Cum m-am fentat singur citind „Micul veneţian” de Ioan Mihai Cochinescu

Copiii mei au primit cartea „Micul veneţian” de Ioan Mihai Cochinescu, apărută la Didactica Publishing House. Cum mi-am făcut un obicei în a răsfoi măcar cărţile pe care cei mici ai mei le primesc de la unii, alţii (doamne câtă hârtie se strică pe anumite aşa-zise cărţi…), aşa am făcut şi cu aceasta. Doar că, vă spun din start, am comis eroarea de a o încadra aprioric în categoria „cărţi pentru pitici”. De unde o constantă ridicare de sprânceană pe măsură ce înaintam prin pagini.

Textul îmi părea unul care este cam peste puterile de înţelegere ale unui copil, căruia să îi citeşti cartea la culcare. Dar, când am făcut switchul şi am început să citesc din perspectiva unui adult (sau a unui copil mai mare), textul a devenit brusc alteva. Şi a început să îmi placă. Pentru că întâmplările din viaţa lui Antonio Vivaldi, descrise în carte şi puse în context de epocă, au o savoare anume şi te îmbie la lectură.

De remarcat foarte frumoasele ilustraţii realizate de Sidonia Călin. Una peste alta, cartea a intrat la mine pe raftul de colecţie. Chiar dacă nu stă la literatură pentru copii. Sau, mă rog, e pentru copiii mai mari, care o să fim mereu. Unii dintre noi, cel puţin :)

416-535-large

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.