Top 10 cărți din primele 3 luni ale lui 2023

31 de cărți citite și ascultate în primul trimestru al lui 2023. Practic, îmi mențin media lunară de 10 cărți.

Ți le dau sub formă de top. Primele 10. Restu-s așa, cum mi-au picat la mână, fără criterii de top. Sper să te ajute cât de cât în alegerea lecturilor viitoare :)

Locul 1. Mircea Cărtărescu – Theodoros
Ca să înțelegi și mai bine ce nebunie de carte este asta, îți zic doar subiectul: Theodoros este un valah de-al nostru, ajuns împăratul Etiopiei după o serie de scârnăvii săvârșite. Adorabil, îți zic, adorabil. Scriitură excelentă. Găsești în cartea asta atâtea elucubrații excelent încropite încât aproape că îți pare rău că nu-s adevărate multe dintre ele. Ceea ce, după mintea mea atâta câtă este, dă dovadă de semn de mostră de probă a unui talent scriitoricesc de excepție.Altfel zis, să ai google la tine. Și de fiecare dată când citești câteva ceva ce pare (cu accent pe pare) adevăr istoric, să verifici.

Locul 2. Guzel Iahina – Zuleiha deschide ochii
Am citit tot ce a scris această stimabilă. Și îmi place teribil. Combinația de scriitură bună, documentare excelentă și perspectivă istorică este irezistibilă pentru mine. Și această carte mi-a plăcut foarte mult. Despre destinul unei tătăroaice peste care s-a prăvălit buldozerul destinului sub forma mizeriei sovietice. Dar și despre destinul unui destoinic comunist, devorat de sistemul pe care încerca să îl construiască.

Locul 3. Arundhati Roy – Dumnezeul lucrurilor mărunte
Ce carte oribilă… Superbă de-a dreptul. Este din categoria cărților care îți plac teribil. Dar despre care simți că îți pare rău că le-ai citit. Este de spre destinul personal strivit de istoria mare făcută de oameni mici și înguști. Dar care sunt mulți. Și de aceea câștigă. Iar cei puțini și altfel decât cei mulți pierd. Scriitura este excepțională. Ce întorsături de cuvinte, ce imagini îți creează… O maxim recomand!

Locul 4. Octavian Soviany – Corabia beată
Cum sunt mare, mare, mare fan de scriitura lui Soviany, abia așteptam următoarele cărți din seria Lelian (povestea ficționalizată a lui Verlaine). Și a venit nu doar una, ci două! Pe care le-am citit în doar trei zile. Căci am avut noroc să prind weekendul imediat după lansarea lor. N-are rost să îmi

Locul 5. Octavian Soviany – Capul unui faun
Se leagă de ce ziceam mai sus. Căci și această carte face parte din excelenta serie Lelian.

Locul 6. Constantin Noica – Eseuri de duminică
Aveam această carte în bibliotecă de ceva vreme. Și nu îmi găseam timp să o citesc. Ce rău îmi pare că nu am citit-o mai devreme… De fapt, îmi pare rău că până acum n-am citit nimic scris de Noica! Dar voi remedia această eroare. Pentru că Eseurile m-au cucerit. Sigur, are anumite momente în care merge în anumite direcții neconforme cu ceea ce am putea numi o minimă politică corectă, dar eu pun scriitorul în contextul epocii. Că așa e mai ușor și mai… indicat de înțeles.

Locul 7. Michelle Obama – Povestea mea
Ok, știu ce vrei să zici: e mult PR în cartea asta. Dar, totuși, una foarte interesantă. Și din punct de vedere al traseului pe care l-a făcut stimabila de la o familie modestă din Chicago la a fi prima domnă a SUA. Dar și pentru că este scrisă chiar bine. Și te ține. Și de inspiră. Și, mai ales, nu te plictisește.

Locul 8. Barack Obama – Pământul făgăduinței
Interesantă carte. Care te ajută să tragi o privire în culisele puterii mondiale (cum se zice în recenzii serioase, nu petarda asta de o fac io). Sigur, este mult PR în ce scrie musio Obama (cât o fi scris el…). Dar tot afli chestii. Din punct de vedere literaro-uman, este sub doamna lui de mai sus. La scriitură zic. De altfel, recomand lectura amândorura. Ca altfel înțelegi. Cât înțelegi. Cât te lasă ei să înțelegi.

Locul 9. Charles Dickens – Marile speranțe
Ce aș putea zice eu despre această carte? Că doar s-a cam zis tot ce era de zis. Eventual asta: că nu o citisem până acum. Și că am înțeles cât de mare, totuși, a fost Dickens. Și cum, plecând de la stilul lui de a scrie, s-au construit cohorte întregi de scriitori și vagoane întregi de scriitură. Iar despre tipologia personajelor, este categoric o carte de manual, ca să îi zic așa.

