Cum ar veni speța următoare. Când am primit datele de logare în contul meu de student la MBA-ul de la City College Romania, University of York Europe Campus am realizat că nu o să reușesc să le țin minte. Că așa e creierul meu. Mai lejereanu spre deloc când vine vorba de ținut minte chestii cu multe cifre.

Așa că am făcut o poză datelor respective (da, știu, old school, nu mai țipa așa la bătrâni!). Poză pentru că primisem dosar printat la înrolare, cu toate informațiile necesare. Și am băgat-o într-un folder pe telefon, în care am chestii utile.

Asta s-a întâmplat în urmă cu vreo două luni. Ieri am vrut să intru în contul meu și mi-a cerut datele de logare. Moment în care eu, în deșteptăciunea mea, mi-am zis ”băi, și nu am dosarul la mine să mă uit pe datele alea…”. Că era acasă, nu la birou. Am dat din umeri și am zis că mă loghez mai încolo.

Ajung acasă. Mă duc la dosar. Îl deschid. Și fac poză datelor alea. Și dau să le pun în folderul ăla de utile de pe telefon. Când colo – firește – aveam poza cu ele. Aia veche. De care uitasem.

Problema cu deșteptăciunea mea proastă nu este că uitasem. Ci că nu m-au dus creierii capului să mă bănui de faptul că făcusem din prima poză la datele alea. Că aia mă scurmă pe mine la feng shui: de ce nu mi-am acordat, ca prostu, singur încrederea aia că făcusem lucrurile temeinic de la început, ca un deștept ce știam că sunt? Că faza cu uitarea vine odată cu buletinul, n-am ce să fac.

Încă dezbat chestiunea. Io cu prietenul meu cel mai bun. Adică io.

Aia zic.