Am ascultat Carla Bruni – A l’Olympia. Puteam face altceva în timpul ăsta…

Încep cum se cuvine această scriitură (succintă, desigur) despre cum mi s-a părut concertul prestat de stimabila Carla Bruni prin a vă spune că nu am nici cea mai mică ideea de ce, într-o seară geroasă de ianuarie, m-am apucat să ascult acest album. Nu am nici cea mai mică explicaţia.

Mă rog, există una, abia şoptită mie însumi, dar tocmai de aia nu prea îmi vine să o cred: atâta tevatura s-a făcut în jurul stimabilei Carla Bruni când cu rolul său de prima doamnă franceză încât am vrut să îmi conving urechile că nu contează can canurile alea politico-celebritoase şi că stimabila, totuşi, cântă. Nu prea îmi convine explicaţia asta, recunosc, dar cum este singura care îmi vine la îndemână…

Mno bun, despre album: nu mi-a plăcut. Asta ar putea înseamna că 1. nu îmi place folkul sau 2. stimabila Carla Bruni cântă un folk de o calitate slăbuţică. Cum varianta 1 iese din discuţie (daţi şi voi un search pe blog după „folk”), io pariez pe varianta 2.

S-ar putea – zic asta doar ca să îi găsesc stimabilei o scuză că nu mi-a plăcut lălăiala ei – ca bariera de limbă să fie un deal breaker. Căci, desigur, Bruni cântă în franceză, limbă pe care o gavaresc doar cât să găsesc staţia de metrou. Şi cum în folk versurile contează enorm s-ar putea, zic, să fie şi asta o pricină.

Închei prin a vă spune că oricând, la orice oră aş asculta-o pe Alina Manole în loc să o ascult pe Carla Bruni. Şi că dau, cu indulgentă, o notă de 5,5 albumului (pe o scară de 1 la 10).

Vă pupez. Şi vă las cu ceea ce mi s-a părut a fi cea mai bună piesă de pe album.

PS Am ascultat albumul perfect legal pe Zonga, ceea ce vă doresc şi vouă :D

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: