Când am lansat provocarea către voi cu propunerea de a-mi trimite texte despre antreprenoriatul social, vă spun sincer că nu știam la ce să mă aștept. Dar apoi, pe măsură ce textele de la voi veneau, m-am relaxat și un zâmbet mare mi s-a lipit de față. Unul de recunoștință. De împlinire. Pentru că am văzut că mulți dintre voi nu doar că ați auzit despre antreprenoriat social, dar chiar știți cu ce se mănâncă. Și asta îmi place, îmi place de foioioioi!

Înainte de a vă lăsa să citiți încă un text primit în urma provocării mele, reamintesc celor care aveți legătură cu businessuri care au impact social, că puteți să vă înscrieți în excelenta inițiativa Chivas – The Venture, care este, pe scurt, o oportunitate pentru business-urile cu impact social de a se dezvolta, de a primi sprijin financiar și, nu în ultimul rând, de a obține un lucru visat de mulți: recunoaștere internațională. Mai aveți timp până la sfârșitul lui octombrie :)

Textul de mai jos este scris de Mădălina. Care m-a rugat să rămână anonimă :)

–––––––––-

Ei da, sunt o fostă corporatistă care face acum antreprenoriat social. Cu siguranță, asta nu vă spune mare lucru așa cum nici mie nu mi-a spus, recunosc, atunci când am pornit-o pe drumul asta. Conceptul de antreprenoriat îmi era clar, familiar- învățasem, din propria experiență, cam cât de dificile erau start-up-urile și mă așteptam, evident, să am de-a face cu toate problemele inerente ale unei afaceri la început. Cel de-a doilea termen al sintagmei “antreprenoriat social” mă cam nedumerea pe-atunci…

La început, când colegii mei mi-au pomenit despre angajații cu probleme sociale, aparținand unor categorii defavorizate, m-am gandit la ideea de charity. Și chiar, preț de vreo cateva clipe, mi-a trecut prin cap că prea folosesc cuvinte mari si pompoase…

Apoi m-am izbit, la propriu, de poveștile lor, ale “beneficiarilor” cum le place oamenilor din ONG-uri să-i numească. Mihaela mi-a zâmbit cald din prima zi în care am întalnit-o. Mi-a zâmbit larg si atat… e surdo-mută, am aflat, și comunicarea ei cu oamenii din jur e incredibil de limitată. Sunt sigură că și voi credeți, așa cum am crezut și eu, că poți să comunici cu o persoană surdo-mută foarte simplu, pănă la urmă, că doar putem să scriem bilețele cu ceea ce vrem să spunem. Numai că ea nu poate face asta pentru că îi lipsesc cuvintele de legătură, conexiunile făcute între diverse obiecte si acțiuni. Limbajul ei, chiar si scris, e rudimentar, ca al unui copil mic… compensând în schimb prin bogăția limbajului ei mimico-gestual care e o adevărată limbă străină pentru noi.

Mihaela zâmbește în fiecare zi și, de multe ori, uitându-mă la ea, mă gândesc ce ridicole sunt problemele noastre mărunte față de ceea ce are de înfruntat fata asta în fiecare zi. Si cu toate astea zâmbeste

E mama de 3 copii, trei fetițe superbe, perfect sănătoase, iar sotul ei este tot o persoană surdo-mută. În ciuda dizabilității ei, Mihaela are un job, decent plătit, cu toate beneficiile unui contract de muncă legal, cu timp de muncă limitat pentru ca nu are voie sa lucreze mai mult de 3 ore pe zi. Într-o întreprindere socială. O inițiativă de antreprenoriat social. Un business unde cineva a riscat bani nu ca să facă profit ci ca să-și ajute semenii mai puțin norocoși. Și uite cum conceptul de social capătă valoare…

După mai bine de un an în domeniul astă, pot să vă spun că ideile de antreprenoriat social sunt acelea în care afacerea nu doar respect regulile unui business clasic, ci aduce un plus de valoare în comunitate: oferă niște joburi, pentru oameni cu șanse mici să-și găsească un servici în mod obișnuit fie ei mame cu mulți copii acasă, oameni cu dependențe, cu probleme sociale, din categorii defavorizate. Sau care rezolvă o problema vitală în comunitate și îmbunătățește astfel nivelul de trai.

Si dacă vă gândiți că e greu să faci un business normal, luați în considerare că e de 10 ori mai greu să ai o afacere socială pentru că ai mult mai multe piedici doar pentru că tu ai și un obiectiv social. Rezolvi o problemă. Sau oferi o șansă la o viață mai bună unui om care poate face lucruri limitate. Și îti asumi asta de la bun început, știind ca niciodată nu va avea același randament ca un om obișnuit.

Cel mai tare îmi lipsește mașina de firmă. Cel mai puțin, senzația aia stresantă care venea din nevoia de a livra rezultate mereu. Performanță. Acum nu mă mai obligă nimeni sa livrez… o fac pentru că asta am ales eu. Fiindcă senzația aia de satisfacție pe care o am la sfârșitul fiecarei zile este pur și simplu minunată. Ca un drog.

Știti cum mă simt? Ca și cum aș fi Moș Crăciun în fiecare zi. Pentru că așa cum bine spunea cineva, doar „dăruind vei dobândi”.