De mai bine de 5 ani, am hotărât așa: ajung cel târziu la ora 18.00 acasă și, dacă îi văd lângă mine pe doamna sufletului meu și pe cei trei copii, minunății minunate extraordinare, atunci pun telefonul pe silențios și vă urez mult succes să puteți da de mine. Și chestia asta o aplic și în weekend. Una din cele mai bune decizii pe care le-am luat în viața mea, de departe! Cu rezultate absolut fabuloase pentru ceea ce înseamnă sufletul meu de soț și de tată.
A fost greu să reușesc să fac asta? Nu, nu a fost greu. A fost teribil de greu! Pentru că, nu-i așa, mereu este ceva de făcut, mereu ai un mail la care OBLOGATORIU (un cuvânt de-a dreptul idiot, pe care OBLIGATORIU trebuie să vi-l scoateți din vocabular) trebuie să răspunzi, o chestie care nu suferă amânare (da, ok, aha, bine că suferă amânare familia ta, copiii tăi, starea ta de bine…). Da, repet, a fost teribil de greu. Dar am reușit. Pentru că, după mai multe încercări, am avut acel moment de luciditate, când am pus în balanță, practic, viața profesională și viața personală, când am reușit să le separ, la nivel vizual în mintea mea, dacă vreți. A fost momentul meu de ”of, cât de prost am putut fi…”.
Pentru că în acel moment de luciditate am văzut nu neapărat faptul că cele două vieți trebuie să fie separate, ci am văzut, limpede și ca o revelație, următorul lucru:
O viață personală împlinită mă ajută enorm să am o viață profesională cât mai frumoasă. Și am mai văzut ceva: că inversul nu se aplică cu la fel de multă forță.
O viață profesională împlinită nu aduce obligatoriu o viață personală mai frumoasă, ci maximum mai mulți bani. Evident că bani ne trebuie ca să trăim. Dar, dragilor, atunci când banii ăștia ne ”costă” mult prea mult ”bugetul” vieții personale, poate că ar fi bine să vă regândiți ”portofoliul”…

Ziceam mai sus de faptul că decizia de a mă decupla (deși, când ești blogger și antreprenor nu prea te decuplezi cu adevărat niciodată la ce faci, în subconștient ”rulează” taskurile…; dar la nivel conștient trebuie înțeleasă ruperea) de la viața profesională când sunt acasă cu ai mei a însemnat enorm pentru liniștea mea sufletească. Dar să știți că și pentru starea mea mentală a fost o decizie extraordinară.
Cel mai mare câștig al deciziei mele știți care a fost? Nu este evident, dar tocmai de aceea, când am realizat că asta s-a întâmplat, am zis ”uau, ce tare…”. Ei bine, câștigul cel mai mare a fost acesta: mi-am dat seama că am acel ”buton” pe care pot să îl apăs și să ies din starea de antreprenor sau de blogger și să intru în starea de tată sau de soț și că pot să apăs acel buton de fiecare dată când vreau și că efectele sunt imediate.
Ar trebui să explic un pic, pentru că știu că unii dintre voi nu prea înțeleg cum devine asta :) Cel mai bine ar fi să faceți un test: opriți-vă acum, chiar acum, din cititul acestui articol, puneți-vă telefonul de-o parte (mai ales dacă sunteți părinți) și ziceți-vă în gând:
Gata, timp de jumătate de oră nu mai sunt la job, nu mai sunt la treabă, sunt doar eu cu mine și atât.
Puteți face asta? Vedeți cât este de greu să apăsați acel ”buton” despre care vă spun? Înțelegeți de ce spun că ușurința cu care eu pot cupla și decupla acest buton este cel mai mare câștig?
Mulți dintre voi o să spună ”este imposibil să fac testul ăsta, chiar sunt la birou și am enorm de multă treabă!”. Nu contest nici un milimetru că sunteți foarte ocupați. Ba, dimpotrivă, îmi confirmați faptul că a apăsa acel buton este, în cazul vostru, o sarcină teribil de grea. Ca să nu mai vorbim despre cât v-ar fi de greu – imposibil, chiar – să ajungeți în mindsetul în care sunt eu, adică să activez acel buton oricând vreau, indiferent de context, de loc, indiferent de câtă treabă am. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, întrebați-i pe cei care mă cunosc (faptul că mă opresc brusc din ce fac și spun ”eu am plecat, mă duc să o scot pe Patricia mea cea minunată în parc” este deja cunoscut pentru multă lume din jurul meu…).
Hai să discutăm altfel: care este cel mai rău lucru care vi s-ar putea întâmpla dacă ați face testul pe care vi l-am propus, să vă opriți brusc din ce faceți și timp de jumătate de oră să fiți doar voi cu voi? Să vă dea șeful afară? Păi, dragilor, dacă aveți un șef care să vă dea afară doar pentru atât, fugiți voi singuri de acolo, nu mai așteptați să vă dea el afară, e toxic să stați acolo! Să vă taie din salariu? Well, o companie care gândește așa oricum nu vă da un salariu atât de mare încât să vă afecteze atât de mult reducerea, parol. Să vă ”coste” această întrerupere mai mult stat la birou ca să recuperați? Păi eu ce încerc să vă explic aici, că nu este bun tocmai mindsetul ăsta de uitat de viața ta pentru că ești la birou?!