Locul 10. Yuval Noah Harari – 21 de lecții pentru secolul XXI
O carte interesantă doar din perspectiva faptului că face un fel de recapitulare a temelor mai de gândire din ultima vreme. Ceea ce oricum este de ajutor. Măcar că te mai oprește din ritmul vieții, ca să îi zic așa. Ca să îți ofere posibilitatea (adică pauza) să mai bagi o fisă. Și să te uiți la cum se va schimba lumea. În sensul să încerci să înțelegi. Să anticipezi. Și #dacăe să iei niște măsuri.

Celelalte cărți într-o ordine semi-aleatorie. În sensul că le-am scris în articol cum le-am terminat :)

Gabriel Liiceanu – Ce gândește Dumnezeu
Mi-a plăcut. Nu m-a urcat pe garduri de plăcere, dar a avut momentele ei această carte. N-aș zice că sunt printre fanii lui Liiceanu. Dar nu am cum să nu îl respect. Să apreciez cum gândește. Măcar pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Sigur, sunt influențat de faptul că multe din cărțile scoase de Humanitas m-au format și mi-au rămas la suflet și în minte. Motiv pentru care zic un mulțam corespunzător. Iar cartea, cum ziceam, e ok.

Shakespeare – Hamlet
Niciodată nu mi-a plăcut cum se termină piesa asta. Care este, după toate calapoadele, una genială. Dar finalul este de parcă s-a sunat de pauză sa ceva. Hop, țop, tronc, pa și pu. Altfel, din când în când, iată, revin la clasicul englez. Căci este foarte bun ca – așa cum zic reprezentanții nației sale care lucrează în corporații – benchmark.

Shakespeare – Macbeth
Rămâne o piesa clasică. În care, după minte mea, este mai important ce vorbesc personajele când sunt doar ele cu ele însele. Nu neapărat când intră în dialog cu ceilalți. În plus, pentru amatorii de istorie, este foarte fain să citești printre rânduri. Și, ca să nu existe dubii, cu google lângă tine.

Anthony Burgess – Portocala mecanică
Ce dilimandroșenie de carte… Despre cât de jos poate ajunge ființa umana. Și despre cum un guvern autoritar ar face orice unui om ca să poate ajunge totalitar. Cu un ”jos pălăria!” pentru traducătoarele Carmen Ciora și Dominica Drumea. Pentru că au echivalent excelent limba inventată de autor din varianta orginală. O carte de referință. Care îți rămâne. În draci.

Dănuț Ungureanu – Orgasmul muzei
Despre un (imaginar?) președinte al Uniunii Scriitorilor. Care a ajuns în funcție cu pile și jmekereli. Și care reușește să rămână șef cu tot felul de învârteli dictatoriale. Este a treia carte pe care o citesc de acest autor. Și e clar că mi-a intrat la corazon.

Mary Beard – Pompeii: The Life of a Roman Town
Carte de referință pentru pasionații de istorie (și nu numai). Stilul autoarei este unul foarte lejer. Ba chiar prea lejer, o critică unii. Căci folosește traducerea neaoșă a unor termeni latini (zice direct fuck, dacă e cazul). Iar modul ei de gândire este foarte critic. Mai ales în ceea ce privește certitudinile istorice ale unora. O recomand.

Apuleius – Metamorfoze sau măgarul de aur
O incursiune (sau cum i se zice) în lumea de secol I în Imperiul Roman. Privită prin ochii unui stimabil care se transformă în măgar. Și pățește chestii. Foarte interesantă fix din perspectiva asta: să vezi o scriitură din vremea aceea. Cu notele de subsol care încearcă să echivaleze ce se întâmpla atunci (și cum gândea lumea) cu ce (ni) se întâmplă azi.

Joanne Berry – Totul despre Pompei
Că tot am ajuns pentru prima oare la Pompei, am zis să fac documentare corespunzătoare. Iar această carte, care are și ilustrații multe, este probabil cel mai bun ghid care să te pregătească să vizitezi acest oraș fabulos. Din foarte multe puncte de vedere.

Bret Weinstein, Heather Heying – Ghidul vânator-culegatorului în secolul XXI. Evoluția și provocările vieții moderne
Cam dezlânată cartea. Asta nu înseamnă că este rea. Dimpotrivă, chiar am rămas cu mai multe lucruri din ea. Care m-au determinat să caut acele subiecte ca să le aprofundez. Dar ca produs unitar, ca să îi zic așa, n-am prea înțeles ce vor autorii de la noi. Adică, mă rog, să ne explice că e mai bine să nu fim atât de hyper-tehnologizați. Sau ceva de genul. Vezi? Cum ziceam, nu am înțeles exact…

Adrian Bejan – Libertate și evoluție. Ierarhii în natură, societate și știință
O surpriză foarte plăcută această carte. Din care am aflat despre legea constructală. Nu mă pune să îți explic ce este, căci mă pierzi :)) E multă fizică acolo. Și n-aș zice că excelez la capitolul acesta. Dar, pe scurt, din carte înveți așa: orice mișcare este un proces de curgere cauzată de o forță și care se întâmplă prin învingerea forțelor de mediu. E complicat, da, știu. Dar, după ce înțelegi ce vrea să zică și aplici asta la cam tot ce vezi în jur, e foarte interesant conceptul.

