Top 10 cărți din cele 27 citite (și ascultate) în primele 3 luni ale lui 2022

Sunt un pic sub media mea trimestrială de 30 și un pic de cărți. Din rațiuni ce țin în special de faptul că m-am apucat să citesc (și să ascult) niște cărți de alea mai masive, așa. Ceea ce înseamnă două chestiuni: 1. pe unele nu le-am terminat încă 2. suma paginilor este mult mai mare :D

Bine, nu e că e competiție sau ceva. Adică nu vreau nici gând să citesc la normă. Sau cum i se zice. Citesc pentru a fi mai puțin prost în viața mea. Asta îmi aduc mie cărțile. Așa că le iau atâtea cât sunt. Că toate-s bune :)

Top 10 cărți în primele 3 luni ale lui 2022

Locul 1. Guzel Iahina – Trenul spre Samarkand
Ce carte… Ce scriitoare… Am citit-o pe nerăsuflate. Nu doar că subiectul este unul uau. O poveste despre un tren plin de copii orfani. Care sunt salvați să nu moară de foame în perioada cumplită a războiului civil din Rusia. Iar scriitura, aiaiaiaiaiaiai. Am devenit fan instant al acestei scriitoare. Și personajele excelent construite. Și ce documentare a săvârșit autoarea. Pe scurt, categoric una din cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani.

Locul 2. Timothy Snyder – Drumul spre nelibertate
O carte despre care, dacă m-ai pune să o descriu într-o singură sintagmă, aș zice așa: cartea care te ajută să înțelegi de ce Putin face ce face într-o lume în care toți ceilalți nu prea fac mare lucru. Mă rog, nu e chiar sintagmă, dar ai înțeles ideea. Nu-ți recomand cartea dacă ești mai slab de înger geopolitic. Căci nu este o carte optimistă. Ci una care mai degrabă spune că democrația, așa cum o știm, suferă în draci. Și că, dacă nu începem să facem toți, fiecare dintre noi eforturi de a o salva, drumul nostru va duce către nelibertate.

Locul 3. Umberto Eco – Pendulul lui Foucault
Extraordinar talentul lui Eco de a scrie cu atâtea referințe la atâtea chestii, chestiuni și daravere. Este fascinat pentru un cititor care nu vrea doar să bifeze cărți, ci și să le citească, să plonjeze în încercarea de a descifra măcar 7,54% din ce a vrut să spună autorul. Misiune grea spre dificilă. De cele mai multe ori imposibilă. Căci a încerca io, pârdalnic cetățean al Vitangelesului, să înțeleg ce a vrut să zică – de multe ori îl bănuiesc că – la carterincă – gen ”ia să vedem, pauperilor, care vă prindeți” – polimatul enorm care este Eco, ei bine asta seamănă cu aroganța celor de la Academica Clinceni care îi provoacă pe cei de la Real Madrid să facă o miuță în spatele blocului. Lângă birtul cu scaune și mese de plastic. Roșu.

Locul 4. Keith Lowe – Continentul barbar
O carte în care vei descoperi – cu groază și oroare – că imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial au fost comise măceluri reciproce de orice nație împotriva oricărei alte nații din proximitatea primei nații. Ucrainienii fiind printre cei mai duri la adresa polonezilor, spre exemplu. Și invers. Iar noi, românii, pictați de trafetele istoric al unora drept cel mai pașnic și mai blând popor (ales, desigur), ne-am făcut și noi norma de luat de gâți, stai relax.

Locul 5. Vargas Llosa – Conversație la Catedrală
Recunosc: m-am mirat când am făcut topul și am văzut că această carte e în primele 10 locuri. Pentru că nu am reușit să mă conectez cu ea decât după multe pagini. Dar apoi m-a prins. Totuși, nu credeam că o să rămână așa de mult cu mine. În mine. Dar, iată, semnul unei cărți bune: nu îți ia fața din prima, dar dospește în tine până simți că a crescut un ”cozonac” livresc frumos în amintirea ta :)

Locul 6. Ovidiu Raețchi – Istoria Holocaustului. Desființarea omului: de la ascensiunea lui Hitler până la execuția lui Eichmann
Groaznic de citit cartea asta. Teribil de greu. Am ținut dinții încleștați multe, multe, multe pagini. Să nu înțelegi cumva că e scrisă pe un stil plângăcios sau ceva. Departe de asta. Ovidiu este un scriitor-istoric. Sau un istoric-scriitor. Și asta se simte. Adică își livrează fapte. Și ți le explică din punctul lui de vedere. Dar nu pătimaș. Nici nu este nevoie de patimă în fața unor statistici cutremurătoare și în fața unei istorii a dezumanizării oamenilor. Ele vorbesc de la sine.

Locul 7. Amin Maalouf – Stânca lui Tanios
M-a luat un pic prin surprindere cartea asta. Căci nu mă așteptam să reușească autorul să mă intromisioneze (pardon my French) atât de bine în lumea arabă a secolului al XIX-lea. Una exotică, în cea mai mare măsură, pentru mine. Mai ales că Maalouf a ales să scrie dintr-o perspectivă mai de la firul ierbii societale, ca să zic așa. Adică dintr-un fel de sat, nu de la nivel înalt. Cu superstiții, cu probleme locale, cu tot felul de ”condimente”. Care fac din carte o lectură foarte agreabilă.

Locul 8. Svetlana Aleksievici – Rugăciune pentru Cernobîl
Asta este o carte pe care să o ai la îndemână. Și, când ți se pare că nu e bine ceva în viața ta, să o deschizi la întâmplare. Și să citești câteva pagini. Te ajută să pui lucrurile în perspectivă. Și uneori o să te ajute să te liniștești. Căci stilul autoarei, cu interviuri luate celor care au supraviețuit catastrofei de la Cernobîl, are un impact teribil asupra cititorului. În special poveștile mamelor care și-au pierdut copiii. Pe mine m-au rupt…

Locul 9. Teodor Hossu-Longin – Măștile din spatele măștii
Dacă vrei să citești o carte gen râsu-plânsu despre prima parte a pandemiei la noi în țară, asta-i cartea. Și pun pariu că o să regăsești în anumite personaje oameni pe care îi știi. Bine, sunt șanse să te regăsești și pe tine printre ele. Că asta-i jmekeria pe care a făcut-o Teo cu cartea asta: a reușit să surprindă ca pe peliculă niște tipologii de români confruntați cu sperietura primelor săptămâni de pandemie. O carte foarte ușor de citit și cu un limbaj spumos.

Locul 10. Reinhold Niebuhr – Ironia istoriei americane
Autorul încearcă să explice că, din punct de vedere istoric, între un deșănțat voluntarism (concepția că totul se întâmplă numai dacă cineva decide să facă ceva) și un atroce determinism (degeaba te agiți, ce ți se întâmplă este cauzat de ceva din afara puterii tale), adevărul este pe undeva pe la mijloc. Și de multe ori reușește să ne convingă. Dar nu până la capăt. Am zis mai multe, cu citate la greu din carte, în acest articol.

Celelalte cărți nu sunt într-o ordine de top. Ci la întâmplare. Sau, mai degrabă, în funcție de momentul în care le-am terminat și le-am tot pus în articol.

Richard Miles – Carthage Must Be Destroyed (audiobook)
O privire documentată asupra unei lumi care a dispărut. Distrusă definitiv de furia romanilor. Care nu au suportat să știe că există în veacul lor o țară care le-a dat atâtea bătăi de cap. Un păcat, dacă este să mă întrebi pe mine. Miles face, din punctul meu de vedere, o necesară reconstituire a acestei lumi. Și o face foarte bine.

Andrew J Bayliss – Spartanii
Dacă ți-a plăcut foarte tare filmul ăla cu cei 300, care au luat gâții la o grămadă de perși, s-ar putea ca această carte să te scoată din pepeni. Căci autorul nu este un adolescent cu coșuri. Ci un istoric cu argumentele tehnice la îndemână. Care povestește despre lumea spartană așa cum era. Cu bune și cu rele. Ca orice lume. Apropo, în ciuda filmului mai sus citat, știi câți ani avea Leonidas la momentul bătăliei de la Termopile? Fix 60 de ani. Aia zic :D

Philip Matyszack – 24 Hours in Ancient Athens A Day in the Life of the People Who Lived There
Că tot am avut o săptămână de Atena, am zis să bag niște cărbuni pe parte de informare. Și de aduce aminte a ceea ce am citit despre polisul celebru. Ce e fain la această carte este că autorul o scrie din perspectiva unor locuitori ai Atenei de la jumătatea secolului al V-lea BC. Dar foarte bine documentate din surse istorice. Așa că a ieșit o carte care se citește foarte ușor, dar care îți aduce foarte multe informații exacte despre cum era viața atunci.

Toni Morrison – Jazz
Am citit-o pentru că mi-a lăudat-o multă lume. Bună, nu zic. Dar nu m-a dat pe spate. Foarte bine scrie stimabila, aia e clar. Dar parcă de multe ori se duce mult prea lălăit, ca să îi zic așa, în niște zone în care te cam apucă plictisul. Punctul forte este măiestria cu care sunt construite personajele. În rest, o carte bună. Dar nu până la capăt.

Richard Wrangham – Paradoxul bunătății
Ideea centrală a cărții este asta: succesul nostru ca specie vine de la faptul că ne-am auto-domesticit. Iar motivul pentru care omul a făcut asta este că a realizat că împreună, ca grup, oamenii sunt mai puternici decât un singur individ. Doar că, pentru a putea funcționa ca grup, a fost nevoie să se îmtâmple două lucruri: fiecare individ să devină mai tolerant și indivizii care erau agresivi să fie dați la o parte. O carte interesantă. Din care am rămas inclusiv cu diferența dintre agresivitatea reactivă (cea de impuls) și agresivitatea proactivă (cea premeditată). Căci omul ca specie și-a luat-o la pilă pe prima. Dar, din păcate, a dus pe culmi nebănuite și nedorite de progres pe cea de-a doua.

Irvin Yalom – Minciuni pe canapea
Cam cea mai tare carte de ficțiune scrisă de un terapeut. Mă rog, din ce am citit eu. Adică pentru mine combinația dintre scriitura chiar bună și personaje – terapeuți și pacienți – a fost fascinantă. Înveți din cartea asta foarte mult despre tipologii de terapie (sau cum să le zic…) în timp ce te bucuri de o lectură plăcută. Apropo, în caz că nu știai, autorul este unul din cei mai cunoscuți terapeuți la nivel mondial. Așa că numai de necunoașterea meseriei nu putem să îl acuzăm :)

Lucian Domșa – Aneta
Scriu pentru că vreau să mă împac cu moartea, care are forme infinite. Nu sunt un sinucigaș, ci un om simplu, care trăiește cu un scop, acela de a întări viața prin scris, de a îndepărta răul, boala, infirmitatea cu puterea cuvintelor…Așa zice autorul în prefața cărții. O poveste despre lumea satului din zona Alba. Pe care o cunosc pentru că doamna mea este din Cugir. Așa că am recunoscut graiul de acolo și modul în care personajele, atât de bine construite de Lucian, pun problema.

JC McKeown – Curiozități grecești
E mult mai bună cartea decât pare din titlu :)) Adică ai zice că e doar o adunătură de aforisme, ziceri, întâmplări, de astea. Ceea ce este :)) Doar că e cu sistem. Adică pe căprării (familie, artă, armată etc.). Și explicate. Puse în context. De un autor care este cam doxă la istorie. Adică îți explică inclusiv anumite greșeli de traducere din greaca veche, devenite ”clasice”.

Philip Freeman – Julius Caesar
Am pierdut socoteala cărților despre Cezar pe care le-am citit. Așa cum o să pierd și socoteala cărților despre el pe care o să le citesc. Sunt fascinat de acest personaj. Care este o combinație extraordinară de geniu, talent și monstruozitate. Cartea lui Freeman nu mi-a adus nimic nou față de ce știam. Și față de ce simțeam față de Cezar. Dar astfel de cărți sunt ca berea pentru mine. Nu e că ai băut o bere și apoi nu o mai bei, știi cum zic :D

Anthony Pagden – Worlds at War: The 2.500-Year Struggle Between East and West (audiobook)
O carte monstru. De peste 600 de pagini. Bine, zic monstru nu doar pentru că e stufoasă. Ci pentru că are și atât de multe informații istorice întinse pe o atât de mare perioadă de timp. Și aș putea să îi zic așa și pentru că explică foarte bine din punct de vedere istoric de ce ținem morțiș să ne război noi, occidentalii, cu ăia din răsărit. Începând de la perversa pe care grecii le-au dat-o perșilor. Și ajungând până acuma, când Putin calcă cu cizma-i împuțită prin zonă.

Paul Strathern – Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii
Ambițios program. Adică s-a cam aruncat autorul. Să povestești despre 10 imperii într-o singură carte. Și să și înțeleagă lumea ceva. Ambițios, de aia zic. Dar așa cât să crestezi un pic, o juma de milimetru, o introducere în câteva mari imperii, asta da. Pentru asta este cartea. Ca un fel de aperitiv pentru cei care vor să afle mult mai multe despre fiecare imperiu prezentat pe scurt.

Rupert Butler – Gestapo. Istoria poliției secrete a lui Hitler
Nu mi-a plăcut s-o citesc. Deloc. Dar este din categoria de cărți necesare. Mai ales pentru un amator de istorie cum sunt eu. Căci nu afli doar despre istoria mizerabilei poliții secrete, ci și despre încrengătura de servicii și direcții din timpul regimului nazist. Care mai de care mai secrete și care mai de care să se calce pe bombeuri. Ca să dea bine la criminalii din fruntea regimului nazist.

Banana Yoshimoto – Kitchen
Nu mă pricep să zic dacă există ceea ce am putea numi o literatură japoneză. Așa ca stil mă refer. Dar cartea asta așa mi-a transmis. Un fel de reamintire a tuturor cărților scrise de japonezi mai contemporani, ca să le zic așa. Mi se pare că au un stil care se înrudește. Și că reușesc să transmită acea stare de calm… japonez. Dar care se poate transforma în taifun la un simplu gest. Ceva de genul :)

Emily și Amelia Nagoski – Burnout
O carte scrisă de doamne pentru doamne. Asta ar putea face unii domni să se încrunte. Dar, dacă ar lăsa machismul la o parte, respectivii domni ar putea citi cartea. Și ar putea învăța din ea. Nu doar cum să se raporteze la anumite relații cu doamnele, dar ar înțelege mai multe despre cum ticăie chiar ei. Cu asta rămâi din carte. Cu înțelegerea faptului că nu poți să tragi de tine în mai multe direcții și prea mult timp fără să te rupi. Autoarele îți și spun cum să eviți să ajungi în acest moment. Nu doar cum să îți revii – greu și dureros… – dacă ai intrat deja în burnout. O carte utilă. De citit cu pixul și caietul de notițe lângă tine. Bine, și de și aplicat după aia. Căci dacă rămânem doar la conspect…

Costantino D’Orazio – Secretul lui Leonardo. Enigme ascunse în capodoperele sale
Exemplu de carte cu un titlu dat ca să vândă cât mai bine. Dar care tocmai de aceea pare că este mai de can can. Doar că asta nu este. Adică este o carte serioasă. Care încearcă să explice nu tot felul de teorii conspiraționisto-numerologice despre opera davinciană. Ci să analizeze din punct de vedere artistic și de multe ori științific această operă. Ceea ce, în mare parte, i-a reușit autorului.

Ioan Marchiș – Nodul Dacic
O carte interesantă. Din punct de vedere entografic featuring scurte incursiuni în istoria comparată a religiilor. Și nici nu se duce în dacopatie sau ceva. Deși are anumite momente în care, scurt, sugerează cumva că dacii nu au fost ultimii de pe raftul istoriei.

Charles River Editors – The Parthenon. The history of Athens most Famous Temple (audiobook)
Că tot am fost și am vizitat obiectivul cu pricina. Așa că în zilele premergătoare am băgat o recapitulare audio. Ca să îmi fixez cunoștințele. Și aș putea zice că am fost un ghid chiar competent pentru colegii cu care am ajuns în zonă. Da, atât sunt de bun :D

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.