De ce nu zâmbesc funcționarii publici

Să nu îmi ziceți că nu vă ia așa, cu o ușoară amețeală și cu o suavă strângere la stomac, doar gândul că trebuie să ajungeți față în față cu un funcționar public. Sau, după regula de bază că nu ai cum să rezolvi totul dacă mergi doar la un singur ghișeu, când ajungi față în față cu mai mulți funcționari publici.

Ne bazăm, desigur, această reacție nașpa apriorică pe istoria personală pe care o avem cu funcționari publici, mai mari și mai mici, depinde de problema (căci mereu mergem cu anumite probleme la ei, firește) pe care o avem și pe care o vrem rezolvată. Sau, după caz, mai mult încurcată.

Relația dintre contribuabil și funcționar public (ca să o zic așa, generic) este una tare încurcată la noi. Și, cumva, deși în proporții total diferite, vina este de ambele părți. De ce este de vină funcționarul parcă e mai clar. De ce suntem de vină noi e un pic mai complicat. Dar, pe scurt, noi ne facem vinovați de faptul că mergem setați pe ideea că funcționarul cu care o să interacționăm este un bou și ne pregătim din toate celulele noastre civice să vorbim cu un bou. Iar atitudinea noastră nu are cum să creeze altceva în cazul funcționarului decât reacția anticipată, ca să zic așa.

Dar, înainte, de ce nu zâmbim noi, cetățenii?

Desigur, ați putea să mi-o băgați pe aia cu ”ăla e jobul funcționarului, nu contează că io, contribuabilul, vin cu capsa pusă, el trebuie să zâmbească și să mă servească”. Ceea ce, teoretic, este corect. Dar doar teoretic. Pentru că, vin și vă întreb, de câte ori ați încercat să mergeți cu zâmbetul pe buze la un funcționar și să încercați să porniți discuție de pe cu totul alte calapoade decât ”ești un bou, măh funcționarule!”?

Eu am făcut experimentul ăsta. Așa, de încercare, ca să zic așa. Ca să testez teoria de mai sus, cum că și noi, cetățenii, suntem de vină că funcționarii sunt mai acri decât o prună necoaptă scăpată în suc de lămâi proaspăt stoarse.

Rezultatele au fost de-a dreptul surprinzătoare. Nu are rost să vă dau date amănunțite și, gen, studii de caz, dar vă spun că în mai mult de jumătate din cazuri, dacă m-am dus la ei zâmbind și cu niște glumițe și alea, alea, atitudinea funcționărească a fost să îmi întoarcă zâmbetul și să încerce să mă ajute cât putea de bine funcționarul cu pricina.

Întâmplare la ghișeu: i-am zâmbit, mi-a zâmbit

Am, totuși, un exemplu. O doamnă la o administrație financiară. În fața mea, un tânăr tras la patru ace, cu o atitudine de ”vedeți, măh, cine mi-s io?!”, a vorbit cu dânsa pe clișeul clasic: noi vă plătim, nu faceți nimic, eu vreau să emigrez, de astea, știți voi, toate spuse pe un ton ridicat și extrem de înțepat. Doamna a reacționat la fel de înțepat și – mi-a dat impresia; iar asta nu este întru cinstea sa… – că nu a vrut să îi spună ce are de făcut omul (ceva încurcături cu contracte de drepturi de autor).

Mi-a venit rândul. Eram și eu gata intrat în mindsetul de enervare, cauzat de discuția la care tocmai asistasem. Doamna, la fel, încruntată rău. Dar, în timp ce făceam acei trei pași care mă despărțeau de fatidica graniță dintre ”ei” și ”noi” (ghișeul, sfântul ghișeu…), mi-am adus aminte că mi-am propus să încerc să testez faza cu vina noastră în relația cu ei.

Mi-am pus un zâmbet de ăla cât China pe față și m-am apropiat. Doamna a ridicat ochii, încruntată. Când m-a văzut cum rânjesc fasolea, a avut un moment de surprindere, după care a schițat un zâmbet ușor. I-am spus: ”doamnă, dacă aveți în fiecare zi vreo cinci clienți așa cum a fost colegul dinainte, apoi vă puteți lăsa de meserie și să vă apucați de înălțat zmee”. A început să râdă. Și de acolo discuția a curs foarte lejer și am plecat de acolo cu toate chestiunile rezolvate și cu senzația că, da, și noi suntem de vină că funcționarii nu ne zâmbesc.