Mari Swingle – i-Minds. How and Why Constant Connectivity is Rewiring Our Brains and What to Do About it (audiobook)
Cam tezistă. Cam foarte tezistă. Dar am zis că merită să bag o fisă. Și să o ascult. Afli lucruri interesant, nu zic nu. Dar parcă autoarea prea trage spre partea goală a paharului tehnologic. Spre exemplu: studiile arată că cei care joacă multe jocuri online pățesc nuș ce grozăvie la creier. Doar că, atunci când te uiți mai atent la studiu, vezi că a fost făcut doar pe cei care joacă peste 12 ore pe zi. Păi, asta cu ce mă ajută pe mine care mă joc doar 1 oră, să zicem? Spaimă și anti-tehnologie.

James Kestrel – A cincea oară în decembrie
Bun roman polițist. Care se întâmplă în Pacific în al doilea război mondial. O combinație, de fapt, de polițist și spionaj. Scris bine. Alert. Cu toate ingredientele necesare unui roman pe zona asta.

Pierre Grimal – Civilizația romană
M-a dezamăgit cartea. Că mi se pare că nu e nici pentru amatori, nici pentru inițiati. Ci undeva între. Pentru cei care mai știm oleacă de bătaie, nu aduce nimic nou. Nici măcar niște păreri personale ale autorului. Iar cei care nu știu mare lucru despre istoria romanilor s-ar putea să fie confuzați pe alocuri. Căci autorul face referință fără se explice la niște chestii. Pe care amatorul n-are cum să le înțeleagă. În fine. Păcat. Aveam mari așteptări de la cartea asta…

Geoffrey Chaucer – Povestirile din Canterbury
Cât de bine îmi pică din când în când să revin la opere de astea clasice… Căci te ajută teribil să pui lucrurile în perspectivă. Și, să zicem, să citești în baza unui alt sistem de referință un Theodoros al lui Cărtărescu. Ocazie cu care realizez că îmi place din ce în ce mai mult să privesc anumite cărți comparativ. Le înțeleg mult mai bine așa.

Shunmyo Masuno – Nu-ți face griji. 48 de lecții pentru reducerea anxietății
Carte pop-corn. Nu te deranjează, dar nici nu te ajută decisiv. Este, practic, o înșiruire de lucruri pe care ar fi bine să le faci ca să fie bine să nu fie rău. Poți să îi dai skip lejer.

Charles River Editors – Roman Diet, The: The History of Eating and Drinking in Ancient Rome (audiobook)
Interesantă din perspectiva culinarului istoric. Sau istoricului culinar. Nu că ar fi mulți pe lumea asta, desigur.

Fergus Mason – Pompeii: A History of the City and the Eruption of Mount Vesuvius
Că tot am fost la Pompeii, am zis să mă pun la punct cât de cât cu mai multe surse. Și asta am făcut. Nu mi-a adus multă știință în plus. Dar a fost bună ca recapitulare.

Felipe Larrain B. – Macroeconomics (audiobook)
Can Akdeniz – Principles of Macroeconomics Explained (audiobook)
Cum mă pregătesc să îmi scriu lucrarea la Business Economics la MBAul pe care îl săvârșesc la City College University of York Europe Campus. Așa că m-am pus cu burta pe carte. Mă rog, cu urechea, având în vedere că sunt audiobooks :D

Paul-Jean Franceschini, Pierre Lunel – Caligula
O carte cam romanțată. Adică ce zic io romanțată. Zici că a scris-o Sandra Brown după ce a citit două pasaje pe Wikipedia. Altfel zis, sunt alte cărți mult mai bune despre Caligula decât asta. Multe. Și mult mai bune.

Nic Fields – Hannibal
Dacă nu știi mare lucru despre imensul general care a fost cartaginezul Hannibal, asta este cartea care te poate introduce în chestiune. Dar, dacă vrei să știi ca lumea ce a făcut de și-a meritat un asemenea renume, apoi pune mână și citește cărți serioase. Că asta e ca un episod din Teleenciclopedie: nu e că nu îți zice lucruri, dar nu te ajută să le înțelegi ca lumea.

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

6 thoughts on “Top 10 cărți din primele 3 luni ale lui 2023”

  1. Arundhati Roy – Dumnezeul lucrurilor mărunte este una din cartile pe care am citit-o din aceasta lista si pot sa o recomand cu cel mai mare drag. O sa le incerc si pe celelalte.

  2. O selecție impresionantă de cărți! Este incitant să vezi ce titluri captivante au apărut în primele 3 luni ale anului 2023. Lista aceasta oferă o perspectivă bogată asupra diversității literare din acest an. Mă bucur să văd că există opțiuni pentru toate gusturile și preferințele de lectură. Aștept cu nerăbdare să descopăr aceste cărți și să văd cum mă vor captiva și inspira. Mulțumesc pentru recomandări!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.