Ai câteva minute să vorbim despre nepotrivirea de evoluție?

Suferi și tu de ea. Doar că nu știi. Dar nu te învinovăți. Că nu aveai de unde să afli de ea. Și așa teoria asta are mulți contestatari. Dintre oamenii de știință, zic. Nu părerolofi de la un birt din Vitangeles, față în față cu spatele mallului.

Pe scurt, nepotrivirea de evoluție în ceea ce privește înseamnă cam așa.

Omul, animal fiind (fie că ascultă neterminata lui Schubert sau manele salamiene), are niște mecanisme excelente de apărare împotriva mediului înconjurător. Luate la pilă în milioane de ani de evoluție. Unul din aceste mecanisme este armata de celule (nu intrăm în detalii) care ne apără împotriva unor deranjuri din exterior. Soldățeii sistemului nostru imunitar, ca să le zicem așa.

Deranjurile astea sunt de două feluri:

Fizice: facem buba la mână pentru că ne mușcă lupul când îi dăm cu măciuca în cap. Moment în care la locul rănii vin în marș forțat mai multe detașamente de celule care să dea cu bombardica lor în agenții străini infiltrați în zonă.

Psihice: corpul eliberează tot felul de substanțe chimice. Care să ne ajute să dăm ca lumea cu măciuca în capul lupului, nu doar să îl mângâiem. Adrenalina aia care ne face să părem Usain Bolt la dar cu măciuca viteză în acele momente.

Așa s-a întâmplat milioane de ani în evoluția noastră de animal. Adică venea lupul, corpul declanșa reacția de apărare împotriva acestui pericol exterior, dădea drumul la substanțe chimice într-o veselie, ne ajuta să dăm cu măciuca în capul lupului și, pentru că sistemul nostru de apărare știa deja că o să facem și buba de la lup, intrau imediat în acțiune detașamentele de celule de apărare, pregătite de marș forțat înspre locul rănii. După care, odată trecut pericolul, reveneam la ceea ce îndeobște se numește homeostază. Adică o stare de echilibru, extrem de propică (vorba patagonezului ajuns în Poplaca) pentru un organism animalifer ca al nostru.

Asta era ordinea: pericol (lupul) – reacție chimică (adrenalină) – reacție celulară (detașamentele de soldăței) – revenire la echilibru (homeostază).

Acest excelent mecanism de apărare acum ne dă cu virgulă. Căci în vremurile noastre nu mai vine lupul. Iar măciuca aia cu care îi dădeam în cap lupului a putrezit demult. Problema noastră majoră este că noi știm la nivel RAȚIONAL că nu mai vine lupul. Dar am uitat cumva să îi spunem și corpului asta. Am uitat să îi spunem că stresul pe care îl trăim din ce în ce mai intens nu este lupul ăla care vine să ne muște și să ne facă rană. Și că nu mai este cazul pentru corp să își trimită detașamentele de soldăței să atace dușmanul. Pentru că dușmanul, helooooooo, nu există.

Așa că săracul, el corpul, în lipsa unui ordin clar și irefutabil de mai sus, crede mereu și mereu că vine lupul. La fiecare factor de stres pe care îl pățim. Și declanșează ordinea de reacții de mai sus. Adică reacție chimică ce lansează semnalul de alarmă și către celulele alea detașamente de soldățeii. Iar problema noastră majoră cu soldățeii ăștia este că generalii acestor celule le-au dat ordin să atace la baionetă pericolul. Că așa au fost ei instruiți în milioane de ani de evoluție.

Doar că pericolul ăla fizic, mușcătura lupului și rana aferentă, nu se mai întâmplă. Dar detașamentele de soldăței celulari sunt deja în atac. Că așa știu ele să își facă treaba. DOAR așa știu să își facă treaba. Așa că, în lipsa agenților inflitrați din exterior pentru că ne-a mai mușcat lupul, generalii dau ordin de atac asupra a ceva din interiorul nostru. Găsesc ei ceva. Că de aia-s generali. Vorba aia: pentru un ciocan, orice este un cui.

Așa și cu generalii ăștia. Ei știu doar să atace. Pentru că au primit ordin de mai sus. Că e pericol mare. Așa că atacă. Orice. Uneori la nimereală. Ca să își împlinească menirea.

Și, cum stresul ăsta al nostru este permanent, generalii sunt mereu în stare de alertă maximă. Și dau mereu ordine de atac. Iar războiul ăsta permanent din noi nu ne lasă de nicio culoare să ajunge la acea stare de echilibru (homeostază). Pericolul constant în care corpul nostru crede, săracul, că suntem permanent ne ține permanent în tranșee. Într-un război pe care nu putem să-l câștigăm fără să-l pierdem.

Așa se întâmplă, dragă cetitorule, că omul modern, acest animal superb, dar imbecil, are atât de multe probleme de sănătate. În special psihică. Pentru că acolo atacă de cele mai multe ori generali: la ceea ce ei consideră liniile de comunicații și de aprovizionare ale dușmanului. Dau decisiva la nervi și la neuroni, cum ar veni. Fără să știe că se atacă singuri. Și că fac enorm de mult rău comandatului lor suprem. Corpul din care și ei fac parte.

”Dar există soluții pentru a nu mai păți de astea?”, ai putea întreba vivace. Și eu ți-aș răspunde la fel de vivace: n-am nici cea mai mică ideea. Domeniul neuroștiinței este atât de la început pe linia asta încât abia acum se încearcă marea cu degetul. Ăla mic de la piciorul stâng. Dar, cum zice bătrânul chinez, orice călătorie de 1 milion de km începe cu un prim pas. Iar acest prim pas înseamnă că măcar s-au prins că s-ar putea să nu se știe.

Teoria asta cu nepotrivirea de evoluție a fost lansată de Charles Raison. Și este foarte disputată. Mie mi s-a părut îndeajuns de interesantă să îți spun și ție despre asta. Nu-s convins că așa este cum zice stimabilul. Dar, din rațiuni pe care doar animalul băutor de bere din mine le-ar putea înțelege, m-a atras ideea.

Aia zic.

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.