Funcționarul este parte a soluției la problema voastră

20160614_123253566_iOSIdeea pe care vreau să v-o sugerez (căci, desigur, mai mult nu am ce să fac) este să încercați în primul și în primul rând să relaționați cu omul din fața voastră, nu cu funcția. Pentru că, dacă uitați că și funcționarul este om, o să uite și el că sunteți oameni și o să vă considere, în reciprocitate perfectă, că sunteți doar un CNP sau, dacă reprezentați o firmă, doar un J/%%&$%^. Încercați să vorbiți întâi cu omul și abia după aia cu funcția. Și vedeți ce se întâmplă.

Vă recomand asta pentru că, în esență, de fiecare dată când mergeți să vă vedeți cu un funcționar public, trebuie să rezolvați ceva. Acesta trebuie să fie obiectivul vostru fundamental: să vă rezolvați chestiunea. Nu să vă certați cu cel din spatele ghișeului, nu să vă arătați mușchii civici, ci să vă rezolvați problema. Dacă intrați în mindsetul ăsta și vă setați clar acest obiectiv, o să înțelegeți mai bine de ce să vă spun ce vă spun.

Firește, unii funcționari sunt absolut cretini. Ca oameni vorbesc. Și chiar nu poți să îi scoți din starea de cretineală perpetuă. Dar nu toți sunt așa. Ba chiar aș putea să îndrăznesc să afirm că cei mai mulți nu sunt așa. Pe de altă parte, lasă că și noi, cetățenii, avem printre noi cretinii perfecți. Superbi de-a dreptul în gherțoismul lor! Așa că, din punct de vedere al omului, nu al funcției sau al CNPului, pe undeva ar cam trebuie să ne înțelegem limitele și limitările personale și să acționăm pe cale de consecință.

Încercați, deci, să relaționați întâi cu omul, nu cu funcționarul. Fără să uitați nici o secundă care este obectivul vostru: să rezolvați problema cu care v-ați dus acolo. Și vedeți ce se întâmplă. S-ar putea să aveți niște surprize.

Românii au uitat să se asculte unii pe alții…

20160716_091415913_iOSCumva, ce zic eu aici despre relaționarea pe cale umană, este un mic pas pe calea către ceea ce consider eu că ar trebui să fie recuperarea modului de a dialoga în societatea românească. Pe care l-am pierdut dracu știe când. Mă rog, dacă l-am avut cu adevărat vreodată. Care mod de a dialoga înseamnă, furculition, exact asta: dialogul. Care presupune că tu vorbești, eu ascult, după care îți răspund și tot așa.

Doar că, vedeți voi, dialogul adevărat nu începe cu o preconcepție despre cel care se află în fața noastră. Pentru că, dacă pornești cu această preconcepție, nu asculți ce zice celălalt, ci ce este celălalt. Iar dialogul în aceste condiții nu poate avea loc. Deloc.

De ce vă propun fiecăruia să începeți acest exercițiu de recuperare a dialogului cu niște funcționari? Pentru că, pe scurt o zic, una din faliile masive din societatea românească este tocmai ditai prăpăstiocul între ”noi” și ”ei”. De aia vă îndemn să faceți asta. Poate că o să revin asupra chestiunii cândva…

Sunteți de acord că și funcționarii sunt oameni?

Bun, ca să revin la ce am zis în titlu, totuși, de ce nu zâmbesc funcționarii? Și, cu voia dumneavoastră, încerc o scurtă listă de motive. Cu mențiunea că nu intenționez să le iau apărarea funcționarilor (sunt prea mic față de ce vină mare au, desigur), ci doar să pun un pic lucrurile în context și să încercăm să îi înțelegem mai bine. Pentru că, așa cum am tot încercat să zic mai sus, noi mergem la ei ca să ne ajute să ne rezolvăm niște probleme, așa că ar fi bine ca și noi să încercăm să îi înțelegem mai bine pe cei care, vrem nu vrem, sunt parte a soluției la problema noastră.

Motivul 1. Funcționarii nu ne zâmbesc pentru că nici noi nu le zâmbim. Am explicat mai sus ce și cum, nu revin. Spun doar că așa cum și noi mergem presetați că ei o să fi acri, așa sunt și ei, funcționarii, presetați că și noi suntem acri. Încercați cu un zâmbet. S-ar putea să fie ”parola” potrivită.

Motivul 2. Condițiile de salarizare și de muncă. Le-am pus la un loc. Dar știți și voi că unii funcționari lucrează în niște condiții mizerabile, care își pun groaznic ”ștampila” pe starea lor de spirit. De câte ori nu ați zis și voi ”ai de capul meu, dacă aș lucra aici câteva zile, aș fugi mâncând pământul!”. Ei bine, unii lucrează de ani de zile în condițiile alea. Zi de zi. Cât despre salarizare, deși media statistică ne spune că sunt plătiți binișor, să nu uităm că vorbim despre o medie statistică. Care înseamnă că șeful ia grosul, iar funcționarul de la ghișeu ia puținul, dar pe medie statistica ne spune că amândoi o duc bine.

