09.12.2016

Dacă dragostea ar fi un business, multe falimente am vedea…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ieri mă intersectez din întâmplare cu un amic, pe care nu îl mai văzusem de ani buni. Ne îmbrățișăm, ce mai face familia, te-ai cam îngrășat (zice el :D), alea, alea, clasice. Și, la un moment dat, zice: ”măh, ne-a dat o colegă pe mail articolul tău cu funcționarii; așa am aflat că ești mare blogger!”. Ocazie cu care aflu că lucrează într-o instituție de stat.

Îmi mai zice că s-a mai uitat pe blog, dar că nu a găsit lucruri care să îl intereseze. ”Nu ești în target, boss”, o bag io pe aia inteligentă. La care el: ”Poate că nu sunt, dar nu înțeleg un lucru. Adică tu ai o familie senzațională și o nevastă groaznic de mișto, dar tu nu prea scrii despre așa ceva. Păi, măh, tu la asta te pricepi cu adevărat, să ai o familie faină, de ce nu ne spui și nouă cum ai făcut?!”.

Și m-a blocat. Căci orice lucru inteligent pe care aș fi vrut să îl zic nu mi-a venit pe moment. Și nu îmi vine nici acum :) Pentru că, teoretic, omul avea dreptate. Pentru că, dacă am făcut eu cu adevărat ceva minunat în lumea asta, apoi clar faptul că am o familie fabuloasă, ăsta este!

Doar că, vedeți voi, nu există o știință pentru așa ceva. Nici pe departe. Și, cred, de aceea ezit să intru în zona asta, a relațiilor, cum ar veni. Pentru că simt că am avut atât de mult noroc încât nu pot să îmi asum fericirea de care mă bucur pe sistem de ”ia luați de aici, măh!”. Parcă aș tulbura niște spirite, dacă vreți, cu o asemenea aroganță :)

Totuși, pentru că amicul m-a pus pe gânduri, am luat decizia ca, din când în când, să mai scriu pe astfel de teme. Dar doar din când în când. Să nu exagerăm. Mai răruț că e mai finuț, cum ar veni :)) Pe stilul meu, desigur. Căci, zic din nou, în afară de a vă spune exact ceea ce simt, altceva nu o să vedeți de la mine, gen sfaturi și lecții și alte de astea. Mergeți la Vulpescu dacă vreți chestiuni serioase. Eu rămân în zona de peluză a vieții, care m-a consacrat :D

În această cheie vă rog să primiți rândurile de mai jos. Pe care vă rog corespunzător să le criticați. Poate îmi trec ideile de a mai scrie despre așa ceva :)) Cuvenită precizare: evident, forțez limitele când asociez dragostea cu un mindset de business. Dar numai ca să vă fac pe unii dintre voi să înțelegeți că este vorba despre multă, multă, multă muncă.

Cum e cu dragostea, Guinevere dragă, când Lancelot trage un pârț?

Mulți dintre voi vă raportați la dragostea aia din cărți, de cavaleri înșeuați pe cai înzorzonați, care se luptă pentru prințese cu voaluri diafane până le dă borșul pe nas, pe gură, pe urechi sau prin alte organe cu ieșire la exterior. Desigur, aia era dragoste înfocată, dar de aia celestă, adică nu practică gen să vrei să o iei acasă, să faceți un copil, să vedeți cum vă plătiți rata la banca sau cum să găsești motive să ai treabă de făcut când vin socrii pe la tine prin bătătură. Era o dragoste de scris în cărțile pe care le citiți voi acum și lăcrimați că vreți și voi, domnișoarele, un Lancelot și voi, domnilor, o Guinevere (lasă că au prestat un adulter, dragostea este oarbă și în cărți!).

Numai că, dacă îmi permiteți, aș face un scenariu. Mic, nimic masiv. La pariu că Guineviere ar fi strâmbat masiv din nas când ar fi văzut că, după a doua noapte petrecută împreună, Lancelot a lăsat capacul de la WC ridicat sau că și-a lăsat izmenele pe noptiera unde îți ține ea furourile de mătase? Ca să nu mai spun că, după o mică indigestie cauzată de copita de porc mistreț asezonată cu muc de sfârc de ursoaică și udată din belșug cu mied, Lancelot ar fi tras un pârț mediocru de-a dreptul (gen Enya șoptind mersul trenurilor la un telefon public), iar Guinevere ar fi zis ”gata, porcule, mă eventaizez în cavalerismul tău de nespălat abrupt!”. Și gata cu dragostea. Căci, de multe ori, dragostea este la fel de volatilă precum un parfum scump sau, după caz, precum un pârț de cavaler tras într-o incintă mică.

Dacă tu nu muncești pentru dragoste, ea de ce ar munci pentru tine?

