Undeva, o sursă primă care părea ok (foarte importantă această nuanță; de fapt ce nuanță e ditai chestia!) a dat știrea. Care s-a rostogolit și a devenit virală.

Doar că, desigur, a fost o știre falsă. De unde și disonanța cognitivă profundă a unor jurnaliști de clasă (nu o zic la mișto, chiar deloc) legată de faptul că, pe românește spus, și-au luat țeapă (what the fuck just happened?!).

Altfel spus, dacă până la scandalul ăsta (adică faptul că o știre falsă a fost preluată ca bună de o grămadă de instituții de presă respectabile) faza cu fake news era pe tarlaua ”proștilor de pe interneți”, acum iată că s-a aplicat principiul cine zice, ăla e. De unde, cum zicea, și disonanța cognitivă profundă în cazul unora.

Cum te poți proteja de fake news

Răspunsul tranșant este: nu poți. Dacă ești conectat la internet ai toate șansele să ți-o furi la un moment dat. Așa cum, iată, ne-am furat-o și noi, marii inteligenți într-ale internetului, în scandalul ăla cu premierul Finlandei.

Ca să fie și mai clar, hai să o dau sub formă de axiomă de nezdruncinat în internetul modern:

Este imposibil să nu dai click, cel puțin o dată în viață, pe o știre falsă.

Bun, acestea fiind stabilite, hai să stabilim adevăratul obiectiv: să ne ferim pe cât este omenește posibil de astfel de știri false.

Lucru pe care îl putem face, în opinia mea, doar dacă ne selecționăm foarte atent (și teribil de restrictiv, aș zice) sursele de unde ne informăm.

Și nu mă refer aici la faptul – cum zici unii, of… – ”io mă informez din Facebook”. Asta-i fix cum ai zice că tu te uiți la televizor, nu la un canal sau la un program de la televizor.

Facebook nu produce conținut, ci doar îl gestionează. Tu când zici ”mă informez de pe Facebook”, te informezi de fapt de la prieteni, amici, friends și ce mai ai tu pe acolo și, după caz, de la alte ziare, bloggeri, influenceri sau pagini de branduri, nu de la Facebook.

Așa că sursele despre care îți zic io astea sunt, nu Facebook, la ele să fii atent/ă. Bine, e drept că până îți dai seama dacă e sursă bună sau nu (pornim de la idee că nu cunoști sursa, firește), trebe să dai click pe ce îți dă, dar după câteva faze te prinzi dacă e ok sau nu.

Este important să faci asta, adică să îți selectezi foarte bine sursele de unde te informezi și pe care dai click nu doar pentru că așa te expui la niște mizerii. Pentru că, dacă ar fi doar asta, ai da din umeri și ai zice ”aia e, mi-am luat țeapă, nu mai intru pe siteul ăsta niciodată”.

Problema majoră este că, din punct de vedere tehnic, atunci când ai dat click pe un fake news de ăla ”original”, se întâmplă niște chestii. Tehnice. Nașpa.

Nu intrăm aici în detalii (căci ne-am prinde urechile la greu) dar îți zic doar că se poate întâmplă să îți viruseze calculatorul, laptopul sau telefonul (yeap, puțină lume știe că se poate întâmpla asta cu telefonul și e chiar nasol când se întâmplă).

Sau se poate să îți ia cookiurile (”prăijturelele” alea despre care siteurile care respectă legea te întreabă dacă pot să le fure de la tine) și să te trezești sub bombardament de informații pe care nu ți le dorești.

Sau să îți fure datele. Sau. Sau. Sau. Căci nimeni nu face fake news la modul profesionist doar ca hobby, așa, ca să se distreze. Obiectivul lor fundamental este să obțină beneficii. Și le obțin, după cum ți-am zis mai sus.

De aia zic să ai grijă mare la sursele pe care le urmărești și pe care dai click. Vorba aia:

Dacă m-ai fraierit o dată să dau click pe un rahat, rușine ție; dacă m-ai fraierit de două (trei, patru, opt…) ori, rușine mie.

Fix așa este și cu clickurile alea pe care sper să nu le prea dai pe fake news…

Photo by Max Muselmann
Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Nu de fake news trebuie să ne fie frică, ci de prostia celor care le citesc”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3400 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)