Bun, acum gândiți-vă ce lucruri bune vi s-ar putea întâmpla dacă ați face testul. Măcar pentru atât să vă opriți din ce faceți, doar pentru câteva minute, să vă gândiți la lucrurile bune care vi s-ar putea întâmpla. Eu v-aș putea zice despre câteva beneficii grozave, dar mai bine vă las pe voi să le descoperiți. Doar cugetatul în sine despre astfel de chestiuni și deja este un câștig enorm pentru voi :)
Eu vreau să vă provoc să lăsați viața voastră personală să dicteze vieții profesionale, nu invers. Să vă recuperați dreptul de a spune ”nu” tocmai pentru a vă recupera dreptul de a vă spune vouă înșivă ”da”. În esență, să trăiți mai mult pentru voi, dragilor, nu pentru ceilalți! Ceea ce vă doresc din tot sufletul :)
Dacă v-a plăcut acest articol, dați-l mai departe. S-ar putea să placă și prietenilor voștri!
17 thoughts on “Viață personală fără viață profesională se poate. Invers, nu prea. Atunci de ce ucideți ”personalul” din viața voastră?”
Fain articol. Mi-a mers la suflet. As completa ca merita incercarea la care sunteti provocati chiar daca nu sunteti casatoriti, chiar daca nu aveti langa voi nici un membru al familiei. Incercati sa renuntati temporar la telefon si calculator si sa va ocupati cu ceva ce va bucura sufletul si mintea. Sa iesiti cu prietenii in oras, sa mergeti la un film, sa cititi o carte. Timpul acordat pentru sine este deosebit de pretios. Sfanta Treime sa fie cu voi! (8 ore de somn, 8 ore munca, 8 ore doar ale tale, pentru ce iti doresti sa faci). O zi frumoasa!
Perfect de acord că se aplică și în cazul celor care (încă!) nu au familie :) Doar că eu spun doar ce mi se întâmplă mie, de aceea mă adresez celor care, cred, sunt în aceeași categorie :)
Frumos! Adevarat! Lupt pentru consolidarea unei decizii similare. Cateodata e greu…Dar merita efortul 100%.
Mulțumesc pentru aprecieri și felicitări pentru efort! :)
Foarte fain articolul!
Mulțumesc :)
Mă bucur că ai realizat la timp. Ești un deștept și-un norocos! :) Știu că știi asta, voiam să întăresc ideea! :)
Alții descoperă ce-ai descoperit tu când deja încep să piardă mult (tot) în plan personal. Și, atunci, în ciuda descoperirii, își spun că oricum nu mai are rost… Dar are! Niciodată nu-i totul pierdut – iar noi cu noi rămânem în viața noastră, garantat!… :) Dacă nu învățăm niște lecții, chiar și din pierderi… nu avem timp să facem greșeli noi! :)
Mulțumesc, colega, mulțumesc :)
Faina tare experienta asta si cat se poate de importanta pentru sufletul nostru si al celor de langa noi. Da, banii si serviciul au rolul lor dar dragostea celor apropiati si timpul special petrecut cu ei nu pot fi cu nimic inlocuite. Un timp pretios care iti umple cu adevarat sufletul. Un timp cu ei sau cu tine insuti e si o deconectare si o relaxare de care creierul nostru are din ce in ce mai multa nevoie in tumultul vietii de zi cu zi. Uneori e greu sa spui „nu” dar recompensa e uimitoare. Multumim de impartasirea experientei, om cu suflet frumos. Avem mereu ceva de invatat de la tine :)
Cu mare drag, mulțumesc și eu :)
Eu am renunțat la un job care îmi ocupă extrem de mult timp, pentru a mă regăsi și încerca să echilibrez partea personală cu cea profesională. Sper să reușesc acest lucru la viitorul loc de muncă.
Ai mare dreptate, este foarte dificil, dar şi foarte important, să le separi, însă „work-life balance” diferă de la persoană la persoană, fiind o abordare a existenţei ce vine în încercarea de a rezolva conflictul din ce în ce mai întâlnit între viaţa persoanală (cu tot ce cuprinde aceasta : familie, prieteni sau doar nevoia de timp liber) si carieră. Priorităţile fiecaruia diferă în funcţie de etapele vieţii, dar indiferent de lucrurile pe care trebuie sa le facem pentru a atinge acest echilibru, este vital sa îl stabilim ca obiectiv.
Sigur că această balanță este diferită, doar toți suntem diferiți! Textul acesta eu l-am scris mai mult pentru cei pentru care balanța asta înseamnă 95 la 5. Care este orice altceva, dar numai balanță nu este :))
Excelent! L-as printa si l-as publica in corporații, acolo unde se susține ca sistemul este facut in așa fel încât sa rămâi conectat, dar eu tot susține e ceva vreme ca este vorba despre fiecare dintre noi, despre cat acceptam si despre limitele pe care noi înșine ni le setam intre viața personală si profesională. Foarte, foarte fain articolul!
Mulțumesc frumos :)
Foarte bune observatiile, mai ales partea aceea cu decuplarea IN TIMPUL, de asemenea cea cu inversarea prioritatilor… dictatoare. Asa ar trebui sa fie. Si atunci una din consecinte ar fi ca mult mai putini parinti ar pleca din tara sa castige baaaani. Iar sistemul sau establishmentul (statul plus cultura organizatiilor ) ar trebui sa constientizeze. Utopii, nu?
Nu le-aș zice utopii. Ci doar chestiuni în curs de rezolvare. Adică hai să încercăm să fim optimiști. Foarte optimiști chiar :))