De ce ne uităm la ce fac alții? Poate pentru că nu ne place ce vedem dacă ne uităm la noi?

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

Intru direct în subiect. Și întreb. Fix ce zic în titlul. Mă rog, ca să nu repet ca papagalul ce am zis, nuanțez un pic. Și zic: oare nu cumva a ne uita cu un ochi critic la cine suntem noi și la ce facem ne sperie atât de tare încât alegem să ne uităm tot timpul la alții, niciodată la noi?

Și întreb asta pentru că multă vreme eram contrariat de ce alege multă lume să facă asta. Să – practic – utilizeze resurse importante de timp și de nervi să se uite la ce fac alții. În loc să – practic – aloce resursele alea pentru a trăi mai bine în viața lor.

Eu nu înțeleg de ce să facă cineva asta. Chiar nu înțeleg. În sensul că 1. nu înțeleg de ce și-ar bate cineva capul cu așa ceva 2. nu înțeleg la ce îi ajută în viață să facă asta în loc să facă altceva.

Cel mai probabil – că o zic din nou, atât de tare mă contrariază – unii așa aleg să își trăiască viața. Privind spre viața altora tocmai ca să nu se uite la viața lor. Pentru nu prea le place ce văd. În viața lor, zic.

Este și asta o teorie. Pe care o văd destul de des. Doar că nu cred că este explicația aia majoră, masivă și irefutabilă. Care să le acopere pe toate celelalte explicații.

Discuția este, desigur, mult mai largă. Și cu multe nuanțe. Așa cum este cam tot ce ni se întâmplă în viață. Un căcălu de nuanțe, pardon my French.

Hai să discutăm mai aplicat. Cu rugămintea ca, dacă ai o explicație pentru mine de ce fac unii chestia asta, m-ar ajuta să îmi zici. Ca să înțeleg. Nu ca să nu mai fac pe viitor. Că io tot așa o să fac. Ca mine. Dar să înțeleg. Mulțam.

Unii îmi reproșează că folosesc un limbaj mult prea colorat și prea colocvial și că asta ”nu e ok atunci când faci business”.

Ce mi se pare mie interesant este nu că îmi reproșează așa ceva. La urma urmei este dreptul oricui să zică ce vrea oricând. Ci modul în care o fac.

Pe sistem de sentință. Fără drept de apel. Unii cu superioritate didactică. Ei știu că așa ceva nu se face. Iar eu, dacă fac asta, se cheamă că nu fac ce trebuie.

Le spun tuturor. Mă rog, tuturor celor care nu depășesc o minimă limită de bun simț. Avem loc toți pe lumea asta, le zic.

Chiar dacă unora li se pare că ce fac ceilalți și le iese nu e bine pentru că nu fac cum fac ei și nu le iese. Și chiar dacă cei mai mulți din cei care îmi reproșează superior că nu fac bine business nu au făcut în viața lor business.

Ah, ca să nu mai zic că aproximativ 76,54% din cei care îmi aduc astfel de reprouri au făcut română cu profa de chimie, atât de prost scriu.

De ce fac asta? De ce își irosesc resurse prețioase să – practic – își piardă timp cu mine în loc să își vadă de viața lor? Cu ce îi ajută faptul că ”l-am pus la punct pe fraier”? Cu ce îi ajută această minciună?

Cu ce îi ajută că, preț de câteva secunde, au atras atenția cuiva, după care acel cineva își vede de viață și uită instant de ei?

Dacă ai un răspuns pentru mine, te rog să mi-l zici. Că io încă stau și cuget…

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

12 thoughts on “De ce ne uităm la ce fac alții? Poate pentru că nu ne place ce vedem dacă ne uităm la noi?”

  1. Cred ca incearca sa se erijeze in ceea ce percep ei ca ar fi o pozitie de putere. Daca nu au mare control asupra lucrurilor din propria viata, se genereaza niste frustrari care trebuiesc eliberate si, din pacate, eliberarea aceasta presupune, pentru ei, intruziunea in viata altcuiva. Au nevoie sa le fie recunoscuta autoritatea, iar daca acest lucru se intampla in relatie cu o persoana publica… cu atat mai bine. Zic si eu. Habar nu am, de fapt. 😂

    1. Nu e rea explicația… Chiar deloc. Adică are foarte mult sens. Pardon, face mult sens :)) Ca explicație, zic. Altfel, să îți construiești existența, fie ea și în virtual, pe o atât de falsă și de greșită poziție de pseudo-putere, oh doamne, ce tristețe…

    1. Din observatiile mele,aceste preocupari vin din lipsa de educatie si mult din lipsa de preocupari serioase.Eu zic mai bine incerc sa imi intretin neuronii ramasi (luptind cu anii),decit sa fiu preocupata de „capra vecinului”.Uneori de fapt e imaginea noastra in oglinda,ce reprosam dar mai vine si din simt civic,cuvint perimat,dar rar existent.

      1. Da, nu zici rău, s-ar putea să fie o legătură cu lipsa de educație… Dar nu în cazul tuturor. Adică, trust me, am văzut oameni cu o educație beton, care erau mai cârcotași și mai bârfitori decât jumătate Facebookul :))

  2. Eu cred ca e in noi. Ca si expresiile „ce o sa zica lumea (vecinii, oamenii de pe strada, etc)”, „daca te vede lumea”, „asa se face”, etc, care vin din trecut perpetuate de catre popor. Pur si simplu unii sunt interesati de viata vecinului, de ce a mai facut, de ce si-a mai cumparat, de cum se imbraca, de ce’si face in casa, etc pentru ca au nevoie sa stie ca sa se poata plange/chibita ulterior.
    Am avut meciuri cu ai mei parinti ca de ce fac asta si ailalta, ca nu se face asa, ca ce o sa zica lumea, etc. Bai, e viata mea, e casa mea, e curtea mea, e …. mea si nu ma intereseaza de ce cred ceilalti despre mine.

  3. E in gena noastra sa-i analizam pe altii, uitand astfel de noi, ori in alte situatii, metoda comparatiei ne da o „stare de bine” daca avem si cu ne „lauda”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)