Dragostea presupune multă muncă. Una de-a dreptul stahanovistă. Vorbesc despre dragostea care să dureze și care să stea neclintită în fața atâtor provocări cu care ea, viața, parșivă și jmekeră până în măduva oscioarelor sale ontologice, te lovește cu o constanță de-a dreptul enervantă.

A munci în dragoste înseamnă, cumva, să intri într-un mindset de business. Doamne, iartă-mă, ce prostii vorbesc… Dragoste și busines… Nope, nu sunt prostii. Să le luăm pe rând.

Dacă există unii dintre voi care se înfioară la ideea că pun ”dragoste” și ”muncă” în același context, apoi să știți că faceți parte fix din două categorii: încă nu ați cunoscut dragostea adevărată sau ați cunoscut-o și nu ați muncit destul pentru ea. Sau, poate, sunteți niște zei, cărora soarta le-a oferit dragostea adevărată fără nici un manual de întrebuințare și voi ați luat-o de-a gata și o folosiți fără bătăi de cap. Dar, dacă îmi permiteți, mă îndoiesc până la punctul de rupere că există așa ceva.

Într-un business, după mintea mea atâta câtă este, ai nevoie de idee, apetența la risc, dorință uriașă de a reuși, încăpățânare, investiții, management. Și mai există o parte extrem de importantă: ce faci cu ”profitul” pe care îl scoți din acest business.

Tu ai ”sculele” necesare ca să te apuci de ”plivit” în grădina iubirii?

Ideea businessului numit dragoste este acea scânteie, acel fluturaș smerit pe care îl simți în stomac în acel moment când simți că ți-ai întâlnit jumătatea. Eh, aici este foarte mult de discutat. Căci, așa cum se întâmplă îndeobște în viață, și în acest caz calea de mijloc este cea mai bună. Pentru că, la extreme, îi avem pe cei care au o divizie de fluturi stomacali, pe care îi activează în fiecare zi, oricum, pentru oricine și, de cealaltă parte, cei care nu ar vedea dragostea adevărată nici dacă ar veni Iisus Hristos să le spună ”asta este, garantez eu”.

Între aceste două extreme ar fi bine să vă situați. Și, când simțiți acel tremur al feng shuiului, să riscați. Pentru că în businessul numit dragoste riscul face parte din joc. Nu ai cum să vezi dacă aceasta este dragostea adevărată dacă nu riști. Dacă nu te arunci în valurile mării iubărețe (pardon my French :D) ca să vezi dacă este ceea ce ai așteptat, ceea ce îți dorești, dacă acestea sunt valurile în care te vezi înotând toată viață. Dragostea fără risc este ca pompierul fără tulumbă: arată bine în poze, dar casa arde în spatele lui.

Dorința uriașă de a reuși în businessul numit dragoste înseamnă ca, atunci când ai simțit că ”asta este”, să îți setezi ca obiectiv principal al vieții tale să faci ca această relație să funcționeze. Și să îți dorești din toată ființa ta acest lucru. Și să acționezi ca atare. Doamne, câte povești frumoase de dragoste s-au irosit pentru că, atunci când a fost greu, unul dintre ei nu a intrat în mindestul de dorință fundamentală a vieții sale… Și cu câte regrete de alea oribile ”cum ar fi fost dacă” s-a sfârșit totul…

Încăpățânarea este o altă trăsătură fundamentală a businessului numit dragoste. Dar una extrem de greu de explicat. Pentru că, așa cum cei care ați dat drumul unui business știți, o să aveți o grămadă de oameni care o să vă spună (atenție, cei mai mulți dintre ei invidioși pe ceea ce pare a fi norocul vieții voastre!) că nu e bine ce faceți, că nu aia e jumătatea voastră, că ar fi mai bine să renunțați. În cazul unora, culmea sau nu, s-ar putea să aibă dreptate. Doar că, vedeți voi, nu aveți de unde să știți asta până nu încercați. Până nu vă duceți cu încăpățânarea până la capăt. Pentru că voi simțiți că e bine ce faceți, pentru că voi simțiți că asta s-ar putea să fie șansa vieții voastre la o dragoste frumoasă. Fără această încăpățânare superbă s-ar putea să ratați această șansă…

Nu aveți nevoie de investiții în acest business numit dragoste? Ia mai băgați o fisă. Păi nu este o investiție timpul pe care îl petreceți împreună, ca să vă înțelegeți mai bine și să vedeți dacă vă potriviți? Puteați să mergeți la bere, la un film, să citiți o carte. Dar voi ați ales să investiți timpul acesta în relație. Și foarte bine faceți! Nu este o investiție faptul că renunțați la un job bun, dar care ar însemna să fiți extrem de puțin timp împreună? Nu este o investiție faptul că dați la o parte atâtea și atâtea lucruri din viața voastră pentru că ați decis că asta s-ar putea să fie șansa vieții voastre? Și, nu în cele din urmă, sufletul pe care îl puneți la bătaie în relație nu este o investiție, probabil cea mai importantă dintre toate? Gândiți-vă un pic la asta.