Motivul 3. Răhățișul legislativ. Dacă voi credeți că voi sunteți împroșcați de porcăriile de legi din România, mai gândiți-vă o dată. Și gândiți-vă în sensul că funcționarii sunt primii care se uită prostiți la câte o nouă execrație legislativă și habar nu au cum să o interpreteze. Așa că cei mai mulți adopta tehnica pe care, dacă ați fi sinceri cu voi înșivă, și voi ați adopta-o: pasatul responsabilității, trimisul la alte ghișee, trasul de timp, chestii de astea. Pentru că, încă o dată, foarte multe prevederi legislative din România sunt niște mizerii, care sunt imposibil de aplicat. Iar funcționarii ar trebui să le aplice. Și habar nu au cum să o facă.

Motivul 4. Unii funcționarii sunt niște imbecili. Mari. Groaznic de mari. I-ați întâlnit pe acești pitecantropi și o să îi întâlniți în continuare. Ei nu sunt capabili de zâmbet. Nu există în construcția lor ca oameni noțiunea de zâmbet. Iar când această găunoșenie sufletească și de caracter se întâlnește cu paradigma ruptului în cur care a ajuns ceva șefuleț de sub-șef, ei bine, în aceste cazuri faptul că simți că a-i da un cap în gură ca să îl ajuți să își numere dinți are o valabilitate mult peste termenul de expirare a cretinismului funcționarului în cauză. Doar că, vedeți voi, nu sunt toți așa, nici pe departe.

Motivul 5. Fiecare funcționar are o viață personală. Poate că îi este bolnav copilul, poate că nu are bani de rată, poate că îl doare stomacul sau are o migrenă, poate că s-a despărțit de amantă, dracu știe. Desigur, cunosc teoria cu ”la serviciu trebuie să uiți de tot și să îți vezi de treabă”. O abureală motivațională chestiunea asta, care mă plictisește profund. Pentru că, așa cum nici voi nu sunteți în stare să dați block chestiunilor personale în totalitate când aveți treabă, așa nu reușesc nici funcționarii. Pentru că și eu sunt oameni.

Lista poate continua. Dar eu mă opresc aici. Pentru că, simt intens, my job is done. Mă rog, pentru cei care au urechi să audă, ochi să vadă, suflet să simtă. Ceilalți, din păcate, ați pierdut timpul dacă ați ajuns să citiți până aici, pardon my French…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

9 thoughts on “De ce nu zâmbesc funcționarii publici”

  1. Mereu cand dau pe la posta sau pe la banca sau la platit apa, oriunde eu incerc sa zambesc. Si la posta mereu cand am mers si am dat un saru-mana d-ala dulceag asa catre tanti de acolo, ea mi-a raspuns frumos, mi-a zambit si m-a ajutat foarte repede.
    Si nenea postasul este super de treaba, mereu cand am un colet sau un ceva la posta ma suna sa imi zica ca mi-a venit ceva din China si ca nu stie unde sa il lase. Ca eu la bloc nu am cutie postala.
    Poate si pentru ca locuiesc intr-un oras relativ micut (pana sa vina aia la Dimitrie Leonida).

    1. Sunt functionar public si va spun ca aveti dreptate, la toate opiniile enumerate. Eu insami, cand am de mers, nu doar la un ghiseu al unei alte institutii, dar si la un magazin, banca, oriunde am de a face cu o persoana, aplic metoda zambetului oferit din start. In marea majoritate a cazurilor, cu succes. Explicatia simpla e fenomenul-oglinda: uita-te in oglinda incruntat si si persoana din oglinda va raspunde la fel, zambeste si ti se va zambi.

  2. Pingback: Dacă dragostea ar fi un business, multe falimente am vedea... - Cristian China Birta

  3. Pingback: approd.ro te ajută să îți înființezi o firmă din faţa calculatorului sau direct de pe telefonul mobil - Cristian China Birta

  4. chestia nu se aplica mereu imi confectionez o fata zambitoare
    dar dau numai de genul ma uita la tine prin tine
    si asta nu e ,asta nu ,dar nu-ti da un argument legal
    stiti ceva afara 80% din ei ca nu e normal sa avem de 3 ori mai multi ca in America
    eu sa nu aud de marea majoritate a lor sint undeva tre-patru oameni adevarti si profesionisti la o suta ,restul,pile,etc,nu au dea face cu a rezolva cetateanul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.