Ca orice om de rând pătruns de spiritul (mă rog, ok, şi de spirtul :D) Sărbătorilor (mă rog, ok, şi de al Sărbăutorilor :D), doar în perioada aia înainte de Crăciun şi un pic după Anul Nou mă apuc să ascult colinde şi muzici colaterale, ca să le zic aşa. Zău, nu prea mă simt în stare să ascult aşa ceva în restul anului. Nuş cum să interpretez asta, aşa că nu o fac, o las cum am dat-o…

Pătruns de acest spirit, aşadar, am ascultat mai multe – hai să le spunem aşa, generic – „albume de Sărbători”. Printre care şi „A Wonderful Christmass with Ashanti” şi „One Christmass: Chapter One” cu LeAnn Rimes. Pentru că le ştiam pe stimabilele cântăreţe din perioada lor de „civilie”, cum ar veni. Şi îmi plăceau vocile lor. Doar că fix cu atât am rămas după ce am ascultat aceste prestaţii: cu vocile lor. Căci, în rest, m-au dezamăgit.

Adică au luat un pic la pilă (dar foarte puţin) nişte piese clasice de Crăciun şi au lălăit pe ele, că nu pot să mă exprim altfel. Şi cu asta basta, gata albumul. Ceea ce, din toate punctele de vedere, este foarte, foarte puţin.

Altfel spus, asemenea melodii sunt doar de ascultat printre înghiţiturile de bere sau de alte licori de sărbătoare, în timp ce te hlizeşti şi rânjeşti fasolea la te miri ce şi din te miri ce motive, iar muzica lor să meargă în fundal, ca să nu zici că nu e sărbătoare. Dar de ascultat-ascultat nu ai ce.

După mintea mea de om simplu din popor, dacă tot ce apuci să faci nişte coveruri, apoi pune la greu amprenta ta personală, să rămână mult din piesa originală (contra-exemplu, vedeţi ce a făcut foarte bine Wayne Krantz), desigur, dar să fie şi personalitatea ta acolo. Aşa, în cazul celor două, zici că am asistat la nişte audiţii pentru „Vocea României” sau ceva. Adică fad, neinspirat, fără vână.

Le dau câte un 6 cu indulgenţă celor două stimabile, dar numai aşa pentru că sunt eu băiat simpatic.