Managementul dragostei. Ah, cât de oribil sună asta… Dar, dacă am stabilit că dragostea poate fi văzută ca un business, trebuie să vorbim și despre management. Pentru că – iar vă dau o oribilitate… – cashflowul dragostei trebuie să fie constant pozivit, altfel s-ar putea să se ducă dracului toată afacerea. Cum asiguri acest cashflow constant pozitiv? Prin management. Care înseamnă extrem de multe. S-au scris cărți întregi despre asta, cum aș putea eu în câteva cuvinte să vă spun ce și cum?!

Dar, în esență, acest management al dragostei înseamnă să înțelegi că dialogul permanent presupune nu doar a vorbi, ci mai ales a asculta. Înseamnă să fii alături de jumătatea ta nu doar atunci când ți se cere acest lucru, ci când simți tu (greu de explicat și asta…) că ar trebui să fii acolo. Înseamnă să faci acele compromisuri atât de necesare, mici în sine, dar uriașe pentru relația voastră. Înseamnă să înțelegi că, în iubire, pentru a urca pe culmi, trebuie să cunoști si abisurile, dar numai ca să apreciezi și mai mult culmile la care ați putea ajunge :)

Culmile astea sunt ”profitul” businessului numit dragoste. Și este cel mai frumos sentiment din lume. Acela că ai reușit să construiești o relație superbă, bazată pe o dragoste de aia de poveste. Cum măsori profitul ăsta? Dracu știe… Și nici măcar el.

În cazul meu este de ajuns ca, după 20 de ani de când suntem împreună, de fiecare dată când o văd venind înspre mine, să simt din nou acei fluturi în stomac și să îmi spun în gând ”măh, tâmpitule, ce doamnă superbă ai…” :)

Bref, dragostea costă. Da, dragilor, dragostea costă. Doar că nu prea există la vânzare. Cel mult, dacă ai idee, apetența la risc, dorință uriașă de a reuși, încăpățânare, investiții și management s-ar putea să găsești acel loc minunat de unde o poți ”cumpăra”. Ceea ce vă doresc din tot sufletul meu de îndrăgostit permanent :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dacă vreți servicii de live streaming, am io my men :D

Codul deontologic pentru bloggeri. Pro sau contra?

7 comentarii

  1. marți, 19 iulie 2016, 13:34

    copilul ar putea fi profitul business-ului numit dragoste?

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
    • marți, 19 iulie 2016, 19:07

      Răspunsul la această întrebare trebuie să îl dea fiecare în parte, nu există răspuns universal valabil :)

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
    • joi, 21 iulie 2016, 09:39

      Profitul este familia :) si se masoara cu unitati de masura speciale: zambete, imbratisari, multumiri intre toti membrii

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  2. Max
    marți, 19 iulie 2016, 16:16

    Delicioasă încercarea de a teoretiza parabolic dragostea, chiar cu prețul unor contradicții în termeni („dacă dragostea ar fi un business… ”, vs. „…am stabilit că dragostea poate fi văzută ca un business…”). Adică îi fain textul scris așa, dar nu cred nici eu că trebuie luat în vreun serios prea tare.

    Întâi, pentru că ne explici că tu te muncești să construiești, din dragoste, o relație, adică o legătură cât mai strânsă și cât mai durabilă între două vieți distincte, pe când, în realitate, după cum susții, tu cu nevastă-ta v-ați construit o singură viață care vă și place. Adică ați ajuns să aveți aceeași viață. Asta n-are nicio treabă cu business-ul și nici nu dă faliment.

    Apoi, „Cum e cu dragostea, Guinevere dragă, când Lancelot trage un pârț?” poate la fel de bine să fie … pe dos, deoarece și femeile se pârțâie, în mod egal, adică nu e că organismul femeii e mai puțin predispus la bășini. Desigur, noi înțelegem prin pârț, orice reacții sau reflexe viscerale, inclusiv vorbe ce pot scârbi, umili sau indispune pe oricare dintre parteneri când sunt produse de celălalt. Adică e vorba de respect reciproc, noțiune ce lipsește explicit din text, cu toate că sunt sigur că nu lipsește din viața ta comună cu a soției, dacă totul e așa idilic cum spui.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 19 iulie 2016, 19:08

      Nici un text nu trebuie luat in serios prea tare! Cu atât mai mult unul care vorbește despre dragoste, desigur :D

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  3. Andrei
    vineri, 22 iulie 2016, 16:39

    Desigur, multe falimente. Cred insa ca ar putea aparea Holdinguri, SRL-uri sau SA-uri cu mai multi actionari si asa mai departe … :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 12 august 2016, 10:36

    […] rog, având în vedere că mulți ați apreciat paralela mea dintre o relație și un business, poate mă apuc și eu cândva să lansez… Antreprenorul Părinților și mă duc în turneu […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *